time read
M-am așezat pe nisip și mi-am deschis cartea. Povestea părea cu totul alta pe muzica valurilor. Personajele au prins viață și au pășit dincolo de pagini. Nu mai citeam. Priveam lumea dintre cuvinte cum dansa pe plaja. Am lăsat cartea și am început să fac poze…
Mă uit acum la imagini și vad doar cartea, cartea aceea cu povestea ei albastră, nisipul cu scoicile, marea cu valurile și teneșii mei colorați. Atât a rămas din acea zi minunată. Atât a rămas din lumea care mi se așezase în față și care m-a învârtit într-o horă plină de culoare. Dar eu știu că a fost mai mult. Întotdeauna e mai mult. În spatele imaginilor sunt povești.
Și iată povestea cea mai frumoasă:
Mă plimb pe malul mării și valurile își întind brațele dantelate către mine. Le zâmbesc și mă retrag din calea lor. Pescărușii zboară în cercuri și țipă ca apucații. În față e un cuplu. Cei doi par a se cunoaște de-o viață. Anii se citesc în privirile lor, în zâmbetele lor calde. Ani frumoși, ani în care s-au împletit anotimpuri și i-au făcut să pară unul. Un clic și poza este gata. I-am luat în lumea mea.
Ce faci? mă întreabă C. Îi arunc o privire și apoi îi arăt poza. Râde. Îmi știe nebunia. Aș fi în stare să fac poze întregii lumi. Îl iau de gât și ridic aparatul spre soare. Clic. Suntem noi doi și marea. Cea mai frumoasă poveste din lume. Marea își aruncă brațele spre noi de parcă ar mai cere o poză și încă una. Mergem mai departe. Ne împletim și noi visele și anii, ne desenăm amintiri și ne scriem povestea. Marea, cu ochii ei precum cerul, ne privește din partea stângă. În dreapta, soarele apune. Zâmbim. Îmi ia mâna și mă trage spre el. Poate că cineva, în spate, ne surprinde povestea cu un clic.
O poveste care poate fi a mea, a ta, a oricui. Suntem imagini, suntem povești. Marea ne îmbrățișează de fiecare dată de parcă ne-ar vedea pentru prima oară. Marea ne cheamă…
*Cartea din imagine: Povești despre nebunia obișnuită, Charles Bukowski
Add Comment