M-am despărțit de el. Și ce dacă!

time read

Articolul are 1079 cuvinte și se citește în 4 minute.

În această primăvară am ajuns la concluzia că este cazul să-mi schimb laptopul. Cel vechi, un Toshiba de aproape 10 anișori, m-a convins cu sforăielile lui de râjniță că a venit momentul să merg mai departe. L-am iubit. Timp de aproape un deceniu mi-a fost aproape la bine și la rău, a suportat multe mititelu’, deși avea ficatul făcut praf (adică bateria care nu mai ținea nici două minute). Prin martie, după lungi căutări, discuții și mai vechea mea problemă cu atașatul de lucruri (am scris aici), am găsit acel laptop care părea să mi se potrivească. Perioada de acomodare a fost destul de lungă. Ba nu îmi placea că era prea wide, ba nu erau culorile ok, ba era touch-ul de pe display nu știu cum… Într-un final, m-am obișnuit iar pe bătrânul Toshi l-am trimis acasă, la ai mei.

În urmă cu vreo două luni, minunatul Yoda a-nceput să leșine periodic. Ba intra în stand by și nu mai ieșea, ba se închidea când îmi era lumea mai dragă (trăiască Auto Save-ul), apoi, cireașa de pe tort sau, mai bine zis, bomboana de pe colivă, l-a apucat pâlpâitul. După o mare durere de cap și un sentiment acut de vinovăție – că nu a fost la fel de iubit și apreciat ca precedentul –, l-am trimis în service. A revenit zilele trecute și l-am trimis iar. De data asta avea febră până la leșin. Dar nu despre laptop vreau să vă povestesc, ci despre relații.

Laptopul cel nou și frumos, mai ales deștept, este încă în service. Mort, aproape mort, habar nu am. Am revenit la vechiul laptop. Dragul meu Toshi, cel care hârâie și pică pe gânduri când deschid mai multe pagini de internet odată, cel care se blochează câteva secunde când deschid Paint sau care se screme o veșnicie până îmi deschide Photoshopul. Aș mai avea de zis una sau alta, dar să trecem la subiect. El este fostul. Am avut o relație de lungă durată, am rămas prieteni buni, avem amintiri superbe, dar atât. Reluarea relației ar însemna nu numai regres, dar și un dezastru iminent.

Bine, bine, veți spune, dar relația ta cu laptopul nu e la fel ca relația de cuplu. Dați-mi voie să vă contrazic. Gândiți-vă la Maricica și Ionel (personaje fictive). Au avut o relație de lungă durată, să zicem de vreo 7 – 8 ani, poate chiar 10. Se presupunea că se vor căsători, că vor avea copii, că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Dar anii au trecut și ei și-au văzut de viață, au ignorat sfaturile celor din jur pentru că, nu-i așa, știau ei mai bine. Apoi, într-o zi, stând dimineața la cafea, s-au privit în ochi și nu au mai văzut lumina aceea. Nu o mai vedeau de mult, dar atunci au observat. Suntem fericiți împreună? – păreau să se întrebe. Răspunsul era evident. El sau ea și-a făcut bagajele și au pornit pe cărări separate. Au luat decizia împreună, mai bine singuri decât nefericiți împreună. După un timp, niște luni sau ani în care cei doi și-au văzut de viață, s-au întâlnit. Aici o să evidențiez două variante posibile ale poveștii.

Prima, cea în care lumina din ochii lor s-a reaprins, au realizat amândoi că, de fapt, se iubesc și că au fost tâmpiți să se despartă, ba chiar acum e momentul să se ia cu acte (tâmpiți nu au fost să se despartă, altfel nu ajungeau să-și reaprindă lumina aia).

A doua, cea în care unul a fost respins de curând sau nu a găsit ceva mai bun, și vrea înapoi. Ei, aici e problema. De ce ai vrea înapoi într-o relație în care nu mai e nimic. Pentru că era călduț? Pentru că avea cine să-ți facă păpică sau să schimbe un bec? Să fim serioși. Fiecare dintre noi putem trăi singuri. Nu e varianta cea mai fericită, e adevărat, dar vă zic eu că a fi într-o relație în care nu ești în stare să zâmbești, în care trăiești cu teama că mâine va pleca, va cunoaște o altă persoană cu lumină din aia în ochi, o relație în care celălalt nu te mai atrage de niciun fel (fizic sau intelectual) e mai rău decât a-ți bea cafeaua singur pe balcon și a privi spre milioanele de posibilități din fața ta. Ce-ți mai poate oferi nou un el sau o ea cu care ai trăit o viață (10 ani pot fi considerați o viață în cazul unei relații), un el sau o ea care a încetat la un moment dat să te mai privească în somn ca pe cel mai minunat lucru din lume sau, după caz, să-l/o privești în acest fel.

M-am întors de aproape două săptămâni la vechiul laptop și îmi trezește amintiri, huruitul lui mă face să zâmbesc. Îmi dau seama că am făcut pasul înainte. Nu vreau o nouă relație cu el, îl aștept pe Yoda, iar dacă Yoda nu se face bine, voi merge mai departe. Am suferit în urma despărțirii de el, cum am suferit după fiecare despărțire de un el sau de altul. Am iubit până la cer și înapoi, dar am găsit puterea de a merge mai departe. Atunci când nu mai e lumina aceea în ochii celuilalt, mergi mai departe! Luptă să salvezi ce ai, dar nu te agăța de iluzii, de amintiri, de ceea ce ai impresia că simți sau simte. După o lună sau două de bocit, te asigur că mintea ta va fi limpede și vei putea vedea că nicio despărțire nu e capat de lume. E doar un nou început.

Yoda, unde ești?! Mi-e dor de tine. Vino cu lumina ta cu tot că prea am băut multe cafele cu Toshi.