„In definitiv, sîntem fiinţe omeneşti, ne naştem în­cărcaţi de vină, ne temem cînd fericirea devine ceva posibil şi murim ca să-i pedepsim pe ceilalţi fiindcă ne simţim totdeauna neputincioşi, nedreptăţiţi, ne­fericiţi.”(P.Coelho- Unsprezece minute)

„Cine a mai pierdut o dată un lucru pe care îl socotea garantat (ceea ce mi s-a întîmplat de-atîtea ori) învaţă pînă la urmă că nimic nu-i aparţine.
Şi dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie nici să-mi pierd timpul bătîndu-mi capul cu lucruri care nu sînt ale mele; mai bine e să trăiesc ca şi cum astăzi ar fi pri­ma (sau ultima) zi din viata mea.Poate ca nimeni nu pierde pe nimeni, fiindca nimeni nu poseda pe nimeni.” (P.Coelho- Unsprezece minute)

„Viaţa e scurtă — sau prea lungă — pentru ca eu să-mi permit luxul de-a mi-o trăi atît de rău.”(P.Coelho- Unsprezece minute)

„Imi asum toate riscurile , pînă din­colo de limitele mele (o fiinţă uma­nă se cunoaşte doar dacă merge pînă la limitele sale), trăind experienţe pe care, într-o zi, în tăcerea inimii, în momentele copleşite de urît ale bătrîneţii, mi le-as putea aminti cu anumită doză de nostalgie — oricît ar putea părea de absurd.” (P.Coelho- Unsprezece minute)
Fragmentele astea spun totul…
*Aristotel