Comentarii la: Ce dorinte avem?

De: andres

andres — Wed, 20 Apr 2011 13:20:59 +0000

Ufff, da… e trist. Dar sa luam partea plina a paharului, viata e atat de frumoasa, incat e pacat sa nu ne bucuram de fiecare clipa, fiecare fericire! :*

De: Alexandra Cojocaru

Alexandra Cojocaru — Wed, 20 Apr 2011 13:18:29 +0000

Vai ce m-ai intristat, Andreea…

De: andres

andres — Sat, 16 Apr 2011 18:50:31 +0000

Te imbratisez Lotus drag si iti doresc sa fie totul dupa sufletul tau :*

De: lotusull

lotusull — Sat, 16 Apr 2011 18:44:34 +0000

Andres, de cand sunt eu in locul asta, nu s-a intamplat decat o data si sper sa fie si ultima. Iarasi sper…nici eu nu stiu sigur ce si cum, dar tot imi spun ca va fi bine.

De: Intrebari cu raspunsuri | Andrei Amza

Intrebari cu raspunsuri | Andrei Amza — Sat, 16 Apr 2011 14:28:53 +0000

[…] la nişte oameni. Mi-ar plăcea să văd cum răspund la întrebări Shayna, ‘mnealui, Andres, omul cu multe Cuvinte Alese, Siko, Pato, Glappy, Paişpe, Simpler, Mitza şi Andreea. Dacă unii […]

De: andres

andres — Sat, 16 Apr 2011 08:02:54 +0000

Da, Lotus, asa e. Din pacate ne adancim in dorinte mari si pana la urma lipsite de sens real. Dar realitatea noastra e diferita de cea a celor din jur. Pe aceea nu o putem constientiza pana nu ne lovim de ea cumva… Iti trebuie un suflet imens si tarie de caracter sa faci ceea ce faci tu, pentru ca sunt convinsa ca e o suferinta imensa cand se intampla ca unul dintre cei mici, dragi tie, pleaca…

De: lotusull

lotusull — Sat, 16 Apr 2011 07:13:05 +0000

Andres…
Dincolo de tristete, realizez inca o data, cat de important este sa te bucuri de ziua prezenta/ de toate nimicurile/ de toate cele simple…
Si nu stiu de ce asta e uneori atat de complicat. De ce ne pierdem in dorinte utopice, ciudate, de ce uneori nemultumiti, cautam si vrem mai mult si mai mult…Chiar nu stiu de ce se intampla asta.
Pana la urma, vine pentru fiecare o zi in care trebuie sa predea bocancii…
…
Am momente, clipe scurte, in care ma indoiesc sau mai bine zis, sensul meu se clatina putin. Unii din copiii cu care lucrez, sub eticheta unui handicap psihic sau fizic, au de fapt, zilele numarate. Desi stiu ca se va termina si stiu ca putin probabil ca ei sa devina mari si sanatosi, ceva ma determinsa sa merg mai departe si sa construiec macar un zambet. Imi spun mie ca, fie si atat, tot conteaza, tot e mai mult decat nimic. Dar am si zile, in care chiar ma intreb daca ceea ce fac eu chiar e important…