De ce scriu?

Atelier de scriere creativaImi place sa scriu, imi place sa desenez povesti cu ajutorul cuvintelor. Voi, cei care ma vizitati, stiti prea bine cat de mult imi place sa bat campii. Faptul ca in ultima perioada am somat, nu inseamna ca nu am mai scris. Dimpotriva, am avut una dintre cele mai productive perioade.

Da, acum urmeaza sa ma scuz fata de cei care m-au vizitat si au gasit cate un film din cand in cand si nimic mai mult. Mi-am dorit enorm sa invat cum pot sa scriu mai bine, sa-mi descopar stilul, sa ma cizelez. Astfel, am inceput sa caut un curs de scriere, un curs care sa imi ofere acel ceva de care aveam nevoie. Am gasit cateva ateliere, insa unul singur a reusit sa ma mobilizeze. Atelierul de scriere creativa organizat de Revista de Povestiri.

In urma unei selectii pe baza unei povestiri – textul trimis va este cunoscut, il puteti (re)citi integral aici (pentru selectie a trebuit sa-l scurtez) –, am fost admisa. Nu am la mine cuvintele pentru a va impartasi bucuria care m-a incercat atunci, la final de septembrie. Acela a fost momentul in care am pornit intr-o calatorie fabuloasa, printre carti, povesti, filme. O calatorie alaturi de niste oameni minunati.

Astfel, la inceputul lunii octombrie am inceput cursul de scriere creativa cu cei doi tutori, Florin Iaru si Marius Chivu. Urma sa vorbim despre „structura unui text literar, despre personaj, conflict, dialog, descriere, timpuri verbale, ce precede scrisul, cum tinem cont de cititor, cum gasim un final puternic” si multe altele.

Daca ati sti cu ce emotii am pornit la drum, uff! Motive? Au fost destule. Nu e chiar placut sa te gandesti ca acela este momentul in care cineva iti poate spune verde in fata ca nu stii sa scrii, ca nu ai talent, ca mai bine faci orice altceva. Ei bine, de-a lungul acestor doua luni am trecut prin toate starile posibile. Nu o data m-am intrebat ce caut acolo, ce a fost in capul meu, pentru ca apoi sa prind incredere in cuvintele mele, in povestile mele.

Au fost doua luni intense, doua luni (si veti rade!) in care a trebuit sa citesc, sa vad filme si sa scriu pe diverse teme. Minunat, exact ce-mi doream, mi-am spus in primele zile. Apoi, saptamanile treceau, temele veneam si realizam ca nu e atat de simplu. Scrisul nu e lucru usor, domnule. Chiar nu e. E al naibii de greu, cu atat mai mult cand ai un deadline, cand stii ca urmeaza mustruluiala, sprancene ridicate si un „ai nota 4, stai jos”.

Am invatat in aceasta perioada nu numai sa scriu, dar si cum sa citesc o carte. Am invatat sa nu mai bat campii (sper!), am invatat ca scriitorul nu trebuie sa spuna totul. Pe deasupra, am o lista imensa lunga de carti de citit.

Dincolo de bagajul de cunostinte cum care m-am ales in urma cursului, trebuie sa mentionez si bonusul, oamenii minunati pe care i-am cunoscut si care acum imi lipsesc: atat tutorii, care ne-au fost mai mult prieteni decat profesori, dar si colegii, oameni frumosi, talentati, oameni de care vom auzi cu siguranta in viitor. Ziua de ieri, prima fara curs, fara colegi, fara povestile noastre, a fost trista, dar trista rau.

Ziceam ca nu mai bat campii… Slabe sanse acum, am de recuperat. Mai departe, voi publica, pe rand, textele pe care le-am scris pentru curs. Voi incerca sa le fac cate un update sau, cel putin, sa scriu care au fost greselile – observatiile tutorilor. Unele au fost „desfiintate”, asa ca nu voi avea cum sa le mai pansez.

Inainte de a va lasa sa cititi primul text, va recomand, voua, celor care tatonati terenul scriitoricesc, sa urmati un curs de scriere creativa. Cautati-va tutorii potriviti, oamenii care sa va indrume, asa puteti trece de la imi place sau nu imi place, la observatii pertinente, obiective. Mie, acest curs, mi-a dat incredere, mi-a oferit o perspectiva si dorinta mea de a scrie este cu atat mai mare. Nu mi-a schimbat viata, nici nu aveam asteptari atat de mari, dar mi-a dat bucurie, o bucurie pe care doresc sa o impartasesc cu voi de acum inainte.

Bun. Gata cu dulcegeriile. Iata primul text. (veti observa ca textele mi-s cu diacritice, pentru lipsa lor, va rog sa ma scuzati)

Tema: De ce scriu?
Curs: Marius Chivu
Observatii: nu a fost cazul.

„Eram în clasa a 10-a când m-am confruntat pentru prima dată cu foaia albă. Leoaică tânără, iubirea. Am avut un test fulger. Profesoara era supărată. Ce aș fi putut scrie despre poezia lui Stănescu? Cine sunt eu să-i interpretez cuvintele, metaforele? Și totuși am scris. A fost prima dată când nu mi-am trecut ochii peste un comentariu, când nu am furat cuvintele profesoarei. Mi s-a spus să scriu și altceva, ceva al meu.

Când scriu e liniște, zgomotul e liniște. Am încercat să-l desenez, însă, după un timp, foaia a devenit neagră. Cuvintele dau sens zgomotului. Cuvintele pot desena în cel puțin două feluri, al celui care scrie și al celui care citește. Desen sau scris? Răspunsul e simplu.

Scriu pentru că am nevoie sa evadez. Scriu pentru că am o mie de întrebări nerostite. Foaia albă știe să asculte. Scriu pentru că am gânduri, un milion de gânduri al caror dans haotic îmi dă dureri de cap. Se liniștesc atunci când se așază în cuvinte.

Atunci când scriu nu am emoții. Așez cuvintele pe hârtie, le las să curgă, să se transforme. Sunt eu, dar pot fi oricine.”

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.