Madrid, orașul descoperit în pagini de carte

Toledo, Spain

Am descoperit Madridul cu mulți ani în urmă, într-o carte. Mai mult decât a ajunge să văd orașul, mi-am dorit să descopăr cu ochii mei muzeul Prado. Despre el am citit în cartea Și dacă mâine va veni scrisă de Sidney Sheldon. Despre carte vă spun că este una dintre cele care au rămas cu mine de-a lungul anilor. Am citit-o când eram în liceu, am pierdut cartea (dată împrumut, nerecuperată), am regăsit-o și cumpărat-o cu extraodinara sumă de 4lei (pe Ocazii), am recitit-o în cele câteva zile petrecute în Madrid. Cu toți anii care au trecut peste mine, cu toate cărțile citite până acum, nu aveam așteptări de la cărțulia asta cu paginile îngălbenite, un chicklit (zic eu) din anii 80. Am fost surprinsă să retrăiesc bucuria lecturii de care îmi aminteam – am citit capitolul despre Prado chiar în ziua în care am vizitat muzeul. Sunt tare mândă că am putut plimba cartea cu mine în acea zi, mulțumindu-i că mi-a fost călăuză.

Museo del Prado

Museo del Prado

Am ajuns la Madrid într-o zi de sâmbătă, urma să-mi aniversez cele 37 de primăveri pe străzile orașului la care visam. Am plecat din București pe o vreme închisă, rece, și am ajuns într-un loc cu soare. La puțin timp după ce am aterizat, insigna Serial Readers mi-a căzut într-un canal. Era singura pe care o aveam la mine. Am privit-o lung câteva minute și am întrebat-o de ce nu a căzut cu fața în sus, doar nu era felie de pâine cu unt. Nu mi-a răspuns. Asta e, mi-am zis. Madrid, here I come! Nimic altceva nu mi-a perturbat mini-vacanța, niciun un nor, nicio coadă (erau cozi imense la muzee), nicio durere de nimic. Picioarele nu le-am mai simțit de la un punct încolo, așa ca, da, a fost bine.

Plaza de Neptuno Madrid

Plaza de Neptuno, Madrid

Am stat la un hotel din apropierea muzeului Prado, astfel că ne-a fost ușor să ajungem… oriunde. Am luat pulsul orașului încă din prima zi, m-am îndrăgostit de Madrid din primele ore de mers pe jos, pe străduțe. Nu aveam nicio țintă, dar tot ce-mi vedeau ochii era fericire pură. Am dat peste o piață de cărți, un colț de rai care mă aștepta pe mine. Am studiat lungimea cozii de la Prado și am aflat cum poate fi fentată (se puteau cumpăra bilete de la o agenție din apropiere sau online), am căscat gura la o catedrală în așteptarea miresei. Pe cât de impunătoare era clădirea, pe atât de frumos era alaiul, rochii lungi, strălucitoare, oameni care se mișcau în reluare. Sau poate că mintea mea se mișca aiurea. Cert e că îmi venea să țopăi, sunt aici, sunt aici!

Am ajuns în Piața mare (Plaza Mayor) la un moment dat și am stat la masă până târziu. Urma să fie un concert în aer liber cu ocazia festivalului San Isidro (Fiestas de San Isidro). Am urmărit cum sute de oameni (poate mii – nu știu să apreziez) așteptau să intre. Nu îmbulzeală, nu gălăgie. Am redescoperit ardeii mici, verzi, trași la tigaie, cei pe care i-am savurat în Mallorca. Ce fructe de mare, ce paella, ce orice, ardeii ăia sunt de vis!

Museo del Prado

Museo del Prado

Și a venit duminică, ziua Prado. Am traversat strada pe la ora 11 am, am trecut pe lângă coada imensă de la bilete și am pătruns în interiorul marelui, minunatului, fascinantului Prado. Am intrat fix ca un gură cască, habar nu aveam încotro să merg, m-am îndreptat spre locul unde mi-a mirosit a semne de carte. Le-am găsit, am luat notițe, apoi, hai. Și cu acest hai al meu, am ajuns pe o scară rulantă care nu ducea nicăieri, cel puțin, nu spre sălile unde trebuia să ajungem. Ne-am rătăcit în Prado, am zis. Da, m-am rătăcit un pic în Prado, ce fericire! Mai departe nu știu exact dacă e chiar ce am trăit sau doar fabulațiile creierului meu. Aveam o hartă a sălilor în care erau expuși pictorii, unii pe care îi știam și îmi doream să le văd picturile cu ochii mei, alții de care doar auzisem și pe care voiam să îi „cunosc”, și mai era Goya, pictorul al cărui tablou urma să fie furat de Tracy, personajul din cartea de care vă spuneam mai sus. Bine, tabloul acesta nu pare să existe, l-am întrebat pe Google, am săpat pe situri dedicate lui Goya, nimic. Cuvintele din carte mă vor bântui mereu: „Și iată, lângă Sabatul Vrăjitoarelor îți lua ochii Puerto.” Am găsit Sabatul Vrăjitoarelor, dar nici urmă de Puerto. Odată ce l-am descoperit pe Goya, am plutit prin restul sălilor. Îmi venea să plâng de fericire: Greco, Tiziano, Caravaggio, Rubens, Mengs, Velazquez, Rembrand sunt doar câțiva dintre pictorii expuși la Prado. Unii mi-au plăcut până la lacrimi, alții mi-au displăcut total. Am admirat tablourile de departe, le-am admirat de aproape, am citit povești, am privit cu mare atenție tușele de culoare care au dat neștere rochiilor din satin și ochilor, și pielii, și firelor de păr. M-am simțit atât de mică în fața capodoperelor pe care le aveam în față, și atât de mare pentru că am ajuns să fiu acolo, în fața lor. Acum câte vieți am citit o carte din biblioteca părinților și am visat cu ochii deschiși la o sală în care un pictor bătrân copia un tablou și care urma să facă mișcarea care avea să lase Prado fără un tablou de Goya? Prado, cel mai bine păzit muzeu din lume.

The Last Supper

Juan de Juanes, La Ultima Cena

Am reușit să fac câteva poze în muzeu, deși mi se spusese că nu e voie. Aveam telefonul în mână și, la un moment dat, m-a luat valul. Mâna mea s-a ridicat, am apăsat un buton, apoi m-am mișcat. Am mai apăsat o dată. Era liniște. Nu mai auzeam nimic, nu am auzit nici acel Senorita, no photos. Am simțit o mână pe umăr și atunci am realizat. I’m sorry, am zis. M-am simțit și proastă, și fericită, nu visam. Mâna doamnei care păzea sala în care eram m-a trezit la realitate. Am aruncat telefonul în geantă și am trăit fiecare moment petrecut acolo. Atunci am realizat că de când avem posibilitatea de a imortaliza totul, nu facem decât să imortalizăm. Nu trăim clipa, nu vedem decât ecranul. Mă bucur acum pentru șansa de a vedea totul, de a trăi experiența Prado tablou cu tablou.

Si daca maine va veni, Sidney Sheldon

Acestea sunt scările din interioul muzeului, cele care duceau la Comoara Delfiului (Treasure of the Dauphin). Mi-am permis să fac o poză (sau mai multe) cu cartea aceasta minunată, neprețuită. Ea mi-a prezentat Prado, eu i-am oferit un tur special în sălile acestui muzeu. La ieșirea din muzeu mi-a sărit în ochi hotelul Ritz, care era în renovare. Uite, am zis, acolo a stat Tracy, de acolo a plănuit totul! Cred că de asta sunt cărțile magice. Ne fac să trăim vieți la care nici nu am fi visat.

Plaza de Cibeles

Plaza de Cibeles, Madrid

A doua jumătate a zilei am petrecut-o descoperind orașul vechi și orașul nou by bus. Autobuzele care fac turul orașului sunt peste tot. Le poți lua din orice stație de pe traseu, poți coborî când dorești, poți vedea punctele tursitice de la înălțime în doar câteva ore. Am ales să parcurgem ambele trasee unul după celălalt. Nu știu dacă a fost cea mai strălucită idee, dar am bifat rapid mare parte din Madrid. După miile de pași din Prado, oricum nu mai eram în stare să fac prea mulți pași prin oraș.

Toledo

Toledo

Ziua de 13 mai, ziua mea, am petrecut-o în Toledo. Am luat un autocar din fața hotelului și am ajuns în Toledo pentru a petrece acolo jumătate de zi. Totul a fost pe fugă. Soare arzător, cetatea, uite asta, uite ailaltă, poze, opriri din loc în loc în care ghidul (o domnișoară tare simpatică) ne-a spus povești tare frumoase despre oraș. Am avut fix o oră la dispoziție în care ne-am plimbat de capul nostru. Toate străzile duc în centru, ne-a spus fata. Am ajuns pe străzi neumblate, am avut impresia că ne-am rătăcit, dar am învins. Am ajuns, desigur, în centru. Am prins autocarul și am revenit în Madrid. Mintea îmi stătea la Muzeul de Ceară. Atât și putem pleca acasă, am zis. Muzeul de ceară a fost cireașa de pe tort. Cine și-ar fi imaginat că-mi voi petrece cea de-a 37-a aniversare cu Leonardo di Caprio, Batman, Captain America, Einstein, Charlie Chaplin, MJ, Tom Cruise, Brad Pit, Freddy Krueger și chiar Barack Obama. Da, a fost o zi cu totul specială!

Madrid. A fost dragoste la prima vedere. Am iubit orașul dinainte de a-l cunoaște și acum îl iubesc și mai mult. Am fost întrebată dacă îmi place mai mult decât Barcelona. Ei bine, nu. Barcelona rămâne acolo, în fruntea tuturor – poate pentru că a fost primul oraș pe care l-am vizitat, dar Madrid a primit locul imediat următor. Aș reveni oricând în aceste orașe, am atâtea alte locuri de văzut. Nu de alta, dar nici bine nu am revenit din Madrid că mi-am adus aminte de recomandările primite. Nu am avut timp să vizitez prea multe, dar cele vizitate mi-au mers la inimă. A fost una dintre cele mai frumoase aniversări de până acum. 🙂

Madrid, Spain

Vi se pare, poate, că povestea mea înclină mult spre Prado. Așa este. Prado a fost pentru mine o revelație. Am făcut pași mulți în trecut, în istorie, doar privind niște tablouri. Prezentul s-a evaporat în acele momente și am rămas doar eu și armatele din fața mea, regii și reginele, prințesele, bibliotecile, copiii, îngerașii bucălați și zeii înfometați. Am trăit sute de ani în acele ore. Și, când voi ajunge din nou în Madrid, voi vizita iar minunatul Prado. Îmi doresc să retrăiesc emoția simțită acolo.

Mai multe poze găsiți în albumul pe care l-am urcat pe FB, aici. Enjoy!

PS. Am revenit în București pe o vreme urâtă rău. Fusese furtună. Eu zâmbeam. Avea să iasă soarele și aici.

2 Comments

  • anca sabau Posted 11/06/2019 23:15

    Într-adevăr e frumos Madridul așa cum l-ai prezentat. Eu nu am reușit să merg în Barcelona dar eu zic că nu e timpul pierdut.

  • Andres Posted 12/06/2019 23:02

    Nu e timpul pierdut, clar! Așa spuneam și eu de Madrid 😀 și iată că s-a întâmplat 🙂

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.