Si au trait fericiti…

time read

Articolul are 615 cuvinte și se citește în 2 minute.

Am citit zilele trecute un articol despre o serie de cupluri mondene care trec prin divorturi, scandaluri si alte nebunii – le stiti voi foarte bine, sunt peste tot, se tin de presa (sau presa de ele) ca raia – si a aparut la un moment dat o intrebare. Articolul m-a intors in timp pentru cate clipe, ca un flash scurt si consistent, la nunta Columbenilor. Mult fast, multa stralucire, lux peste lux, totul lapte si miere plus „si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”. DAR! Aici a aparut intrebarea, unde a disparut acel „si-au trait fericiti”?

Ies acum din mondenul nostru magnific, datator de dureri de cap si pe care il alimenteaza presa (o presa nemancata care nu e in stare sa gaseasca mai mult de doua subiecte deja rasuflate) si noi. Da! Noi pentru ca stam sa plecam urechea la balivernele lor, de parca nu au mai divortat oameni, de parca nu au mai fost oameni bolnavi sau cu probleme in familie. Dar na, nu oricine e in stare sa arunce cu banu’ sa isi poata spala rufele in public, sa poata aparea pe sticla in toata splendoarea penibilului. Apoi mai sunt si eu pentru ca scriu acum despre penibilul lor chiar si cateva cuvinte si voi ca cititi paragraful asta (de fapt voi nu aveti nicio vina, eu v-am prins intre cuvinte, sic!). Ok. L-am incheiat.

Revenind la intrebarea care mi-a ramas in minte, unde e acel „si au traiti fericiti” imi dau seama ca toate povestile spuse vreodata sunt de fapt iluzii. De ce nu au fost povesti despre ce au facut dupa punctul fericirii maxime? Poate pentru ca au intervenit responsabilitati, copii, despartiri, certuri, printul s-a apucat de pariuri, printesa s-a ingrasat si s-a transformat in coana Frosa, copiii au intrat in gasti, piticii au devenit mici betivi, Scufita Rosie s-a dus la Moulin Rouge, Frumoasa Adormita a trecut pe etnobotanice. Sa mai spun? As avea cate o varianta pentru fiecare. Poate ca din cauza asta au inceput sa apara ecranizarile dupa acele povesti minunate, sa le mai demitizeze putin… desi, se prea poate ca si acelea sa se termine tot in cate-un „si-au trait fericiti” cat China de mare si de mincinos.

Cred ca pana la urma s-ar putea face un film dupa viata fiecaruia dintre noi. S-ar lua, pur si simplu, cea mai frumoasa bucata din viata si s-ar transforma intr-o adevarata poveste de dragoste, o drama, o ceva si apoi la final s-ar putea trage linia cu „au trait” si gata. Uite filmul. Povestea.

Adevarul e totusi ca ne place sa lasam un final deschis, sa ne imaginam ca lumea e perfecta, ca totul va fi bine si frumos. Cele trei puncte de suspensie inseamna speranta intr-un viitor perfect. Si daca lor – cine-or fi – li s-a intamplat, de ce nu mi se poate intampla si mie? Eu de ce sa nu traiesc fericita pana la adanci batraneti? –  Si de aici ma intorc din nou la inceputul povestii mele de azi – Poate pentru ca apar penibili care sa strice povestea. O deseneaza ca in filme, o coloreaza cu zambete, cu frisca si bezele pentru ca mai apoi sa vina sa o sparga in mii de cioburi. O murdaresc cu noroiul din mintile lor sau poate cu dorinta de a mai face putina valva si ne strica imaginea care oricum avea o baza deloc sanatoasa. Ce ne-am face daca personajele noastre preferate de prin povesti s-ar intoarce si ar face la fel? Daca ar transforma „si au trait fericiti” intr-o infernala petrecere de divort, vorba celui cu dragostea care dureaza trei ani. Haos!

„Si au trait fericiti” nu exista. Ar suna mult mai real „Sa speram ca vor trai fericiti”…