Am plecat de acasa cu ditai soarele pe cap. Dupa doua minute de mers pe jos deja ma intrebam de ce nu mi-am luat sandale sau papuci. Am privit soarele in ochi cu repros, de parca i-ar fi pasat lui cat de tare arde, cat de sufocant e in autobuz. M-am afundat in paginile cartii si cred ca atunci am soptit doar pentru mine „ce bine ar fi sa ploua!”

Mi-am continuat drumul printre cuvinte si oameni, i-am privit pe fiecare toropiti fiind de caldura si cred ca si ei ar fi vrut putina ploaie. Apoi a venit. Si a venit toata. Eram in alt autobuz. De data asta nu soarele patrundea in el cu tot alaiul, ci ploaia. Venea de sus, venea din parti, ca in filmele cu prosti. Ma intrebam care va fi primul care-si va deschide umbrela… Dar cine sa aibe umbrela intr-o zi cu soare ca asta? Sa fim seriosi!

Am coborat din autobuzul cu ploaie inclusa in ploaia de afara si am luat-o usor la pas… am lasat fiecare picatura sa-si spuna oful, doar eu am chemat-o, nu? Si nu a fost atat de rea. Mi-a facut un dus dragut, mi-a alunecat prin par, mi-a intrat in balerini si mai peste tot unde a putut. Parca au trecut zile intregi si nu doar doua ore de cand am privit soarele cam stramb. Vremea nu mai e ce a fost candva. E alta, mai capricioasa si nesuferita…

Deci, daca aveti vreo problema cu ploaia, de fapt eu sunt de vina. Na!

The post Am chemat ploaia! first appeared on Andreea Ban.