Cand am inceput sa scriu? Am avut zic eu mai multe inceputuri intr-ale scrisului. Unul dintre ele a fost cand eram mica mica si desenam diverse pe pereti in casa spre disperatea alor mei. Ce legatura are cu scrisul? Simplu. La inceput scriam prin desene, imi cautam cuvintele in culoare, in imagini asternute pe hartie, pe carton, in creion, acuarele sau ulei. La un moment dat s-a produs declicul acela magic. Desenele mi s-au transformat in cuvinte. Si momentul care imi apare clar in minte a fost atunci cand am „desenat” pentru prima data un comentariu de poezie „from scratch”. Am comentat Leoaica tanara, iubirea a lui Nichita Stanescu fara a arunca un ochi in cartile de comentarii si laudata mi-a fost munca, mare mi-a fost incantarea. De atunci nu m-am mai putut opri… comentarii, poezii in revista liceului (unele cam puerile daca stau sa le analizez cu ochiul de acum), mai un jurnal, apoi un blog…

Ce ma motiveaza sa scriu pe blog? Ma motiveaza blogul in sine. Imi da ocazia sa ma exprim, sa desenez in cuvinte idei, impresii, ganduri, sa surprind momente si sa le daruiesc si altora. Ma motiveaza reactiile pe care le primesc direct sau indirect. Sunt momente in care inchid ochii si visez ca asta e revista la care scriu. Sunt citita. Poate ca publicul mi-e mic, sunt 2, 3 sau 27, nu conteaza. Ei vin si ma citesc pe mine, iar eu ma simt datoare sa le ofer mai mult. Cei care scriu pe bloguri cunosc senzatia, e la fel ca-n reclama cu Mastercard – priceless!

Cum reactionez la comentarii negative? Elegant. Nu sterg comentarii decat daca e absolut necesar (limbaj sau treburi din astea necuviincioase), dar nu a fost cazul pana acum. Raspund tuturor, nu imi place sa ii las sa fiarba in propria-i ce-o fi. Respect parerile altora, fiecare e liber sa comenteze ce si cum doreste si imi pastrez starea de zen, adica ignor daca nu am cu cine sa discut. Imi place sa am ultimul cuvant dar renunt la asta daca vad ca ma lovesc de Marele Zid Chinezesc. 😀

Care a fost ideea initiala de la care am pornit? Trebuia sa scriu. Si ma uit acum la primul post, acolo am gasit explicatia. Au trecut cativa ani buni de atunci, insa cuvintele alea sunt mai mult decat actuale: „De ce un nou blog? Habar nu am. Poate pentru ca am nevoie de o pagina alba pe care sa insirui cuvinte aiurea… pentru ca nu am intotdeauna acea pagina la indemana, pentru ca nu intotdeauna imi vin cuvintele cand am pagina in fata. Am gasit aceasta pagina “verde” si s-a aprins un beculet: “tre’ sa scriu!””

Ce fel de linkuri tin in blogroll? Next! 😀 Ok, ok, raspund si la asta. Tin bloguri actualizate la zi. In ultimul timp am tot facut curat in blogroll si tind mai mult sa sterg decat sa adaug. Ma deprima cand vad ca blogurile nu sunt updatate de saptamani, luni. E adevarat ca accesez multe altele, dar cele de acolo sunt de la inceputuri, de pe vremea cand mai faceam schimb de link.

Cum m-a schimbat pe mine blogul? De schimbat nu m-a schimbat, dar mi-a dat motive de bucurie. Am cunoscut oameni frumosi, am citit cuvinte frumoase si mi-a dat speranta ca intr-o buna zi voi scrie si offline…

Ce asteptari am de la blogul meu? Asteptari… sa imi aduca vizitatori entuziasti, sa primesc in continuare acel feedback care ma impulsinoneaza sa scriu mai mult, mai frumos. Sa fie un loc in care cei care vin sa se intoarca, sa nu mai plece, sa zambeasca. Sa ii molipseasca pe toti cu optimismul meu. Dar asta depinde de mine, nu-i asa?

Ce asteptari am eu de la cititorii/vizitatorii mei? Sa revina. Sa fie mereu la fel de calzi si de frumosi. Sa fie mai putin sfiosi in a reactiona (se stiu ei care sunt!), sa lase cuvintele libere… Vizitatorii imi sunt prieteni, vazuti sau nevazuti pe care ii astept mereu cu drag si pentru care am intotdeauna cuvinte care aduc cu imbratisarile virtuale, pentru ca da, de cate ori raspund unui mesaj trimit si o imbratisare calda sau racoroasa, depinde de sezon!

Trebuie sa recunosc ca leapsa asta mi-a miscat putin amintirile. Le-am rascolit bine! Multumesc mult Andrei! Mai departe o voi trimite Laurei, Lotusului meu drag, fostului meu coleg Drq si lui Rares. Pe unii ii stiu de ani, pe altii de mai putin. Sunt curioasa cum au pornit pentru ca stiu unde au ajuns. Ii citesc si imi place. Cine vrea sa preia leapsa e liber ca pasarea… internetului!

The post Si am raspuns! first appeared on Andreea Ban.