Nu stiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine cand te tin de mana.

M-am indragostit de lumea lui Guillaume Musso inca de la prima carte pe care am citit-o si i-a purtat semnatura. Mi-am promis (dupa ce am dat ultima pagina a Fetei de hartie) ca ii voi citi toate cartile. Si ma tin de promisiune. Am terminat de cateva zile Chemarea ingerului, carte scrisa de acelasi Musso, si inca nu ma despart de ea. Mi-am cautat cuvintele (care palesc in fata povestii), am subliniat citate, am continuat sa traiesc povestea. Ma asteapta o alta carte, desigur, insa parca nu ma incumet sa ies din aceasta lume… Unele carti au puterea de a ne tine captivi in lumea lor, isi rasucesc cuvintele, vrajite parca, in jurul nostru pana ce vom fi trait povestea pana la capat. Desigur, finalul il alegem noi. Uneori ramanem suspendati intre doua carti, tocmai pentru ca nu ne incumetam sa punem punct primei povesti, sa imbratisam un final.

Chemarea ingerului este una dintre aceste povesti dupa care ai nevoie de un anumit timp pentru a trai povestea si a o finaliza, dar pe care nu vrei sa o finalizezi. E genul acela de stralucire pe care ai vrea sa o ai alaturi zile in sir. Genul de poveste care te tine prins, iti taie rasuflarea, dar pe care ai vrea sa o poti trai cat mai mult timp posibil. Da, ma cam invart in jurul cozii si ma impiedic in cuvinte. Dar este efectul cartii, parol!

Intr-o zi, in sala de asteptare a unui aeroport, un barbat si o femeie se ciocnesc, isi arunca cuvinte dezaprobatoare unul altuia si apoi isi vad de drum. Doi straini, o clipa de neatentie si doua destine schimbate. In mod normal cei doi si-ar fi vazut fiecare de drumul si viata lui, insa, ajunsi la destinatie, constata ca si-au schimbat din neatentie telefoanele si de aici incepe „magia”.

Madeline si Jonathan, aflati la mii de kilometri departare unul de celalalt – ea in Paris, el in San Francisco –, incep sa cerceteze acele obiecte minune care le-au cazut in maini, pentru ca, dupa cum bine stiti, telefonul este cumva parte din noi si uneori ascunde cele mai mari secrete… Desi initial intentioneaza sa-si inapoieze telefoanele, cei doi se afla in ipostaza curiosului care a descoperit ceva, un fir catre rezolvarea unui mister. Si, cand misterul posesorului aparatului pe care il tii in mana este strict legat de propria ta viata, atunci cu siguranta vrei sa afli mai mult, sa pui punct o data pentru totdeauna acestui secret care te urmareste, acestui mister pe care l-ai crezut ingropat.

Cand am citit prima data despre aceasta carte, am gasiti nelalocul lui cuvantul thriller. Comedie romantica da, clar, e stilul autorului. Dar thriller? Chiar si dupa primele pagini ale cartii, am avut senzatia ca undeva s-a strecurat o greseala. Si totusi, Musso a reusit sa ma surprinda din nou. A desenat o poveste absolut superba, inserand ingredientele perfecte in doze optime, asa, ca un bucatar desavarsit.

Personajele, foarte bine conturate, m-au facut sa vad prin ochii lor, astfel ca am vazut, rand pe rand, ce inseamna sa fii bucatar sef, sa te joci cu papilele gustative ale celor din jur, am aflat ce inseamna viata de politist, de om care tine in mainile sale vietile semenilor. Am aflat ce inseamna sa te bucuri de frumusetea florilor, dar si de linistea pe care aceasta meserie o da celui care o practica. O liniste parfumata.

Si personajele isi impletesc vietile si preocuparile in descoperirea celui mai mare mister, misterul propriilor vieti. Madeline si Jonathan reusesc sa vada dincolo de aparente, sa descopere lucruri pe care, pe cont propriu, nu le-ar fi descoperit. Au pornit impreuna in aventura vietii lor, in descoperirea eului si alegerea drumului care ii va face fericiti.

Mai mult decat o poveste de dragoste, Chemarea ingerului este povestea aceea care spune, in cel mai frumos mod cu putinta, ca tot ceea ce ni se intampla, se intampla cu un scop.

Dincolo de povestea si personajele ei sunt citatele pe care autorul le-a asezat la fiecare inceput de capitol. Ca si in prima carte citita, am fost placut impresionata de acestea. A reusit ca, prin cuvintele altor scriitori (mari scriitori!), sa rezume cumva ceea ce avea sa se intample in paginile urmatoare. M-au fascinat aceste potriviri! Iata cateva dintre ele:

Uneori, tot iubire e si asta: sa-i lasi sa plece pe cei pe care-i iubesti. – Joseph O’ Connor

Cand iubesti pe cineva, il iei in intregime, cu toate legaturile, cu toate obligatiile lui. Ii iei povestea, trecutul si prezentul. Iei totul sau nimic. – R.J. Ellory

Fiecare dintre noi este o luna, cu o fata ascunsa pe care nimeni nu o vede. – Mark Twain

– E cumplit sa vrei sa protejezi pe cineva si sa nu fii in stare sa o faci, observa Ingerul.
– Nu poti proteja oamenii, micutule, raspunse Wally. Tot ce poti sa faci este sa-i iubesti. – John Irving

„Si unde este thriller-ul?”, veti intreba. Il veti descoperi citind cartea. Este asezat atat de frumos printe cuvinte, printre pagini, ca veti fi luati prin surprindere. Nu va voi strica aceasta surpriza! Iar finalul, ufff, va va taia putin respiratia!

Chemarea ingerului, de Guillaume Musso
Editura All

The post Chemarea ingerului, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.

Anita Shreve deseneaza o lume calda in piesajul inghetat, printre troiene de zapada si te tine prins pana la final. Spune o poveste simpla si o spune direct, fara ocolisuri, asa cum doar un copil ar putea relata ceva. Personajul principal si, in acelasi timp, povestitorul este Nicky, o fetita de doisprezece ani. Inca de la prima pagina am avut senzatia ca m-a prins de mana, mi-a zambit cum numai un copil o poate face si am inceput impreuna calatoria in lumea ei. Din cand in cand ne opream si mai savuram o ciocolata calda…

Nicky sta impreuna cu tata ei intr-o casa in padure, departe de lume. Intr-una dintre plimbarile lor gasesc un bebelus abandonat. Reusesc sa il salveze, insa raman in aer intrebari, nelamuriri… cine ar face asa o monstruozitate, cine si-ar abandona bebelusul abia nascut in padure, in zapada? O serie de intamplari si intoarceri in trecut transforma povestea intr-un puzzle pe care trebuie sa il rezolvam. Nicky ne ofera fiecare piesa si m-am minunat sa descopar atata tarie la o fetita. Lipsita fiind de mama, are nevoie de afectiune. In clipa in care Charlotte intra in casa familiei Dillon, universul acesteia se schimba brusc. Ea vine cu intrebari si cu raspunsuri in acelasi timp. De si-ar abandona o mama copilul? Ce intamplari groaznice ar putea duce la o astfel de decizie? Nicky este cea care vede in Charlotte mai mult decat o mama fara suflet, vede suferinta din ochii ei, din vocea ei. Si vede in Chralotte si bebelusul ei o regasire cu mama si surioara care murisera nu demult.

As putea povesti cartea in cateva randuri, insa niciun cuvant nu ar putea descrie sentimentele care m-au incercat citind-o. Toate lucrurile care ni se intampla, se intampla cu un scop. Am crezut mereu acest lucru. Nicky, la cei doisprezece ani ai sai, intelege ca tot ce s-a intamplat in viata ei si a tatalui ei, s-a intamplat cu un motiv. Chiar si pierderea celor dragi a dus intr-un final la salvarea unei alte vieti.

Peisajul alb, luminile de pe zapada dau stralucire povestii intr-un fel aparte. Este fundalul perfect pentru conturarea unor inimi inghetate de atata durere si care incep treptat sa se topeasca, sa se transforme, sa revina la viata. Nu poate fi durere mai mare decat aceea pe care o simti cand cineva drag te paraseste. Si ar fi frumos sa-l stii undeva departe, fericit, dar a-l pierde pentru totdeauna dintr-un motiv care iti depaseste cu totul puterea de a intelege, e cea mai crunta pedeapsa pe care o poate primi cineva. Simti cum o parte din sufletul tau moare. Uiti de tine, de cei din jur. Nimic nu mai conteaza.

Si tocmai aici intervine povestea noastra. A te rupe de realitate inseamna sa fii egoist. Durerea pe care o porti cu tine ii raneste pe cei din jur. Cumva trebuie ca cel aflat in cadere libera sa se prinda de mana care ii e intinsa, sa se intoarca la viata… Cand ceva pare prea greu atunci cu siguranta poate fi realizat. Asta e viata, o provocare de la inceput si pana la sfarsit.

Va recomand cu drag Lumini pe zapada, e o carte pe care o citesti intr-o duminica cu o cana de ciocolata alaturi. Iarna mea s-a stins odata cu ea. S-a stins in cel mai relaxant mod…

PS. De ce m-a atras coperta acestei carti? Pentru ca partea aia de fata, cu parul lasat sa curga peste umar si caciula imi da senzatia ca m-as uita in oglinda. Nu se vede niciun zambet, nicio expresie. E foarte simplu sa imi imaginez ca asteapta si ea primavara…

Lumini pe zapada, de Anita Shreve
Editura All

The post Lumini pe zapada, de Anita Shreve first appeared on Andreea Ban.