Am plecat spre orasul lui Gaudi cu entuziasmul copilului care isi primeste jucaria mult dorita, am plecat cu asteptari mari si inima deschisa spre ceva ce intuiam ca va fi. Si a fost. „Oficial, iubesc Barcelona” mi-am spus dupa chiar prima zi de plimbari. De la primii pasi facuti pe pamant spaniol am simtit ca nu imi puteam opri zambetul, desi imi aduc aminte ca mi-a fost atrasa atentia sa zambesc, sa nu mai fiu incruntata. Eram uimita de sentimentul care ma incerca, de senzatia de „ca acasa”. Nu m-am simtit nicio clipa straina, de parca as fi fost dintotdeauna de acolo.

Si am vazut Barcelona din toate punctele cardinale. Fiecare loc era parca mai aproape de cer, mai aproape de nori si de stele. Doar soarele era acelasi. Da, soarele straluceste la fel peste tot, imi zambeste la fel si ma imbratiseaza la fel. Restul a fost vis. Orasul cu strazile lui perfecte, stradutele intortocheate de langa port, parcurile minunat de verzi si linistite, catedralele si toate obiectivele turistice carora as putea sa le dedic mii de cuvinte pline de incantare.

Am ascultat glasul strazilor ca pe cea mai frumoasa muzica din lume. Dintre multele limbi care se pierdeau in multime, spaniola – si chiar catalana – se auzea lin si frumos. Venea spre mine ca o poezie auzita cu mult timp in urma. Am stat intr-o seara langa Palatul National asteptand Fantana Magica sa isi inceapa cantarea (Fuente mágica de Montjuic).

Un domn simpatic isi canta muzica celor care doreau sa il asculte. Am ramas fara cuvinte. Vocea lui se impletea cu acordurile de chitara urcand intr-un dans fara sfarsit spre cer, spre apusul minunat pe are am avut norocul sa il vad. Eram deasupra orasului, deasupra lumii. Nu cred ca m-a incercat vreodata o fericire mai mare. In acel moment am stiut ca voi iubi mereu Barcelona. Am stiut ca sunt indragostita cum nu am mai fost pana acum. Am stiut ca te iubesc.

Am lasat in urma un oras minunat cu speranta ca voi reveni cat mai curand. Imi e dor deja de oamenii aceia fericiti, de petrecerile de pe strazi, de palmieri si plaja ingusta. Imi va fi dor pana si de „pachistanezii” de prin magazinele cu suveniruri cu Ola al lor simpatic.

Am terminat de desfacut bagajele. Am adus cu mine amintiri de neuitat, le-am adus in suflet. Fotografiile nu sunt in stare sa redea frumusetea locului, dar pai cuvintele. Mi-s seci si putine. Am cautat un cuvant, un singur cuvant care sa exprime ce am simtit. Nu imi vine in minte decat „barcelona”. Atat.

The post Love of my life, Barcelona first appeared on Andreea Ban.