Fundația Crucea Albă și Diana Vasiliu, Terapeut Antifumat Allen Carr Easy Way România lansează în Mai 2014 în Romania primul Program de Terapie Antifumat pentru Gravide.

Sarcina, pe lângă emoțiile pozitive pe care le aduce, vine la pachet cu foarte mult stres: femeia trebuie să se îngrijească suplimentar, să fie monitorizată, se simte invadată (copilul, medicii, aparatele invazive), să fie atentă la sine, să se pregătească din toate punctele de vedere pentru cea mai mare schimbare din viața ei. În plus, din punct de vedere psihic, are loc și o regresie care transformă femeia în copil, necesitând suport, atenție și grijă de la cei din jur, în special femei (mamă, bunică, moașă, prietene, doula, diverse caregivers).

In cazul fumătoarelor, la tot acest stres se adaugă cel al fumatului, care presupune:

• stresul sevrajului nicotinic – dependența de nicotină se manifestă, spre deosebire de alte droguri care au un sevraj preponderent fizic, exclusiv în plan psihic, prin simptome precum: neliniște, anxietate, panică, nervozitate, scăderea atenției și a concentrării, gol interior care se cere umplut.
• stresul propriei învinovățiri – femeile știu că fumatul nu dăunează grav numai propriei sănătăți, dar și celei a fătului (poate nu știu exact afecțiunile pe care copilul le poate dobândi, dar știu că fumatul este deosebit de grav)
• stresul oprobriului public – atât nefumătorii, cât și fumătorii (și, totodată, fumătoarele!) judecă gravida atunci când o văd cu țigara în gură, care se simte atacată, jenată, vinovată.

Iată cum din toate aceste motive, vizitele la medic se pot rări, analizele nu se mai fac la timp, gravida preferând să nu știe ce se întâmplă, decât să afle o posibilă veste rea. În plus, raporturile cu familia și prietenii se înrăutățesc, femeia însărcinată simțindu-se observată, atacată și arătată cu degetul.

Și în tot acest timp, o viață se conturează în pântecele ei.

De aceea, una dintre cele mai bune decizii pe care le poate lua o fumătoare gravidă este să scape de fumat și, pe cale de consecință, de tot acest coșmar inutil.

• Grupul este alcătuit doar din gravide fumătoare, deci riscul oprobriului public, al întrebărilor retorice tip „dar tu nu te gândești la copilul tău?” este anulat.
• Terapia Allen Carr nu vorbește despre motivele pentru care nu ar trebui să fumezi, ci ne concentrăm pe acele motive pentru care, totuși, fumăm. Deci eliminăm și autoînvinovățirea din peisaj.
• Abordarea fiind complet diferită față de terapiile clasice, vom găsi adevărate motivații, proprii mamei, pentru a scăpa de fumat, fără a mai face apel la argumentul suprem – copilul, care nu reprezintă în acel moment o motivație reală, ci doar o sursă de presiune.
• Terapeutul care conduce sesiunea este o fostă fumătoare și a trecut și printr-o sarcină, așadar poate înțelege resorturile mentale specifice atât dependenței de nicotină, cât și cele specifice perioadei de sarcină.
• Programul Allen Carr este singurul care oferă o Garanție tip „Succes sau banii înapoi”, așadar participantele nu au nimic de pierdut dacă aleg să intre în programul terapeutic.

Legat de înscriere, mi-a plăcut foarte mult abordarea celor de la fundație: te înscrii la o sesiune, vii fumător și pleci, 6 ore mai tarziu, nefumător. Nu-ți face griji, oferim pauze de fumat pe tot parcursul sesiunii.

Mai multe detalii despre acest program puteți afla aici >>

The post Primul program de terapie antifumat pentru gravide first appeared on Andreea Ban.

Tema:

Scrieţi o povestire plecând de la pagina cu propoziţii pe care aţi scris-o în colaborare cu ceilalţi colegi la curs. Nu trebuie să includeţi propoziţiile în text, inspiraţi-vă din ele. Transcrieţi în subsolul paginii propoziţiile de pe hârtie.

—————–

M-am trezit devreme. Prea devreme pentru o zi de vineri. Şeful a avut neinspirata idee de a stabili întâlnirea la ora 9. În Timişoara. Trebuie să-i cucerim cu această prezentare, altfel, va urma un al treilea război mondial sau, mă rog, o serie de concedieri.

La ora 7 avionul decolează. Dacă nu mi-ar fi atât de frică de zbor, poate că aş putea dormi ora asta. Dar nu, mintea mea e concentrată pe fiecare zgâlţâitură a monstrului cu aripi de metal. Încerc să mă gândesc la altceva. Vinerea trecută am primit o amendă pe RATB. A fost jenant să se uite toţi oamenii aceia la mine. Eram maimuţa autobuzului, dar mai bine maimuţă decât…

–          Aţi spus ceva, domnişoară? mă întreabă domnul de lângă mine.
–          Ăăă, nu. Mă scuzaţi.

Bărbatul îmi zâmbeşte şi îşi întoarce privirea în cartea aia mare şi goarsă. Pfff, ce dicţionar. Despre ce o fi vorba? Pare foarte concentrat.

–          Pot să vă ajut cu ceva?
–          Ăăă, nu, zic eu repede şi mă retrag.

Îmi zâmbește. După un timp sunt din nou atrasă de carte și ajung să citesc cu atenție pagină după pagină. La un moment dat, bărbatul închide cartea și se uită spre mine. Uit să respir pentru câteva secunde şi îmi simt obrajii arzând.

–          Intersantă, nu-i așa? Este povestea unei tinere care şi-a pierdut iubitul într-un război în Orientul Mijlociu şi visează în fiecare noapte că îl găseşte în mijlocul deşertului şi îi îmbrăţişează trupul neînsufleţit.

–          Vai, cât de trist. Pare o poveste urâtă.
–          Ba e chiar foarte frumoasă, îmi spuse bărbatul.

Am tăcut. El, mai mult decât cartea, era interesant. Un tip de vreo patruzeci de ani, poate mai puţin, îmbrăcat în costum negru, cămaşă neagră şi cravată de un verde intens ca şi ochii. Era putin grizonat la tâmple, foarte sexi. În alte condiţii aş fi flirtat puţin cu el. Acum însă, gândurile mi se întorc într-una la faptul că sunt la câteva mii de metri de sol şi că am putea pica în orice clipă.

Un zguduit puternic mă face să tresar şi în momentul următor ţip ca apucata.

–          Nu vreau să mor, promit că nu mai mint niciodată. Am furat, da, am  furat o pereche de ochelari săptămâna trecută şi nici nu îi voiam, nu erau pe lista de cumpărături. Ce naiba să caute printre morcovi şi ceapă? I-am pus pe cap şi am uitat aşa cum uit reţetele pe care mi le spune mama. Chiar nu ştiu să gătesc. Vine vecina şi mă ajută ca să-l pot cuceri pe George. Mi-am cumpărat chiloţi cu două numere mai mici ca să nu creadă că sunt grasă şi acum sufăr la fiecare pas pe care-l fac, iar când port tocuri mă simt de-a dreptul oribil. Parcă sunt o girafă cu un băţ în cur. Numai eu ştiu cum e. Totuşi, tocurile m-au ajutat să obţin mărirea aia de salariu aşa că ţin de ele. Poate că ar trebui să renunţ la ciocolată să pot intra în măsura M şi să pot face sex cu lumina aprinsă. El tot zice, dar mie mi-e ruşine de mor. Îi zic mereu să stingă lumina. Cum să-mi vadă colăceii de pe burtă? Dana mi-a zis că sunt bine, dar ce ştie ea? Nici nu am mai sunat-o în ultima perioadă. Adică cum, era rândul ei să mă caute şi nu a dat niciun semn. Aş fi vrut să ştiu că a ajuns în siguranţă, dar ei puţin îi pasă. Urăsc pisicile şi s-a ofuscat din cauza asta, vezi Doamne, nu mă poate înţelege. E o cretină. Să nu mă mai sune. Dacă mor acum, măcar nu îi mai văd moaca tâmpitului aluia de şef şi a cretinului cu care trebuie să ne vedem. Auzi tu, la ora 9. Adică cine crede că sunt eu, femeia bionică? Pentru banii pe care mi-i dă, să zică mersi că port nenorocitele astea de tocuri şi că m-am vopsit blondă. Nu, nu vreau să…

Zgomotul se opreşte. Bărbatul de lângă mine mă bate uşor pe spate şi îmi spune că am ajuns. Sunt în siguranţă. Îmi desprind mâinile de scaunul din faţă şi mă las uşor pe spate, conştientă fiind că tocmai mi-am dat drumul la gură în faţa unui străin. Aş vrea să intru în pământ, să mă evapor. Sunt roşie până în vârful urechilor, am culoarea pantofilor ăstora nenorociţi. Îi zâmbesc strâmb şi tac. Nu mai scot niciun cuvânt. Niciodată. Îmi face cu mâna când coboară din avion. Respir uşurată. Nu se oferă să mă conducă.

E ora 8 şi 20. La fix. Mai am 40 de minute să ajung la întâlnire. Mă grăbesc să iau un taxi, trebuie să fiu acolo înaintea şefului. Dă bine. Când ajung, sala de conferinţe e pustie. Îmi vine să mă îmbrăţişez, am ajuns înaintea tuturor. Gândul îmi zboară la fata care-şi îmbrăţişa iubitul mort în deşert şi apoi la bărbatul din avion. Mă înroşesc. Trebuie să beau o cafea. Merg la bar.

Se aude un scârţâit de pantofi pe gresie. Îmi vine să râd. Credeam că tocurile mele sunt caraghioase. Aud vocea sefului meu şi mă întorc.

–          Bună, Diana, ce bine că ai ajuns.

Zâmbetul îmi îngheaţă când îl văd pe tipul cu cravată verde.

–          Ţi-l prezint pe Victor Avram, bărbatul pe care trebuie să-l cucerim astăzi.
–          Dar noi ne cunoaştem, spuse acest Victor.

Viitorul în firmă îmi este compromis. O ştiu. Aş vrea să sting lumina şi să dispar, dar el stă acolo cu zâmbetul ăla.

–          Chiar foarte bine, completă el.

Propoziţiile:
Vinerea mea a început cu o amendă pe RATB.
Undeva, în Orientul Mijlociu, o fată blondă îşi îmbrăţişa iubitul mort în nisip.
Era foarte descurajată, fără nicio credinţă în viitor.
Nu pot să merg pe tocuri.
Mă gândeam la ea, aş fi vrut să ştiu că a ajuns în siguranţă şi că, poate, i se făcuse şi ei dor de mine.
Nu pot înţelege oamenii care nu iubesc pisicile, mi-a zis printre dinţi.
Ceapă, morcovi, picioare de broască, lista de cumpărături continuă…
Scârţ, scârţ
Stinge lumina, arată-mi calea.

—————–
Curs: Florin Iaru
Observații: Text bun.

The post Teama de înălţime first appeared on Andreea Ban.