L. m-a tras de mânecă. Trebuia să plecăm în altă locație. Ne făcuserăm amândoi stocurile de poze. De fapt, el își făcuse stocul. Eu fotografiasem insecta aceea micuță, o surprinsesem pe o floare a soarelui și, pentru că nu și-a luat zborul, am îndrăznit să îi întind mâna. Cu cealaltă țineam aparatul, chinuindu-mă să nu-l mișc, și imortalizam bobul de aur ce mi se plimba pe piele. I-am spus și lui. Nu a-nțeles. Era doar o gâză palidă. O insectă. M-am încruntat la el și i-am spus că habar nu are.

Gărgărița mea avea o poveste. I-o desenasem în acele momente și ea fusese de acord. Era gânguritul unui bebeluș, visul unui copil, dorința unei femei singure, gândul unui bătrân. Era speranță, rază de soare și lumina stelei ce alunecă de pe cer într-o noapte fără lună.

I-am spus lui L. că am cele mai frumoase fotografii, că putem merge acasă. S-a uitat la mine nedumerit, abia ajunseserăm. Aveam încă două locații. Am tăcut și am mers alături de el. Am așezat aparatul în geantă, nu mai aveam nevoie de el. Fotografia pe care o doream era deja făcută. Povestea fusese spusă, desenată, imortalizată. O privesc din când în când și îmi aduc aminte de gărgărița mea frumoasă, gărgărița soarelui.

The post Gărgărița soarelui first appeared on Andreea Ban.