Pentru ca nu citisem nimic despre film si nu vazusem nici trailerul, am fost luata prin surprindere de trecerile de la o scena la alta. Se cam schimbau personaje, nume, locatii. Apoi a venit raspunsul la intrebarea mea nerostita. 7 regizori, 7 fragmente de film. Unde am mai vazut 7 filme intr-unul? Sa-i spunem premiera. Este unul dintre motivele pentru care unele filme merita vazute, au doza aceea de originalitate de care avem nevoie, care ne tin in fata ecranului pana la final. Si de data aceasta finalul e de milioane – de zambete strambe, de semne de exclamare, de „serioooos?!”

Filmul trateaza o tema fumata si rasfumata. Infidelitatea. Cele 7 scurt-metraje studiaza infidelitatea – indeosebi cea masculita – din toate unghiurile ei. O intorc pe toate partile, ii expun secretele, motivele, frustrarile si lasa barbatul intr-o ipostaza deloc placuta. El devine, prin definitie, poligam. Nu poate altfel, natura lui cere mai mult, pentru ca se plictiseste repede. Dar acum, fie vorba intre noi, filmul mi-a dat de inteles ca barbatii sunt niste copii mari, copii care au nevoie de jucarii, de aventuri, care nu isi pot asuma responsabilitati. Da, barbatul, vazut in cele 7 ipostaze ale filmului, este fustangiu, schimbator, frustrat, vesnic nemultumit, habar nu are sa aprecieze ceea ce are. Si cu cat are mai multe dintre „calitatile” enumerate mai sus, cu atat risca sa o pateasca (veti vedea cum).

Apare la un moment dat si femeia infidela. Aceasta, dupa ce il face pe el sa marturiseasca adulterul, recunoaste ca si ea a inselat. Cum credeti ca reactioneaza el? Daca ea a exagerat cu cele o mie de intrebari care au dus la marturisirea crudului adevar, el exagereaza acum acuzand-o pe ea pentru acelasi lucru. Dar concluzia in acest caz e trista: el e fustangiu pentru ca asa e el si trebuie iertat, ea e curva si nu merita iertare. Privind situatia nepartinitor, as spune ca amandoi sunt vinovati si au incetat sa mai fie un cuplu din momentul in care au calcat stramb. Si-au rupt cate un picior, dar habar nu au avut. Adevarul iese la suprafata cand si cum nici nu ne gandim. Secretele, mai ales cele intunecate, isi gasesc calea spre lumina intr-un fel sau altul. Intotdeauna!

Nu ma omor eu dupa filmele frantuzesti, insa Les infideles are ceva. Senzatia de derutare la trecerile de la un episod la celalalt vine sa accentueze tragico-comicul filmului. Te face sa zambesti, sa razi pe alocuri, sa te incrunti, sa confirmi, sa infirmi, sa iti pui intrebari. Si intrebarea finala depinde de cum percepe fiecare filmul. La mine a fost: oare e atat de greu sa menti pasiunea fara a privi in stanga si dreapta?

Scena ultima inchide cercul filmului. E ca si cum primul fragment si-ar fi cerut un final pe masura. Si l-a primit intr-un mare fel. Da, film de vazut si studiat!

Les infideles (2012)

The post Infideli? Doar ei. Ele nu! first appeared on Andreea Ban.