Oamenii mor. Mor de plictiseala. Mor de batranete sau de boala. Mor de tristete, mor de dragoste ranita – vorba cantecului, mor de saracie, mor de prea mult sau prea putin…

Timp nu e niciodata destul. Traim mereu pentru maine. Azi e de deja maine si maine e anul viitor. Galopam printre ore cu dorintele la un pas inaintea noastra. Intindem maini tremurande sa le prinda, insa ele, dorintele, sunt mereu putin mai incolo. Si nu traim nici azi nici maine, traim cumva atemporal, printre franturi de impliniri si dezamagiri. Din timp in timp reusim sa prindem viata de maneca si facem timpul sa stea. Din timp in timp ne indragostim cat un infinit de mult si mare si rotund. Iubim tot si toate, iubim pana si diminetile somnoroase si parul ciufulit. Nu e al nostru, e al lui sau al ei, e parul ciufulit perfect si parca mana intinsa in jurul taliei subtiri, in jurul umarului larg se trezeste la viata. Doar o mangaiere si ziua e perfecta. Soarele straluceste. Pasarile ciripesc. Copacii sunt roz. Fluturasi, zumzaieli, chicoteli…

Buna dimineata om indragostit! Acum paseste inapoi pe pamant. E toamna rece la noi, restul, astia normali… Spune-ne si noua ce-i cu indragosteala, unde se gaseste, la ce colt de piata, la ce hiper-mega-extra-market? As vrea si eu vreo 2 kile, sa ma tina pan’ la vara. Apoi… vad eu ce fac!

The post Nu e timp, doar iubire… first appeared on Andreea Ban.