Inchid ochii si inspir linistea, o trag in piept cu nesat. „As vrea…”, soptesc asa in gol, soptesc cuiva, poate prietenului imaginar.  El sigur ma aude, el sigur ar vrea. Imi intind mana sa-mi ating dorinta. Intind mana spre necunoscut si un zambet rasare. Imbratisez nevazutul si el ma primeste in mantia-i neagra a noptii. Doar stelele licare usor.

Ma asez in iarba. E verde. E neagra. Intind mainile sa cuprind bolta cereasca asa cum faceam cand eram mici. Pe atunci mirosea a iarba curata, miroasea a iarba pe care roua astepta sa se aseze. Si numaram stelele pana ce somnul ne prindea din urma. Acum intind mainile spre ea, dar nu mai am puterea sa-i numar stelele. Dorintele mele sunt mai putine si parca scad pe zi ce trece. Cu anii se sting, se implinesc si dispar. Sau poate ca doar dispar. Cine mai stie?

Prietene drag, iti scriu tie cu soapte. Te chem, prinde-mi mana si fa-mi zambetul sa fie viu, sa-mi coloreze fata si ochii. Picteaza-mi privirea cu lumina cerului senin! Saruta-ma de noapte buna si fa ca ziua de maine sa vina frumoasa… ca tine, ca mine, ca noi care suntem, noi care am fost.

Noapte buna…

The post Soare de argint first appeared on Andreea Ban.