soare, vara, cirese, mare, masina, realitate, scoica, frunze, ciocolata, muzica, bancuri, copaci, floare, cer senin, nisip, sticla, biliard, click, telefon, cuvinte, bicicleta, program, casa, dex, gradina, desene animate, fata, carte, felicitari, ochelari, baloane, copii, briza, ocean, vise, papusa, radio, barbie, cadouri, facebook, cafea, nori, harta, opera, iubire, jocuri, Lady Gaga, stire, terasa

Nimic concret, asa-i? Pare a fi o salata de cuvinte fara niciun sens. In cele ce urmeza voi incerca sa le dau un sens… ordinea va fi aleatoare. Sa vedem ce iese…

––-

In fiecare an, cam pe la Craciun incep sa ma gandesc la vara. Dupa toata nebunia aia cu alergatura prin oras, lista de cadouri, impachetarea, apoi momentul magic al primirii si daruirii cadourilor, incep sa ma gandesc foarte intens la vara care va urma, la caldura soarelui si la cerul senin care imbraca totul intr-o aura de veselie. Cu cat ma gandesc mai mult cu atat e mai aproape, cu atat trec mai usor peste frigul iernii si peste gerul ce-mi crapa buzele si-mi face sufletul mic ca un glob de sticla.

Vine vara. E soare. Gandul imi este agitat si zboara intr-una catre mare. Incaperile imi par din ce in ce mai stramte si tot ce vreau, tot ce visez e sa plec departe, catre mare. Imi umplu timpul cu dorinte crescande, cu imagini si nimic nu-mi poate lua entuaziasmul acela specific. Vacanta mi se asterne in fata ca o fotografie desenata de mana mea. O dau mai departe, visul meu devine opera de arta menita sa-i fericeasca pe altii.

Tot ce fac, oriunde merg, ma duce cu un pas mai aproape de mare, de nisipul cald… Obisnuiesc sa-mi iau bicicleta si sa plec de nebuna, sa cutreier parcuri si strazi pustii. Lacurile pe langa care trec sunt bucatele din puzzle-ul imens, bucati dintr-un ocean de vise, le strang pe fiecare in fotografii marunte si fara sens pentru ca la final sa isi capete sensul maret. Surprind copii mai mari sau mai mici, copii veseli, fara griji, fara ganduri gri. Surpind copiii asa cum trebuie sa fie, nebuni si fericiti, alergand veseli dupa baloane colorate. Nu stiu ca mai tarziu baloanele se vor sparge in mii si mii de responsabilitati, ei traiesc clipa si eu traiesc fericirea lor. Ma hranesc cu vise mici pentru a-l intampina mai apoi pe cel dorit, pe cel final.

Imi place sa plec aiurea, sa ma urc la volan si sa plec in cautarea soarelui… plec cu el in fata si il urmaresc pana se ascunde obosit in noapte. Muzica imi umple masina, imi umple sufletul si mintea. Incerc sa imi caut gandurile dar ele sunt departe… iubirea e langa mine. O imbratisez cu privirea si zambesc. Ultima raza de soare se stinge in rosul cel mai arzator. Opresc. Din radio se revarsa sunete ce ma fac sa ma simt mica, lacrimile imi ard privirea si simt ca nu mai am aer. Cobor din masina. Imi las ochelarii pe bancheta si lacrimile sa se rostogoleasca. Copacii isi spun povestile aruncand spre mine frunze. Un gand de toamna imi trece prin fata si vad gradina buncii cu trandafirii scuturati. Nu! Nu vreau sa fie toamna, nu! Urc in masina repede si fug, las in urma padurea cu toti copacii ei, cu toate gandurile lor, alerg spre casa. Mereu spre casa.

Nu am nevoie de harta, ma ghidez dupa simturi, dupa stele. Tot ce intalnesc in cale ma ghideaza spre casa, spre cald, spre liniste. Dar in linistea noptii voi da de stire tuturor ca plec. Ca nu ma mai intorc. Primesc felicitari. Sunt calde si reci. Vin de nicaieri. Poti sa fii singur cuc, sa nu ai suflet de om care sa-ti calce pragul cu lunile, dar viata ti-e plina de “prieteni”. In toiul noptii daca arunci o intrebare, facebook-ul iti da un raspuns. Asa am ajuns? Sa vorbim pe calea undelor? Candva ne intalneam in mijlocul parcului, la terasa de pe lac, acum suntem cu totii niste fete intr-o carte. Atat. Respiram in pixeli si plangem in biti, zambim in poze si traim in secunde. Avem un program al naibii de incarcat si extragem zambete din bancuri. Trist. Astazi ne aducem aminte cu drag de jocuri si desene animate ce ne-au fericit candva demult, dar nu avem puterea de a-i ferici pe cei mici cu ele. Ei au o cu totul alta realitate, una cu pokemoni si lupte, cu muzica ce zgarie timpane. Realitatea lor e youtube, Lady Gaga, mall, Mac, messenger, gadget-uri, Barbie online si Second Life, cuvinte pe care nu le mai gasim nici macar in Dex. Noi ieseam la un biliard joia dupa scoala, ei se vad la un billiard in fiecare zi online. Noi jucam un sah din cand in cand in parc, ei se lauda ca au invins calculatorul. Viata e la un click distanta si prietenii niste numere de telefon.

Si trasar din nebunia de vise, tresar pentru ca stiu ce ziua de maine va fi altfel. Maine voi simti briza marii prin par, voi fi doar o alta fata cu o carte si o cafea la terasa de pe plaja. Voi fi intr-o lume de ciocolata in care copiii vor avea cirese la urechi si vor alerga ridicand in urma lor fire de nisip. Pe plaja mea nu vor aparea nori, vor fi doar vise de sticla pe care le voi sparge in dorinte implinite. Voi pleca in cautarea iubirii mele si o voi gasi adusa de un val. Iubirea mea va fi intr-o scoica mica si alba. O voi strange la piept si voi pleca zambind ca o papusa manuita de undeva de sus… Papusarul meu e viata si cerul cu stelele lui. E Craciunul caruia ii cer mereu sa imi poarte pasii spre mare. Asta e unicul cadou pe care l-am cerut constant si l-am primit constant.

––-

Multe cuvinte, poveste lunga! Iata ca ceva a iesit. V-ati fi imaginat ca de la cuvintele acelea voi ajunge la povestea asta? Lasati cuvintele sa vina la mine, le transform in povesti! 😉

The post Povestea din cuvinte first appeared on Andreea Ban.