time read
Se spune că în momente de cumpănă, când chemi moartea sau vine ea prin preajmă, nechemată, îți trece toată viața prin fața ochilor. Eu le-am oferit celor doi protagoniști ai istorisirii mele nu doar câteva momente, ci o oră întreagă, pentru a vorbi unul cu celălalt și fiecare cu el însuși. (Alina Grozea)
Despre ce e vorba, cum e?, am întrebat-o pe Alina când am aflat că a scris o nouă carte. De data asta e roman, mi-a spus, e o poveste cu un el și o ea, el vrea să… Hopa! Roman ai zis?! Hai că mi-ai stârnit curiozitatea. Să văd cum o strecor pe lista mea de lecturi. Stai liniștită, se citește repede, a adăugat ea. Dar nu mi-a spus că, pe cât de repede se citește, pe atât de greu îmi va fi să mă despart de carte, de personaje.
A trecut mai bine de o săptămână de când am terminat de citit Ultima oră și încă o port cu mine, în geantă. Nu reușesc să ies din poveste pentru că Alina, draga de ea, a binevoit să dea viață unor personaje fără a le duce la The End, unul clar. Știți voi, punctul pe I. Recunosc, îmi plac poveștile lăsate în coadă de pește, poveștile în care cititorul e invitat să contribuie, să încheie povestea. Acestea sunt poveștile care te bântuie mult timp după lectură. Și poate că din același motiv îmi și displac, nu mă lasă să-mi continui călătoria în lumea cărților, vreau să aflu ce se întâmplă cu personajele. Am finalizat povestea Lui şi a Ei în repetate rânduri, dar parcă tot aş vrea să aflu ce soartă le-ar alege autoarea.
Povestea începe cu El și continuă cu Ea. Știm de la început ce se va întâmpla în această ultimă oră. De fapt, aceasta e impresia pe care o avem. El a decis să se sinucidă, Ea, apărută de nicăieri, îl oprește și amână momentul pentru o oră. Minutele trec greu, dialogul între cei doi este aproape inexistent, dar povestea curge și ne trezim în fața a două personaje complexe, două personalități total diferite care, în mintea mea, se potrivesc de minune. Când povestea lui s-a încheiat, (parcă) s-a trântit o ușă. Am tresărit. Tot ce am crezut că știu s-a năruit făcând loc altor imagini. Replica ei, deși șoptită, m-a luat prin surprindere. În momentul acela mi-am dorit ca povestea să nu fie deja la jumătate, mi-am dorit ca cei doi să aibă mai mult de o oră… Și ora s-a reluat cu gândurile ei.
Nu am realizat decât mult după ce am început cartea că cele două personaje nu au nume. Povestea curge atât de lin, că nu ai nevoie de astfel de detalii, nume, oraşe, date… cititorul e invitat să completeze golurile. Astfel, la final de poveste, El şi Ea erau (pentru mine) Mihai şi Lavinia. Strada pe care locuia El era undeva în Cotroceni, o zonă de case vechi, îmbrăcate cu iederă şi grădini cu flori. Această libertate pe care autoarea ne-o oferă face ca povestea să ia un număr de nuanţe egal cu numărul de cititori ai cărţii şi tare mi-ar plăcea să aflu și alte impresii. Se spune că atunci când scriem, ne scriem pe noi. În cazul de faţă, Alina a desenat o oglindă în care cititorul se poate descoperi pe el însuşi. Am căutat-o pe ea, obişnuită fiind cu scrierile (cărți, articole) anterioare, dar am renunţat după scurt timp, lăsând poveștile personajelor să mă învăluie. Și am trăit alături de cei doi, le-am trăit suferințele, frustrările, micile bucurii, le-am înțeles alegerile și i-am certat pentru răutăți. La final, am rămas cu privirea în carte, pe ultimele rânduri (nu zic că vedeam în ceață, nu!), și nici măcar ciocolata pe care am avut-o alături de la un moment anume nu mi-a putut alina golul din stomac. Ce se întâmplă mai departe? Ce aș vrea eu să se întâmple? Ce ar vrea autoarea? Ce vor face personajele? Ce aș face eu dacă aș fi…
Recomand cu mare drag cartea Alinei Grozea, Ultima oră. Se citește (mult prea) repede, se trăiește intens. La final, când vei închide cartea, vei avea senzația că îi cunoști pe acei oameni sau că poveștile lor sunt inspirate din viața ta. Vei dori să tragi de mânecă pe autoare, să afli cum, de ce, când, cine…
Cartea este disponibilă la Librăria Eminescu (comandă aici)
și la Elefant (ebook), aici >>
Ultima oră, de Alina Grozea
Editura Cartea de Suflet
P.S. Am scris cele de mai sus de câteva zile. Am crezut că pot pune cartea în bibliotecă. Nu am reușit. O mai țin un timp pe noptieră, poate o oră, încă o oră…
1 Comment
Add Comment