Comentarii la: Zambetul din telefon

De: andres

andres — Thu, 03 Jan 2013 22:21:56 +0000

Silvia, prieteniile adevarate vor ramane vii peste timp, indiferent de piedici, de distanta, de neintelegeri… Nimic nu le va face sa se stinga. Altfel, nu le putem numi prietenii adevarate!
Iti doresc sa te vezi mai des cu prietena ta, sa fiti apropiate, mai apropiate ca niciodata si pentru totdeauna.
Cu drag,
Andres

De: Silvia

Silvia — Thu, 03 Jan 2013 15:24:46 +0000

Cand am citit prima data postul asta m-am intristat putin si n-am fost in stare sa respund. Am si eu o prietena, exact dupa acest model: ne vedem rar, vorbim la telefon si pe mail… Ne cunoastem de peste cincisprezece ani si evident, nu mai avem nici un secret. Eu cel putin ii spun TOT ce simt, tot ce fac. Programele si familiile/relatiile ne cam impiedica sa ne intalnim des… Ma rog, ea uneori e cam greu de ‘atins’, ca nu ma suna cat as vrea eu, nu ma cauta atat de des. Dar nu ma refuza cand eu o caut. Ne-am obisnuit asa. Eu – insistenta si persistenta :)), ea doar asculta si intelege (ma intelege perfect, mai bine decat oricine).
Revenind, eram cam trista ca n-am apucat s-o intalnesc in vacanta. Acum insa am vorbit la tel si mi-am revenit. Sa ne pastram prieteniile pe 2013!

De: andres

andres — Sun, 30 Dec 2012 19:09:23 +0000

Serenity, eu cred ca prietenii cu care ramai dupa sfarsitul liceului sunt cei pentru totdeauna. Da, sunt subiectiva, dar e un gand frumos. Unii vor ramane amintire, altii vor fi in continuare alaturi de tine. Important e sa te bucuri de fiecare moment.
Prietenii adevarati vor ramane acolo mereu. Vei vedea! 😉

De: Serenity

Serenity — Sun, 30 Dec 2012 18:34:14 +0000

ma regasesc atat de mult in postarea ta… desi sunt abia la sfarsitul liceului. dar am si eu prietenii care au rezistat in timp si care imi doresc din tot sufletul sa reziste in continuare, in ciuda distantei care ne va separa de acum inainte. mereu cand ne reintalnim sau vorbim cate putin a telefon simt ca avem atat de multe sa ne spunem si am uitat atat de multe despre noi, acum avem alti prieteni care ne cunosc mai bine prezentul, dar trecutul tot lor le ramane, celor cu care am crescut si ne-am maturizat, care ne cunosc toate acele „prima data cand…” ; mi se pare trist, foarte trist, dar in acelasi timp atat de melancolic si de placut…