Nu inteleg femeile atrase de barbati care nu le vor, nu inteleg barbatii care se comporta ca niste copii, nu inteleg violenta de orice fel. Nu inteleg misoginismul si masochismul celor mai multi. De cele mai multe ori vad totul prea clar si prea simplu si nu pricep dorinta noastra de a ne complica. Nu avem probleme, ni le facem. Suntem prea fericiti, o dam in bara, facem pe dracu-n patru si intoarcem carul cu fundul in sus pentru a avea motive sa ne lamentam.

Vrem iubire, vrem sa fim liberi, vrem… si nu realizam ca dorintele ni se cam bat cap in cap. Suntem atrasi de extreme si alergam fix dupa ceea ce nu avem (inca). Obtinem si apoi alergam mai departe dupa altceva. Uneori ne punem sufletul in bratele cuiva, permitem sa ni-l terfeleasca si, mai apoi, cand ne dam seama ca nu merita, plecam. Cum se face ca tocmai atunci acel cineva isi va intoarce privirea catre noi si ne va vedea pentru prima data?

Nu inteleg, chiar nu inteleg unele lucruri si nu pricep de ce imi bat acum capul cu aceste aberatiuni… uite ca suna intr-un mare fel! Aberatiunile mele de joi inainte de vineri.

The post Sunt lucruri, sunt aberatiuni… first appeared on Andreea Ban.