Se spune că în momente de cumpănă, când chemi moartea sau vine ea prin preajmă, nechemată, îți trece toată viața prin fața ochilor. Eu le-am oferit celor doi protagoniști ai istorisirii mele nu doar câteva momente, ci o oră întreagă, pentru a vorbi unul cu celălalt și fiecare cu el însuși.

Despre ce e vorba, cum e?, am întrebat-o pe Alina când am aflat că a scris o nouă carte. De data asta e roman, mi-a spus, e o poveste cu un el și o ea, el vrea să… Hopa! Roman ai zis?! Hai că mi-ai stârnit curiozitatea. Să văd cum o strecor pe lista mea de lecturi. Stai liniștită, se citește repede, a adăugat ea. Dar nu mi-a spus că, pe cât de repede se citește, pe atât de greu îmi va fi să mă despart de carte, de personaje.

A trecut mai bine de o săptămână de când am terminat de citit Ultima oră și încă o port cu mine, în geantă. Nu reușesc să ies din poveste pentru că Alina, draga de ea, a binevoit să dea viață unor personaje fără a le duce la The End, unul clar. Știți voi, punctul pe I. Recunosc, îmi plac poveștile lăsate în coadă de pește, poveștile în care cititorul e invitat să contribuie, să încheie povestea. Acestea sunt poveștile care te bântuie mult timp după lectură. Și poate că din același motiv îmi și displac, nu mă lasă să-mi continui călătoria în lumea cărților, vreau să aflu ce se întâmplă cu personajele. Am finalizat povestea Lui şi a Ei în repetate rânduri, dar parcă tot aş vrea să aflu ce soartă le-ar alege autoarea.

Povestea începe cu El și continuă cu Ea. Știm de la început ce se va întâmpla în această ultimă oră. De fapt, aceasta e impresia pe care o avem. El a decis să se sinucidă, Ea, apărută de nicăieri, îl oprește și amână momentul pentru o oră. Minutele trec greu, dialogul între cei doi este aproape inexistent, dar povestea curge și ne trezim în fața a două personaje complexe, două personalități total diferite care, în mintea mea, se potrivesc de minune. Când povestea lui s-a încheiat, (parcă) s-a trântit o ușă. Am tresărit. Tot ce am crezut că știu s-a năruit făcând loc altor imagini. Replica ei, deși șoptită, m-a luat prin surprindere. În momentul acela mi-am dorit ca povestea să nu fie deja la jumătate, mi-am dorit ca cei doi să aibă mai mult de o oră… Și ora s-a reluat cu gândurile ei.

Nu am realizat decât mult după ce am început cartea că cele două personaje nu au nume. Povestea curge atât de lin, că nu ai nevoie de astfel de detalii, nume, oraşe, date… cititorul e invitat să completeze golurile. Astfel, la final de poveste, El şi Ea erau (pentru mine) Mihai şi Lavinia. Strada pe care locuia El era undeva în Cotroceni, o zonă de case vechi, îmbrăcate cu iederă şi grădini cu flori. Această libertate pe care autoarea ne-o oferă face ca povestea să ia un număr de nuanţe egal cu numărul de cititori ai cărţii şi tare mi-ar plăcea să aflu și alte impresii. Se spune că atunci când scriem, ne scriem pe noi. În cazul de faţă, Alina a desenat o oglindă în care cititorul se poate descoperi pe el însuşi. Am căutat-o pe ea, obişnuită fiind cu scrierile (cărți, articole) anterioare, dar am renunţat după scurt timp, lăsând poveștile personajelor să mă învăluie. Și am trăit alături de cei doi, le-am trăit suferințele, frustrările, micile bucurii, le-am înțeles alegerile și i-am certat pentru răutăți. La final, am rămas cu privirea în carte, pe ultimele rânduri (nu zic că vedeam în ceață, nu!), și nici măcar ciocolata pe care am avut-o alături de la un moment anume nu mi-a putut alina golul din stomac. Ce se întâmplă mai departe? Ce aș vrea eu să se întâmple? Ce ar vrea autoarea? Ce vor face personajele? Ce aș face eu dacă aș fi…

Recomand cu mare drag cartea Alinei Grozea, Ultima oră. Se citește (mult prea) repede, se trăiește intens. La final, când vei închide cartea, vei avea senzația că îi cunoști pe acei oameni sau că poveștile lor sunt inspirate din viața ta. Vei dori să tragi de mânecă pe autoare, să afli cum, de ce, când, cine…

Cartea este disponibilă la Librăria Eminescu (comandă aici)
și la >>

Ultima oră, de Alina Grozea
Editura Cartea de Suflet

P.S. Am scris cele de mai sus de câteva zile. Am crezut că pot pune cartea în bibliotecă. Nu am reușit. O mai țin un timp pe noptieră, poate o oră, încă o oră…

The post Ultima oră, de Alina Grozea first appeared on Andreea Ban.

Am vrut, pentru a doua mea carte, mai mult romantism şi o doză mai firavă din deja proverbiala-mi încrâncenare. Am vrut mai multă speranţă curată, limpede, şi mai puţine lamentări, nedumeriri, dezamăgiri, fructe amare culese de-a lungul vremii. Mai multe nostalgii colorate şi mai puţine regrete gri. Am ales pentru acest volum textele cele mai duioase, scrise unele dintre ele pe când eram la începuturi într-ale scrisului, iar altele recent, mirosind încă a cerneala gândului meu. Am scris despre lucruri întâmplate sau care aş fi vrut să se întâmple. Am povestit despre mine, dar şi despre alţii, încercând să mă vâr cât mai credibil în pielea lor.

Alina Grozea

Am citit De ce nu-mi găsesc pe cineva și voi citi Toate drumurile duc la mine. Spuneam despre prima carte a autoarei că o iubesc cum iubesc marea agitată, cum iubesc cerul cu toți pescărușii lui. Mi-a fost dragă ca o zi de vară. Am citit despre aceasta a doua carte, am citit fragmentul pe care Alina l-a așezat frumos pe site și deja mă văd scriind despre ea că mi-e dragă ca zilele acestea aurii de toamnă.

Puteți comanda Toate drumurile duc la mine în format pdf sau print aici: http://toatedrumurileduclamine.e-plaza.ro 

*Despre prima carte puteți citi aici: De ce nu-mi găsesc pe cineva

The post Toate drumurile duc la… Alina first appeared on Andreea Ban.

Alina spune despre “De ce nu-mi gasesc pe cineva” ca ar fi o culegere de texte. Eu i-as spune mai degraba carte de suflet, carte pe care trebuie sa o deschizi din timp in timp sa o recitesti. Vei descoperi mereu alte si alte sensuri, in functie de starea de spirit in care te gasesti.

Spuneam ca am citit despre mine in aceasta minunata carte… si cum sa nu citesc despre mine cand amintirile despre mare, gandurile la Barcelona mult iubita, starile de reverie, dorul de frumos, de oameni, iubirea pentru parinti si prieteni dragi m-au surprins la fiecare colt de poveste?

“Port in mine iubiri mocnite, embrionare, pe care destinul le aprinde si le naste cand vrea el, daca vrea si pentru cine i se nazare… Iar cand scanteia se produce, gratie unui splendid sau blestemat accident cosmic, constientizez ca iubesc si abia apoi incerc sa ridic ceva pe fundatia asta.” Nu incercam toate sa facem la fel? m-am intrebat eu pe cand parcurgeam cuvintele-i frumoase. In secunda urmatoare mi-am dat seama ca nu. Unii sunt indragostiti de iubire si o cauta, altii se indragostesc pur si simplu, atunci cand se asteapta mai putin. “Nu sunt indragostita de iubire, nu ma pot amagi niciodata c-o simt (sau ca n-o simt), n-o invoc si nici n-o alung, nu-i poruncesc sa vina sau sa se duca naibii, ca as fi tare proasta sa cred ca ea asculta de mine…”

„De ce nu imi gasesc pe cineva?” este intrebarea care nu isi asteapta raspunsul. El se regaseste pe buzele timpului si noi ar trebui sa-l imbratisam cu rabdare si cu sufletul deschis pentru ca nu se stie niciodata ce va fi maine, nu se stie niciodata ce dorinta ne va fi implinita…

Dupa ce am citit si ultima pagina a cartii, am dat fuga pe blogul Alinei. Am vrut ca povestea sa continue, sa o mai prelungesc putin. Daca inainte de carte ii citeam blogul constant, acum revin cu si mai mult drag. Simt ca o cunosc. Am privit in sufletul ei si mi-a placut atat de mult ce am vazut incat revin ca pentru un drog pretios, pentru un cuvant al ei frumos.

Va recomand cu drag aceasta minunata carte… sunt povesti despre ea, despre tine, despre noi care suntem, noi care iubim.

“Te uit visand si-alung cu-n gest
gandul nebun si suparat.
Te uit mereu, pe alt taram,
dar nu te uit cu-adevarat.”

Alina, iubesc cartea asta nu cum iubesc toate cartile, o iubesc cum iubesc marea aia agitata pe care o adoram, cum iubesc cerul cu pescarusii lui. Mi-e draga ca o zi de vara!

De ce nu-mi gasesc pe cineva, de Alina Grozea

Cartea poate fi comandata aici.

The post De ce nu-mi gasesc pe cineva, de Alina Grozea first appeared on Andreea Ban.