Nu exista sfarsit… doar inceputuri!

Bine a zis cine a zis, exista doar inceputuri… insa cata rabdare trebuie sa aiba un om pentru a o lua mereu de la capat? Cata rabdare trebuie sa ai pentru a trece prin alte si alte inceputuri? Adevarat! Nici un inceput nu seamana cu celalalt, dar totusi… Acum cateva luni era vara, era soare si marea ma astepta. Evitam sa ma gandesc la un lucru, ca aceasta se va termina si va veni toamna… incercam sa tin aproape clipa, sa imbratisez soarele si zilele de asteptare a momentului in care urma sa zambesc marii cu tot sufletul. Vroiam si stiam ca urma sa fie o vara perfecta…

Si a fost! O vara cat alte zece. O vara memorabila in care am recuperat ani de asteptare, in care am imbratisat trecutul si el pe mine.

Cred ca cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor, ar trebui sa se numeasca altfel… “Amintiri, clipa in care simt, momentele in care voi simti mai mult si imi voi aminti de ieri…” Acum doua minute aveam alta varianta, insa gandurile astea ma depasesc, se impletesc intr-o mie de feluri si se astern cum vor ele.

Cum ar putea exista un sfarsit cand intotdeauna va exista o zi de maine? O zi in care trecutul e doar o amintire. Fericita sau trista, aceasta ne duce mai departe catre nou si neasteptat. Asa e inceputul – nou, neasteptat, poate chiar dificil si tensionat, insa nu aceasta noutate si dorinta de a descoperi mai mult ne face sa ne aruncam cu ochii inchisi in relatii noi, in situatii necunoscute? Nu e imprevizibilul de o mie de ori mai atractiv decat un viitor stralucit, dar planificat pas cu pas?

Atunci cand spunem sau ne gandim ca “ar trebui sa se termine” ar trebui sa ne spunem “sa inceapa…” Sa inceapa o noua zi, sa privim apusul ca pe un nou rasarit, sa privim pe cel de langa noi ca pe cel ce va fi. Sfarsitul unei relatii… ar putea fi ea privita cu zambet? Cu rasete de fericire? Poate ca da, daca te gandesti ca acest final va aduce cu el un nou inceput, ca el/ea care pleaca lasa loc aceluia care trebuie sa fie…

Si acum, priveste putin poza de mai sus… ce vezi? Eu vad atat ce a fost, cat si ce va fi… mai vad si clipa prezenta… o imagine face cat o mie de cuvinte…

Textul a fost publicat pe 14 noiembrie 2007 aici.

The post Amintiri… de ieri(5) first appeared on Andreea Ban.

Martipan… pana la cer si inapoi

Citeam astazi despre iubire. Cineva spunea ca iubirea nu trebuie sa fie doar martipan, iubirea trebuie sa fie intensa. Si de ce atata intensitate? De ce atatea scrieri despre iubire? Ok. Imi place sa citesc despre iubire… imi plac povestile si imi plac cugetarile. Am tot citit iubirea scrisa si descrisa de diversi autori. Incerc probabil sa ii aflu secretele, sa o descopar, sa invat unde sa o caut sau sa o privesc…

Atatea pareri si feluri diferite de a gandi si scrie… insa pana la urma iubirea este una. Oricum ai aseza-o in cuvinte, iubirea ramane aceeasi, cea pe care o cautam cu totii, cea pe care o asteptam, la care visam. Si nu e oare iubirea cea care ne da puterea de a infrunta tot? Nu ea ne da putere sa zambim, sa luam in piept tot ce inseamna viata, cu bunele si relele ei?

Iubirea fata de apropele (da! Este si o carte) este sursa noastra de energie. Cum definim acest “aproapele” este mai departe optiunea fiecaruia dintre noi. Iubirea incepe cu noi. Ea este prezenta in noi, ca ne place sau nu! Cum putem astepta sa fim iubiti de cei din jur daca noi insine nu ne iubim? Si pana la urma de ce nu ne-am iubi? Care e prima persoana pe care o vedem dimineata? Pe cine privim in oglinda cu ochii umflati de somn? Dincolo de noi sunt restul. E lumea intreaga…

De cele mai multe ori plasam iubirea in bratele unui singur personaj. El. Acel el in jurul caruia ni se invarte universul. Si cat de frumos este cand sentimentul acela frumos este impartasit… Am vrea sa traim asa pentru totdeauna, am vrea ca toti cei din jurul nostru sa simta acea fericire pentru a ne prinde cu totii intr-o hora a iubirii…

Nu vi s-a intamplat niciodata ca, intr-o relatie noua fiind, sa doriti a face si pe altii fericiti? Mi se intampla de fiecare data!  De fapt chiar mai des. Nu as putea spune ca am success in “a face lipeli”, insa doar gandul ca un el si o ea pe care ii aduc impreuna pentru o clipa ar putea fi un cuplu fericit imi da un sentiment deosebit. Am fluturi in stomac… Ma hranesc parca cu fericirea altora sau potentiala lor fericire. Au fost momente in care am crezut ca am reusit, in care am crezut ca el si ea sunt facuti unul pentru celalalt. Au fost momente in care am simtit ceva mai mult, auzeam clopote si muzica leganata de dus mireasa la altar. Dar au ramas ca un vis frumos. Poate ca sunt o visatoare, insa cred din toata inima in finaluri fericite!

De fiecare data cand incerc o noua lipeala spun ca ma las de meserie. Pana la urmatoarea incercare. Acum sunt in pauza… Ciudat e ca nu mi-a placut niciodata sa mi se aranjeze o “lipeala”…  Cine sa ma inteleaga?!

Oricum ar fi, cautata sau nu, gasita sau pierduta, iubirea este acel ecstasy de care avem nevoie. Am fi in stare sa mergem pana in panzele albe dupa ea…

Ce facem cand gasim iubirea? Ce facem cand o avem alaturi zi si noapte, cand devine parte din noi? Suntem oare in stare sa o pastram? Suntem in stare sa o tinem alaturi si sa ii oferim ce are nevoie? Suntem in stare sa o imbratisam zi de zi cu aceeasi pasiune arzatoare? Suntem capabili sa iubim pentru totdeauna, pana la cer si inapoi?

“- Am descoperit iubirea intr-un fir de nisip… a venit intr-o zi spre mine si s-a asezat in dreptul inimii. Am vrut sa-l indepartez, dar parca imi incalzise sufletul. Am zambit si l-am pastrat…

– Si acum, dupa atata timp, ce simti? Nu ti-e dor de inceput? De primele zile…

– Pai fiecare zi e o prima zi, in fiecare zi am parte de primul sarut de prima imbratisare.

– Imposibil!

– Dar te inseli! Orice este posibil! Orice! ”

De ce spun unii ca dupa un timp inceputul devine amintire? De ce au impresia, gresita de altfel, ca magia dispare la un moment dat? I-am auzit pe multi spunand acest lucru… si cred ca sunt atat de tristi… Mi-e mila de tristetea lor si de nefericirea lor… Pasiune doar la inceput? Asta s-ar traduce printr-o fericire partiala, de inceput si apoi nimic. De aici si iubirile sfarsite, relatiile incheiate si uneori divorturile.

De fiecare data cand am iubit, am iubit pana la capat. Am luptat pentru iubirea mea pentru ca in ochii mei o iubire ce se naste din nimic nu poate sa moara brusc. Am tinut-o vie pana la final. Mi-am pastrat in suflet amintirea primului sarut, amintirea primelor intalniri. Fiecare intalnire era o noua intalnire, prima… Am aflat de-a lungul timpului ca uneori iubirea se stinge, o ingropam la 2 metri sub pamant si mergem mai departe. Iubim din nou… De fiecare data mai frumos, mai…

Poate ca sunt in cautarea acelei iubiri “pana la cer si inapoi”… pentru ca desi am avut impresia nu o data ca am gasit-o, mi-a scapat de fiecare data printre degete. S-a strecurat usor si s-a transformat in fum lasandu-ma mereu cu semne de intrebare. Iubirea mea?

Raspunsul mi-a venit de fiecare data aruncat de o forta invizibila sau poate de soaptele celor care m-au imbratisat…

“- Iubirea este inca acolo, asteapta… asta a fost inca un pas catre ea. Intr-o zi va veti descoperi si veti fi alaturi in dansul de mult visat.

–  Si de ce am iubit din nou? De ce am vrut cu atata ardoare sa cred, sa visez…?

– Pentru ca tu stii sa iubesti, pentru ca iubirea este parte din tine si daca nu iubesti nu existi… Tu traiesti iubind, traiesti pentru iubire. Tu esti iubirea.

– Si totusi. Am obostit sa ma trezesc mereu in acest punct. Am obosit sa o iau mereu de la capat, am obosit sa iubesc la nesfarsit… e ca atunci cand te obisnuiesti sa dormi intr-un pat, cand in sfarsit dormi bine vine momentul sa schimbi patul… si nesomnul se instaleaza iar… si iar… am obosit!

– Asa spui mereu… Doua saptamani draga mea si vei uita ca “ti-ai irosit iubirea”, doua-trei luni si vei dori sa iubesti din nou… Vei avea atata iubire de oferit incat se vor pleca florile in fata ta si vor inflori copacii… si nu uita! Tu te indragostesti in fiecare zi!”

Iubirea. 1065 de cuvinte despre iubire (pana acum) si alte sute, mii de carti despre acest motor care ne calauzeste in calatoriile noastre prin viata. Iubirea este frumoasa, superba, dorita si avuta. Cand se pierde devine poveste… Iubirea adevarata este cea “pana la cer si inapoi”. Si sunt convinsa ca exista!

Atata timp cat voi mai vedea batranei tinandu-se de mana prin parcuri, atata vreme cat voi vedea batranei zambindu-si si sarutandu-se timid pe obraz voi stii ca iubirea adevarata exista… si o voi cauta! Poate ca totusi iubirea chiar are gust de martipan… pana la cer si inapoi!

Scrisa candva…

Sursa foto

The post Amintiri de… ieri(4) first appeared on Andreea Ban.