Ştiţi cum mi-a fost ziua de 13? Mi-nu-na-tă!

A plouat, da. Dar, pentru prima dată în viaţă, am primit ploaia ca pe un cadou. Spun asta pentru că an de an, de când mă ştiu, de ziua mea plouă. Nu îmi aduc aminte fiecare aniversare (s-au strâns câteva!), dar cele pe care mi le amintesc au ataşată o ploicică. La 18 ani, la 20, la 25, la 30… cineva acolo sus a zis că uite, e ziua ei, să-i trimit o ploaie, nu care cumva să se bucure. Cel puţin aşa gândeam. Mama îmi spunea de fiecare dată povestea naşterii mele: o zi de joi, căldură mare, apoi, odată cu ploaia am venit eu pe lume. Oricât ar fi încercat mama să mă convingă că ploaia e frumoasă, dezamăgirea rămânea. De ce să plouă tocmai azi? De ce am ghinionul ăsta?

Anul acesta a fost altfel. Anul acesta m-am bucurat de fiecare zi cu ploaie începând de pe 1 Mai. De ziua colegei mele de la Serial Readers, pe 8 mai, i-am spus că ploaia e belşug. Eu, cea care înainte stăteam cu ochii pe cer rugându-mă ca norii să se ducă departe, mi-am dorit să plouă şi de ziua mea. Şi a plouat.

Sâmbătă am avut parte şi de ploaie, şi de soare. Am avut alături oameni dragi, iar gândurile voastre bune, prieteni virtuali, mi-au dat aripi. A fost, poate, una dintre cele mai frumoase aniversări de până acum. Asta în ciuda faptului că în ultima perioadă am avut senzaţia că sunt alergată, că lista de to do-uri creşte şi creşte, iar eu nu voi mai avea timp pentru mine decât atunci când voi pica lată. Cu cât se apropia ziua de 13, cu atât îmi doream să fie mai departe.

Să fi fost criza lui 35? Se poate. Dacă la schimbarea prefixului am fost zen, anul acesta am simţit o presiune nu tocmai plăcută – recunosc, a fost artificială. De vreo săptămână am început să citesc o carte care, cumva, m-a ţinut pe linia de plutire. Mi-am regăsit zen-ul. Bucură-te de azi, citeam, bucură-te de fiecare clipă. Împacă-te cu tine, dăruieşte ceea ce vrei să primeşti, iubeşte-te şi iubeşte. Ştiu treburile astea, vei spune. Da, le ştiu şiu eu, dar atunci când eşti cu capul într-un borcan şi ai senzaţia că norii ăia se adună şi se tot adună, o tornadă este inevitabilă. Sau un cutremur, sau un atac de panică, sau o criză. Spune-i cum doreşti. În acel moment e nevoie de cineva care să ne deschidă ochii şi să ne arate că dracul nu e atât de negru, că viaţa merge înainte şi, cumva, ne vom reveni. Acel cineva poate fi un prieten, poate fi un personaj dintr-o carte, dintr-un film… sau un prieten prin intermediul unei cărţi. (Mulţumesc, Anca!)

Anul trecut, de ziua mea, l-am condus pe tataie pe ultimul drum. A fost o zi ciudată (asta ca să nu îi zic înfiorătoare). Mesajele de la mulţi ani curgeau, eu plângeam. Curcubeul pe care l-am văzut în acea zi mi-a rămas întipărit în minte (cel din poza de mai sus) și nu trebuie decât să aud cuvântul curcubeu pentru ca mintea să-mi zboare la acea zi. Nu credeam că mă voi mai putea bucura de ziua mea vreodată. Nu, nu mi-am revenit încă, am momente în care mă uit la pozele cu tataie şi am senzaţia că e încă acolo, pe bancă la ţară. Am senzaţia că mă priveşte de după un nor de fum de ţigară şi aşteaptă să îi spun ce am mai făcut. Dar nu mai e şi nu va mai fi niciodată. Sâmbătă dimineaţă, de ziua mea, am zâmbit cerului pentru norii adunaţi, am deschis larg fereastra pentru a simţi parfumul ploii. Tataie e acolo sus şi e bine, mi-am spus. Nu trebuie să trăim în trecut, viaţa merge înainte… cuvinte din cartea de care vă spuneam îmi treceau prin faţa ochilor. Va fi o zi minunată mi-am zis, aşa cum mi-au fost ultimele zile și pe care nu am știut să le apreciez la justa lor valoare (eram cu capul în borcan).

Nu numai ziua de 13, ci întreaga lună Mai este motiv de sărbătoare. Luna aceasta proiectul meu de suflet, Serial Readers, împlineşte 8 ani. 8 ani superbi! Nu ştiu când au trecut, dar am atâtea amintiri frumoase, am întâlnit atâţia oameni minunaţi datorită Serial Readers, că nu-mi încap în papuci de fericire. Joi, pe 11 mai, am avut ocazia să cunosc o scriitoare a cărei carte m-a răvăşit. O scriitoare care mi-a intrat în suflet cu o frază, titlul cărţii: Oameni fericiţi citesc şi beau cafea. Întâlnirea cu ea, ocazia de a-i mulţumi pentru emoţiile simţite prin această carte, a fost pentru mine unul dintre cele mai frumoase cadouri (pe care nici nu visam că îl voi primi vreodată).

Dorinţele se împlinesc, am mai spus asta. Dar ele se împlinesc doar dacă credem în ele şi în puterea noastră de a le face să se împlinească. Despre asta e şi cartea de care vă spuneam mai sus, din care e citatul cu care mi-am început confesiunea.

Aici aş vrea să fac o mică paranteză. Un exerciţiu pe care l-am făcut în urma citirii unei alte cărţi. Am scris despre ea aici. Într-o zi, acum câteva luni, am văzut într-o vitrină un inel. Era un inel superb, cu un fluture cu cristale albe pe aripi (am o slăbiciune pentru fluturi, se ştie). Am revenit în magazin prin martie, dar inelul nu mai era. Am probat altul, dar fluturele era micuţ, nu era ce îmi doream eu. Nu, nu am primit de ziua mea inelul pe care mi-l doream. Am primul unul şi mai frumos. Şi am râs. Am râs pentru că exerciţiul pe care l-am făcut plecând de la ce am citit într-o carte a funcţionat. Şi am râs pentru că în cartea pe care o citesc acum autoarea, Annemarie Postma, spune că nu primim fix ceea ce ne dorim, ci ceea ce e potrivit pentru noi. Inelul meu are fluturi albaştri. Este o dorinţă împlinită la fel cum e şi blogul acesta, locul în care vă împărtăşesc din bucuriile mele de aproape zece ani, sau cartea mea, Încă o dorinţă. Atât vă spun: Să credeţi în dorinţele voastre!

***

Am împlinit 35 de ani. Niciodată nu m-am simţit mai bine în pielea mea, mai frumoasă, mai iubită şi mai îndrăgostită ca acum. M-am născut într-o zi de 13 şi norocul e de partea mea. Mulţumesc cerului pentru tot ce am primit, pentru tot ce am învăţat, pentru oamenii pe care am avut ocazia să-i cunosc, cu care am schimbat fie şi două vorbe. 35 is the new 18, mi-a spus o prietenă. Aşa este! Vârsta pe care o am acum, vârsta pe care o ai acum, este cea mai frumoasă. Să ne bucurăm de ACUM chiar acum. Fie că ai împlinit şi tu 35, fie că ai orice altă vârstă, bucură-te de ea. Este minunată!

The post 35 este noul 18 sau cum mi s-a mai împlinit o dorinţă first appeared on Andreea Ban.

Astăzi e o zi specială. S-au împlinit doi ani de la lansarea cărții Încă o dorință. 7 iulie a fost și este o zi magică.

Uneori mă întreb unde s-au dus acești ani, de ce am senzația că timpul zboară mai repede decât ar fi cazul, dar îmi trece repede. Privesc către dorințele împlinite, către micile bucurii care mi-au înseninat și cele mai negre zile și îmi dau seama că timpul este, de fapt, de partea mea. A noastră.

Îmi aduc aminte cu drag de ziua în care am lansat cartea. Emoțiile care m-au încercat atunci revin de fiecare dată când cineva scrie sau îmi scrie despre carte. Sunt valuri de căldură care mi se strâng în piept și coboară în stomac, ca un ghem, pentru a se topi odată cu ultimul cuvânt citit. În urma fiecărei recenzii rămân cu privirea în gol și un zâmbet tâmp pe față. Da, îmi spun, este o poveste minunată.

Zilele trecute eram cu prietenii la terasă. În timp ce băieții se uitau la meci, m-am retras la o masă pentru a citi. Știți cum e când povestea vă prinde, cartea nu mai poate fi lăsată din mână până la final. La un moment dat, mi s-a alăturat o prietenă. Citea Încă o dorință. Povestea din cartea mea a trecut pe planul secund. Am avut ocazia, pentru prima dată, să văd chipul cuiva care-mi citește cartea. Trebuie să vă spun că am avut niște emoții… mai ceva ca cele descrise mai sus. I s-a luminat chipul când a realizat că Ana îl va reîntâlni pe Brian, apoi, cu fiecare pagină, zâmbetul i s-a stins. Da, finalul primei părți m-a răvășit și pe mine atunci când am scris-o, când am corectat-o, când am reeditat-o, mă răvășește chiar și când citesc despre ea în recenzii. Dar a vedea lacrimile în ochii cititorului, uff, e o senzație tare ciudată. Tot ce am putut spune e că „nu e vina mea, nu te uita la mine!” Draga de ea, se uita la mine cu ochii plini de lacrimi. Eu mă făcusem mică pe bancă și încercam să par prinsă în cartea pe care o aveam în mână.

Au trecut doi ani de când Încă o dorință și-a desfăcut aripile și a plecat în lume. Sunt doi ani în care am strâns zeci de recenzii, cele mai multe pozitive. Da, am primit și recenzii negative, dar le-am așezat pe fiecare în lista mea de impresii cu care mă mândresc. Fie că am primit 5 steluțe pe Goodreads, fie că am primit una singură, cartea a fost citită și asta este important.

Astăzi, dragi cititori, vă mulțumesc pentru că ați citit cartea, pentru că ați intrat în lumea Anei și ați visat alături de ea. Ana mea este o visătoare, crede în împlinirea dorințelor, crede în puterea dragostei și a prieteniei. Să credeți, dragilor, în dorințele voastre. Se vor împlini!

În această zi magică de iulie, eu îmi doresc ca Încă o dorință să ajungă în mâinile cât mai multor cititori, să aducă zâmbete și îmbrățișări. Îmi doresc ca anul acesta să fac o nouă donație către Salvați Copiii – misiunea cărții e aceeași (detalii pe site).

Mulțumesc și toate dorințele să vi se împlinească!

——————————-
Dacă acum ați ajuns pe blogul meu, vă invit să descoperiți minunea de carte care a împlinit astăzi doi ani aici: www.incaodorinta.com

Dacă aveți cartea dar vă mănâncă degetele să donați iar, intrați pe siteul Salvați Copiii și puteți dona cât doriți. Detalii aici.

The post Încă o dorință. Doi ani de împliniri first appeared on Andreea Ban.

Acum câteva zile aveam în minte un articol cu totul și cu totul altfel. Cu citate și bucurii descrise dantelat, ca valuri de mare ce se aștern peste nisipuri aurii, cu zâmbete și iubiri desenate cu raze de soare. Dar gândul s-a stins ca un vis într-o dimineață târzie. Am tras puțin de el, l-am răsucit pe o parte și pe alta și l-am lăsat să se stingă.

Astăzi, în această zi minunată de marți (uite că zilele de marți sunt pline de ceasuri bune), aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape, cei care au citit cartea, care mi-au transmis impresiile lor, gândurile lor, care au scris despre această poveste tare dragă mie, care au recomandat-o cititorilor lor.

Țin neapărat să menționez câteva nume, oameni minunați și locurile lor de joacă – bloguri sau reviste – unde cartea mea a fost răsfățată: Laurențiu (Mellow), Julia și Deea (Carti cu colți), Laura (Bookcaffee), Roxana (Orizont prin carte), Bianca (bianca2b), Ana Mănescu (Societateșicultura.ro), Cristina (Walking on Letters), Rox Tao (My Weekley Book), Lucia (Me, my books and I), Gia (The Urban Diva), Milica (Literatura pe Tocuri), Angela (Land of Books), Diana (GoodRead.ro), Andreea (Shattering Words), Silvia, Radu Buciu, Alina Grozea (Revista Femeia), Cristina (Eva.ro). Vă mulțumesc, dragilor!

Dincolo de impresiile cititorilor sunt donațiile celor care au cumpărat cartea. Cartea, proiectul meu drag, și-a atins scopul. Pe 1 iunie am făcut prima donație către asociația Salvați Copiii. Am scris mai multe aici. Vă mulțumesc tuturor celor care ați donat și sper să reușesc să repet acțiunea până la următoarea aniversare. Fericirea pe care am simțit-o când am apăsat butonul Donează nu poate fi descrisă în cuvinte.

Fără dantelării, fără inimioare și zaharicale, doar un mulțumesc cu zâmbet mare către voi, cei care mă citiți.

Nu uitați, dorințele se împlinesc! Să le rostiți. Să credeți în ele.
——————————-
Dacă acum ați ajuns pe blogul meu, vă invit să descoperiți minunea de carte care a împlinit astăzi un anișor aici: www.incaodorinta.com

Dacă aveți cartea dar vă mănâncă degetele să donați, intrați pe siteul Salvați Copiii și puteți dona prin paypal sau prin SMS la 8844 cu textul SALVEZ. Detalii aici.

The post Un an de la lansare, un an de dorințe împlinite first appeared on Andreea Ban.

Despre eveniment:

The Mission implineste anul acesta 13 ani de activitate! Petrece alaturi de noi, sambata, 26 octombrie 2013 la Sala Polivalenta din Bucuresti. Fii pregatit sa ii ai in fata ta, in premiera, la acelasi pupitru pe trei dintre cei mai apreciati artisti ai momentului: Sven Väth, Solomun si Seth Troxler.

Mai multe detalii despre eveniment gasiti aici. Pagina evenimentului aici: FB EVENT.

Da, mai este o luna intreaga pana atunci, insa nu strica sa va faceti de pe acum programul. Eu am notat in agenda cu litere mari si bold: The Mission 13. Ne vedem acolo, da?

The post Aniversare de 13 ani. The Mission first appeared on Andreea Ban.