Ma gandeam la visele pe care le am in ultimul timp. Imi par atat de reale incat dimineata cand ma trezesc simt o dezamagire ciudata ca nu am aflat finalul, ca nu am mai ramas putin in lumea aia, atat de asemanatoare si totusi atat de diferita. Si mi se intampla sa visez atat de frumos, de linistit, incat am senzatia aia ca viata din vis ar fi cu mult mai frumoasa decat realitatea.

Nu mai stiu in ce film am vazut ca erau oameni care plateau ca sa li se induca starea de somn pentru a trai in vis. Doar acolo aveau parte de viata dorita. Pentru ei viata era de fapt visul si visul asta era un cosmar pentru ca nu puteau fi cu cei dragi. M-am intrebat atunci cum e posibil, cum ar putea cineva sa aiba o viata in vis, sa aiba familie si tot ce si-ar putea dori. Cum si-ar putea controla cineva visul?

Si da, uneori am parte de intamplari pe care in realitate nu le-as putea trai, sunt niste stari absolut superbe care imi dau senzatia de implinire, de liniste, de frumos. Insa toate astea se termina brusc dimineata. Imi raman intrebari fara raspuns, actiuni ce nu au parte de final, oameni ale caror fete nu le pot vedea desi imi sunt dragi si ma trezesc iubindu-i fara margini. Descopar frumusete si stralucire acolo unde, in viata de zi cu zi, nu as putea gasi nicicand.

Ieri am dormit cateva ore dupa-amiaza si am visat ca eram intr-un fel de padure tropicala, i-am simtit mirosul si i-am ascultat sunetele, muzica vantului printre copaci. Pana si umiditatea crescuta – pe care o detest de obicei – mi s-a parut sublima. Nu pot descrie senzatia aia de minunat… am cautat-o apoi pe internet, insa nimic nu se apropia de ceea ce vazusem. Sunetele nu erau la fel, imaginile erau lipsite de stralucire. Nu imi mai aduc aminte despre ce era vorba, dar padurea aia mi-a ramas in minte ca o fotografie recenta, ca un loc in care intr-o zi voi ajunge… am incercat sa reiau visul, dar a ramas departe.

Si imi caut uneori visele pierdute, incerc sa ma intorc in poveste insa aceasta e mereu alta. Alte decoruri, alte personaje. Uneori ma obosesc, alteori ma fac sa simt o fericire ciudata, de neatins in alt mod. De cele mai multe ori imi doresc somnul fara vise, pentru ca nu stiu niciodata ce va urma, daca va fi unul sublim sau unul care imi va strica dimineata sau intreaga zi.

Cineva imi spunea ca visul e de fapt plasmuirea subconstientului, ca mintea noastra construieste lumi paralele in care sa evadeze din cotidian. Oare asta este? Subconstientul e regizorul viselor noastre? Si ce e cu visele alea care ne fac sa ne trezim speriati, plangand sau tremurand? Ce e cu visele astea? Nu ar trebui ca acest subconstient sa lucreze numai in favoarea noastra?

The post Intre vis si realitate first appeared on Andreea Ban.