Vineri pe seară am ajuns în aeroportul din Praga. În timp ce așteptam Uberul m-am felicitat pentru căciula și mănușile pe care le aveam la mine, dar și pentru performanța de a avea un singur bagaj, un rucsac pentru două persoane, și geanta mea (mică dar încăpătoare – plină cu romanul lui Stephenie Meyer, Chimista, și alte mărunțișuri fără de care nu pot pleca de acasă: telefon, baterie externă, căști, ochelari de soare, pix, carnețel, rujuri, oglindă etc.). Temperatura era undeva sub zero grade, am dat cumva din lac în puț. Dar, hei! Aveam să descoperim un nou oraș, unul minunat.

Cele minus 9 grade din acea seară nu ne-au permis să ne plimbăm prea mult. M-am bucurat însă să descopăr un oraș viu, un oraș plin de culoare, un oraș care te ademenește cu fiecare străduță și vitrină. În afară de limba pe care nu o înțeleg și moneda (trebuia să împart la 6 pentru a afla prețul în lei), totul este perfect.

Sâmbătă, ziua petrecută pe străzile orașului Praga, a fost una cu soare. Da, era soare cu dinți, dar s-a simțit diferența. Aveam cinci obiective de văzut: Petrin Tower, St. Nicolas Church, Prague Castle, Charles Bridge și Astrological Clock. Am pornit la pas pe străduțe, cu Google Maps (el) și o hartă luată din aeroport (old fashion me). Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, dar fiecare vizită într-un nou oraș începe cu acea zi în care vreau să văd tot sau, mă rog, cât se poate de mult, iar la final mă aleg cu o febră musculară de toată frumusețea. Așa mi s-a întâmplat și de această dată, cu o singură observație: am avut doar o zi la dispoziție și am mers mult, mai mult decât alte dăți.

Bun. Am ajuns la fiecare dintre obiectivele menționate. Din păcate, nu am avut timp să urcăm în Petrin Tower – aș fi avut probabil niște poze geniale de acolo, și nici să vizităm castelul. Cozile erau considerabile în ambele părți, iar la turn era cu scări. Adică, se ajungea în vârf doar dacă îți făceai curaj să urci toate acele trepte (are 63.5m și 299 de trepte). Poate mi-aș fi făcut curaj dacă drumul până acolo nu ar fi fost presărat cu dealuri și multe alte trepte. Aaa, și zăpada plus gheață pe alocuri. Scuze, tot felul de scuze! 🙂 Legat de partea asta cu zăpada, cineva m-a întrebat cum s-au descurcat ei cu nămeții. Răspunsul e simplu: nu cred că a nins ca la noi, stratul era subțire, și cred că au topit zăpada în toate zonele circulate, pe toate străduțele, chiar și pe aleile principale din parcuri. Unde era gheață, aceasta era acoperită cu pietriș.

Petrin Tower

Să revenim la plimbare. O zi mi-a trebuit pentru a ști că trebuie să revin și asta pentru că a merge o singură zi într-un oraș nou e prea puțin. În Praga, ca în toate orașele mari, sunt atâtea obiective de vizitat, sunt atâtea clădiri, străzi de văzut, sunt atâtea magazine pe lângă care doar am trecut, librării, restaurante și baruri… la fiecare oprire auzeam ticăitul ceasului. Clădirea pe care mi-am dorit foarte mult să o văd și în interior a fost biserica St. Nicolas. Este, cum spuneam și pe Facebook, primitoare și plină de povești – a se vedea sculpturile și picturile murale (video aici și mai jos). Deși în interior era mai frig ca afară, nu-mi venea să mai plec. E un loc care te invită la rugăciune, te îndeamnă să te așezi și să te gândești la tot ce e mai bun și mai frumos în viață, la minunile din jur, la tine – cine ești și ce îți dorești.

La Prague Castle spuneam că nu am reușit să intrăm, coada era prea lungă, dar este unul dintre primele locuri pe care le voi vizita data viitoare. Mai departe, am mers pe străduțe mai umblate și mai puțin umblate, până am ajuns la poduri. Am traversat în total patru dintre podurile Pragăi, ultimul fiind Charles Bridge. Dar nu panorama de pe acest pod era cea frumoasă, ci cea de pe malul apei, unde erau lebedele. Atracțiile de pe podul Charles erau artiștii locali, pictori, caricaturiști, artizani. Aglomerația nu era tocmai plăcută, dar nici deranjantă. Probabil că la temperaturi mai ridicate, nu ai loc să te miști pe acolo…

Charles Bridge

În puținul timp petrecut în Praga, a trebuit să și mâncăm (aș fi dat partea asta pe o plimbare, dar na, oameni suntem, nevoi avem). Cei interesați de aceast aspect, aflați că se mănâncă foarte bine. Nu pentru că am fi mâncat noi prea mult, dar ne-au fost recomandate multe restaurante, cele în care am fost ne-au depășit așteptările, iar comentariile și notele de pe Foursquare sunt pozitive. Am intrat în două restaurate și două baruri. Nu m-am simțit nicio clipă outsider, dimpotrivă, oamenii au fost primitori, mâncarea bună, băutura la fel. Ceea ce mi s-a părut ciudat e că, deși se fumează în localuri, fumul nu l-am simțit deranjant cum era la noi. Poate au aerisiri mai ok?! Anyway, din primăvară va intra și la ei în vigoare legea cu fumatul așa că situația va fi alta la următoarea vizită. Pentru că, da, va fi o nouă vizită și sper să fie de mai multe zile. Am atâtea de văzut!

Varianta scurtă a articolului:
De ce să nu mergi o zi în Praga?
E prea puțin timp pentru a vizita un oraș atât de frumos.

A photo posted by Andreea Ban (@andreea.ban) on Jan 22, 2017 at 1:30am PST

Mai multe imagini puteți vedea aici: O zi în Praga >> (primele sunt făcute cu aparatul, apoi cu telefonul)

Sfaturi de călătorie:

• Să aveți bateria încărcată la aparatul foto.
• Nu luați la voi mai mult decât strictul necesar, un rucsac e suficient pentru un weekend.
• Să aveți baterie externă pentru telefon (poate vă lasă aparatul foto – am pățit-o – și e nevoie de backup).
• Faceți un plan, dar lăsați-vă luați de val – dacă vă atrage o stradă care nu duce la unul dintre obiective, mergeți încolo. Nu se știe ce minune vă așteaptă. 😉
• Nu reveniți niciodată pe același traseu, veți descoperi mai multe locuri.
• Cel mai important: Să aveți încălțăminte comodă!

The post De ce să nu mergi o zi în Praga first appeared on Andreea Ban.

Mi-e gandul deja acolo. Inchid ochii si ma vad pe plaja insorita, pe strazile pline de cantec. Ma vad printre oameni care vorbesc o limba a iubirii… Imi caut somnul pentru a fi mai repede maine, insa gandurile mi-s agitate. Candva demult mi-am dorit sa ajung in Spania, in Barcelona. Am ratat plecarea doi ani la rand, dar stiam ca va veni si ziua acestei minunate intalniri. Se intampla ca aceasta sa fie maine… sau azi… Dorintele se implinesc, am mai spus. A venit vremea sa mai bifez una.

Vicky Cristina Barcelona mi-a spus cineva cu subinteles. Barcelona i-am spus eu. Doar Barcelona. Pe „Javier Bardem” l-am primit deja. Am incetat sa il mai caut, am incetat sa il mai astept. Imi zambeste deja asa cum nimeni nu a stiut sa o faca pana acum si ma pierd in bratele lui asa cum doar marea stie sa ma imbratiseze. Doar Barcelona si voi bifa o alta dorinta a acestui an, a acestei vieti. Nu imi mai aduc aminte daca filmul a fost cel care m-a indragostit de acest oras, nu imi mai aduc aminte cand am visat prima data ca voi ajunge acolo. Stiu bine insa ca nu am incetat o clipa sa il visez si astfel l-am adus mai aproape de mine cu fiecare zi. Maine voi fi acolo si voi imbratisa vara, soarele si marea din cel mai frumos oras de pe pamant. Da, a venit vara!

Armin van Buuren feat. Ana Criado – Suddenly Summer

The post Barcelona, mi amor first appeared on Andreea Ban.

De fapt, nu vreau sa vorbesc nici de controlori, nici de victimele lor, ci doar de comentatorii de pe margine care ma enerveaza la culme atunci cand ii aud – de obicei ma afund in paginile cartii si fac abstractie de taranisme, altfel m-as imbolnavi de nervi in fiecare zi! Asa… Astazi, dupa ce domnul controlor ne-a verificat pe noi astia din perimetrul lui, s-a trezit luat la rost de un nene, ca sa repare aparatele care nu functioneaza, ca ce sunt astea, ca sunt stricate mereu, ca… Au facut ei schimb de replici, unul care vorbea sa nu adoarma si unul care avea prea multa rabdare. Controlorul l-a intrebat daca citeste instructiunile de pe aparate. Taranul nostru a facut ochii mari si a balbait ceva ca nu merg aparatele, lucru pe care il spusese si inainte. Controlorul i-a spus intr-o doara sa renunte sa mai fie el „avocatul poporului”. Taranul a coborat balmajind ceva de aparate.

Pana la urma chiar nu am inteles care si unde era problema. Aparatele functioneaza. Controlorii erau ok. Taranul nu parea sa fi fost fara abonament sau, cel putin, controlat. Cineva avea totusi chef de cearta. De ce la ora aia? De ce dintr-o prostie? Si comentatori se gasesc in fiecare zi. Probabil sunt cei care nu au cu cine vorbi acasa, care nu sunt bagati in seama nici macar de animalul de companie, pentru care pana si o cearta e o forma buna de conversatie. Sunt satula de ei.

Legat de controlori. Imi place cand sunt pe teren, se golesc mijloacele de transport si se circula mai omeneste.

The post Comentatorul de serviciu first appeared on Andreea Ban.