… nu ne oprim niciodată cu adevărat, călătoria nu e niciodată încheiată, pentru că înflorim mai departe, așa cum i se întâmplă omizii, care, atunci când crede că lumea s-a sfârșit, devine fluture.

Atunci când descoperi un autor, când citești o primă carte scrisă de el și aceasta te cucerește, îți vei dori să descoperi și alte lumi desenate de acesta. Îi vei citi, în timp, toate cărțile. Vei ajunge să-l cunoști, să te hrănești cu poveștile lui și să-ți fie un fel de antidot – te scapă de gândurile cenușii, de micile depresii, îți oferă doza necesară de optimism și voie bună.

Cecelia Ahern este una dintre autoarele pe care încă le descopăr. Nu i-am citit toate cărțile, dar cu fiecare poveste citită iese la lumină o altă parte din ea. Cărțile ei sunt lecții de viață ascunse în spatele unor povești în care ne regăsim, cu care rezonăm și care ne iau prin surprindere.

Anul în care te-am întâlnit m-a surprins. Mă așteptam să fie minunată, o poveste de dragoste dantelată pe care să o laud de la primele pagini, dar nu. Cu fiecare pagină citită descopeream un personaj pe care l-aș fi luat la palme. În același timp, parcă priveam într-o oglindă, dar una care rânjea nu tocmai plăcut. Astfel, pentru primele zeci de pagini, am urât personajul. De fapt, am urât felul de a fi al fetei, am găsit-o superficială. Povestea este scrisă la persoana I și Jasmine era cea care îmi vorbea. “Aveam cinci ani când am aflat că o să mor”, așa a-nceput cartea. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut foarte mult introducerea. Apoi, următorul capitol a venit ca o palmă, m-a făcut să-mi conștietizez propria realitate. “Am terminat cu slujba. Am fost concediată…”, spune Jasmine. De aici începe evoluția personajului.

Mi-au trebuit aproximativ o sută de pagini pentru a rezona cu povestea Ceceliei. Este mult, e adevărat. Dacă nu era vorba de această autoare, poate că aș fi lasat cartea să zacă pe noptieră pentru mult timp. Și rău aș fi făcut! Felul în care este spusă povestea te ține acolo, vrei să afli ce se întâmplă în acel an, vrei să vezi cum evoluează relația celor doi. Și, cu cât intri mai mult în poveste, cu atât ești luat prin surprindere.

Jasmine este bântuită de acea descoperire din copilărie, și anume că va muri. Muncește fără întrerupere pentru a da sens vieții care, inevitabil, va ajunge la final. Este exemplul tipic de workoholic care nu-și ia zile de concediu medical, nu se plânge, ci continuă să “alerge”. În momentul în care este concediată și e nevoită să stea un an în “vacanță la gradină” intră în sevraj. Pentru o persoană activă precum ea, a sta acasă e un adevărat coșmar, motiv clar de depresie. Anul acesta este pentru Jasmine anul vindecării, anul în care va descoperi adevăratul sens al vieții. Se va cunoaște pe sine și va vedea pentru prima dată frumusețile din jur pe care obișnuia să le ignore (așa cum facem mulți dintre noi).

Nu mi-a plăcut Jasmine, cea de la începutul cărții, dar am ajuns să o cunosc pe parcurs, să o-nțeleg. Momentul în care a apărut Heather în peisaj, sora lui Jasmine, parcă s-a spart gheața. Heather suferă de sindromul Down și Jasmine este cea care o protejează și care acum, fiind fără ocupație, are tendința de a o proteja și mai mult. Va afla mai târziu că nu Heather este cea care are nevoie de ajutor, de acea protecție care le-a lipsit amândurora de-a lungul timpului.

Nu am spus nimic de el. Ei bine, există și un el, dar nu e cel la care m-am așteptat. Cartea este plină de surprize. De-a lungul celor patru anotimpuri vom descoperi evoluția personajului, grădina minunată care înflorește odată cu trăirile ei și vom primi o nouă lecție din partea Ceceliei Ahern. Una frumoasă tare! Atunci când avem impresia că ne aflăm pe marginea prăpastiei, când vedem doar negru în față, atunci vom face un nou pas în călătoria noastră. E un nou început. Vom privi în urmă apoi și vom zâmbi. Ne vom deschide aripile frumos colorate și vom îmbrățișa o nouă lume.

Vă recomand să citiți Anul în care te-am întâlnit. Este genul de carte care rămâne cu tine mult după ce ai citit-o, care te ajută să găsești răspunsuri sau chiar să afli care sunt întrebările corecte. Vreți o poveste de dragoste? Cartea aceasta e cu mult mai mult de atât. Mie mi-a picat în brațe la momentul potrivit. Fiecare carte cred că se cere citită la momentul ei, atunci când ai nevoie de ea.

Detalii despre carte aici >>

O puteți cumpăra de la sau .

Anul în care te-am întâlnit, de Cecelia Ahern
Editura Allfa

The post Anul în care te-am întâlnit, de Cecelia Ahern first appeared on Andreea Ban.

Aceasta este cea de-a doua recenzie inscrisa in campania vALLuntar. La fiecare 15 comentarii va fi plantat un copacel, motiv pentru care va invit sa cititi mai departe si sa comentam impreuna! Prima recenzie aici.

Cred ca majoritatea oamenilor intra in librarii nestiind ce vor sa cumpere. Iar cartile se afla acolo, trimitand semnale, ca prin farmec, sa fie luate de pe raft. Persoana potrivita pentru cartea potrivita. E ca si cum ele stiu deja din viata cui trebuie sa faca parte, cum vor schimba ceva, cum le vor da o lectie sau ii vor face sa zambeasca la momentul potrivit.

O carte ca o lectie de viata. Asa am primit Cartea viitorului a Ceceliei Ahern. Am ales-o dintre sute de alte carti. Titlul m-a atras ca un magnet. Ma intreb acum, dupa ce am citit ultima pagina, dupa ce am trecut la randul meu prin atatea, daca nu cumva cartea a venit la mine ca un semnal. Si daca as fi stiut viitorul cu o zi inainte, as fi putut schimba ceva? As fi putut opri durerea aceasta care mi-a cuprins sufletul? Caderea mi-ar fi fost mai lina?

Cecelia Ahern a desenat in paginile cartii sale o poveste superba. Povestea unei familii cu secrete ascunse in negura timpului. Secrete cutremuratoare care, mai devreme sau mai tarziu, aveau sa iasa la lumina. Secretele nu pot ramane secrete, niciodata.

Tamara Goodwin, o “printesa” a vremurilor ei, fata de bani gata invartita numai prin cercuri inalte, vacante de lux si dorinte implinite una dupa cealalta, se trezeste intr-o zi aruncata in intuneric. In ziua in care tatal ei se sinucide, nu numai ca pierde un parinte, dar viata ei o ia la vale, galopand catre o prapastie fara sfarsit. Lumea ei incepe sa piara vazand cu ochii. Mama cade in depresie si nimic nu o mai poate scoate din acea stare. Averea familiei se dusese pe apa sambetei motiv pentru care tatal ajunsese sa-si ia viata neputand indura falimentul… nici macar pentru cei dragi. La inceput Tamara il uraste pentru toate acestea, desi ramane cu regretul de a se fi certat cu el inainte ca acesta sa-si puna capat zilelor.

Ramase pe drumuri, mama si fiica se retrag la tara. Aici, Jennifer, mama Tamarei, ii avea pe Arthur si Rosaleen, fratele ei si sotia acestuia, care se angajeaza sa aiba grja de cele doua pana ce se vor pune pe picioare. Pentru Tamara, cei doi erau Cuplul Izbavirii, doi oameni pe care nu ii intelegea si pe care, de asemenea, nu ii placea… desi Arthur, nu era chiar rau. Tamara ajunge din imensul ei Paradis, intr-o cutie de chibrituri, intr-o casa mica, la tara, la poarta unui castel acum ruine si incepe pentru prima data in viata sa inteleaga ce inseamna de fapt viata.

Greutatile prin care trece Tamara cea de saisprezece ani (desi parea a fi de saptesprezece) sunt nu neaparat o pedeapsa pentru viata egoista pe care o dusese pana atunci, cat o lectie de care avea nevoie pentru a putea avea mai departe o viata frumoasa, fericita, in adevaratul sens al cuvantului.

Nu am spus nimic pana acum de Cartea viitorului, acea carte care schimba cumva mersul lucrurilor sau care vine cu o “mana de ajutor” la nevoie. Tamara descopera in biblioteca ambulanta a noului ei prieten, Marcus, o carte fara titlu, fara autor si incuiata. O atragea ca un magnet. Era ca si cum acea carte dorea sa ajunga la ea. Mai tarziu, cand reuseste sa o deschida, cartea isi arata paginile goale, ca un jurnal care astepta sa fie scris. Dezamagita, Tamara vrea sa o arunce, insa sora Ignatius o convinge sa scrie. Dar jurnalul se scrie singur. Fata descopera cu uimire ca in timpul noptii apareau insemnarile zilei urmatoare scrise chiar de mana ei. Cum este posibil acest lucru? Printr-o minune, alta explicatie nu avem. Insa minunea face ca Tamara sa afle viitorul cu o zi inainte si sa poata actiona in consecinta… sau nu. Este ciudat cum, chiar si cu viitorul asezat in fata ochilor, lucrurile nu se pot intoarce in favoarea celui care il cunoaste si incearca sa il schimbe. Si totusi, Tamara reuseste sa afle lucruri pe care altfel nu le-ar fi putut afla. Secrete ingropate in ruinele cetatii ies la iveala printre sclipiri de lacrimi de sticla. Isi pierduse tatal nu o data, ci de doua ori si, mai apoi, reuseste sa-l salveze cumva… nu pe cel care s-a sinucis, desigur…

Cine era de fapt sora Ignatius, cine era Rosaleen, cine erau Jennifer sau Arthur, cine fusese tatal ei, cine erau cei care traisera candva in castel? Sunt intrebari ale caror raspunsuri vor veni treptat si totusi prea repede pentru o copila care abia incepuse sa traiasca viata, o viata in care invata sa faca primii pasi. Si cartea (jurnalul) ii sta aproape ca un prieten bun, prieten adevarat care la nevoie se cunoaste.

Daca aveti impresia ca am povestit cam mult din carte, ei bine, nu va impacientati! Povestea e lunga, e frumoasa si plina de mister. Va invit sa o descoperiti, sa va lasati cuceriti de cuvintele si lumea aceasta plina de culoare creionata de Cecelia Ahern – o alta autoare de pus la suflet.

Va recomand sa cititi Cartea viitorului, este acea carte care mi-a spus in soapta cuvinte, mi-a spus ca ele, cartile, vin la noi cu un scop. Ele ne aleg si nu noi pe ele. Mi-am dorit la un moment dat sa cunosc viitorul fie si pentru o clipa, pentru a-mi gasi linistea… dar cartea aceasta mi-a aratat ca viitorul ni-l construim singuri cu fiecare secunda. Ca bucuria de maine depinde de zambetul de azi… sa zambim mai mult si sa ne bucuram de minunile acestea imense… cartile.

Cartea viitorului, de Cecelia Ahern
Editura ALL

*Recenzia face parte din campania vALLuntar  initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Va invit sa comentam impreuna aceasta carte, daca ati citit-o, daca v-am starnit interesul… La 15 comentarii cumulate va fi plantat un copacel. Va astept!

The post Cartea viitorului, de Cecelia Ahern first appeared on Andreea Ban.