“Daca aveti un copil care este diferit – si care copil nu este asa? – nu veti putea lasa aceasta carte din mana.”

Eu as spune ca, indiferent daca aveti sau nu copii, nu veti putea lasa aceasta carte din mana si veti dori sa o dati mai departe.

Am inceput sa citesc Scanteia, veti rade, intr-un  moment in care un coleg a trebuit sa se ocupe de calculatorul meu. Stateam in picioare, langa el, si, pentru ca nu aveam nimic de facut, am deschis cartea. O primisem cu o zi inainte si urma sa o citesc. Timp de zece minute, cat nu am avut acces la calculator, am citit. Trebuie sa mentionez faptul ca in acele zile citeam o alta carte. Scanteia s-a lipit de mine, nu am putut-o lasa din mana pana la ultima pagina. Trebuia sa aflu povestea lui Jake – Jacob Barnett –, un adolescent cu un IQ mai mare decat al lui Einstein, care in prezent, la doar 16 ani, este privit ca fiind un candidat serios la Premiul Nobel.

Scanteia, scrisa de Kristine Barnett, este marturia unei mame, povestea pe care a trait-o si pe care a impartasit-o pentru a da speranta celor care sunt pe cale de a si-o pierde sau celor care si-au pierdut-o deja. Cartea incepe cu relatarea Kristinei. Statea in spatele clasei la un curs universitar de fizica. Fiul ei, un baietel de numai noua ani, era inconjurat de colegi si le explica o ecuatie complicata. Este baietelul care, nu cu multi ani in urma, fusese diagnosticat cu autism si despre care doctorii spusesera ca nu va vorbi si nu va citi niciodata. Jake, desi a facut primii pasi in viata insetat de informatie, s-a retras la un moment dat in lumea lui. S-a retras printre cartonase cu litere colorate, printre umbre si fire de lana.

Nu stiu daca voua vi s-a intamplat, insa eu, cand citeam cartea asta, am avut tendinta sa ma fac mica, problemele care ma sacaie zilnic s-au facut si ele mici. Am pasit in lumea Kristinei si realitatea ei m-a lovit. O realitate cu suisuri si coborasuri, cu momente fericite si momente pe care nimeni nu ar trebui sa le traiasca. Si, cu toate ca destinul fiului ei parea a fi fost scris deja cu litere cenusii, cu toate ca doctorii nu i-au putut oferi nicio speranta in privinta acestui destin, Kristine nu a vrut sa renunte. Ceva, poate intuitia, nu a lasat-o sa renunte. Desi doctorii au dat acel diagnostic fata de care altii s-ar fi resemnat, Kristine a preferat sa riste. Si-a retras copilul din programul la care era inscris pentru a-i oferi terapia pe care ea credea, stia cumva, ca va functiona pentru Jake. Momentul in care Kristine l-a dus pe Jake in afara orasului pentru a-i arata cerul instelat a fost inceputul unei minunate, extraordinare povesti.

Mai tarziu, la varsta de trei ani, Jake discuta cu un astronom despre satelitii lui Marte. Nimeni nu bagase de seama, atunci cand Jake fusese diagnosticat cu autism, ca IQ-ul lui era cu mult peste medie. Jake nu va scapa niciodata de autism, insa a primit in schimb o minte stralucitoare, o minte care ar fi putut ramane in umbra pentru totdeauna daca parintii nu ar fi crezut in el, daca nu i-ar fi dat sansa de a iesi din carapacea in care se ascunsese.

Ma intorc putin la povestea Kristinei. Obstacolele de care s-a lovit in viata nu s-au oprit la boala lui Jake. Cel de-al doilea copil, Wesley, s-a nascut cu o boala rara si a avut nevoie de ingrijire speciala. Mai tarziu, la 30 de ani, Kristine a suferit un atac cerebral si a fost diagnosticata cu lupus. In toti acesti ani fiecare lovitura aducea cu sine o alta lovitura. Este oare posibil ca o familie sa fie lovita asa, iar si iar? Pana cand? Si, da, loviturile au venit in continuare, una dupa alta ca niste pedepse. Sau poate ca au fost incercari…

Povestea familiei Barnett este un exemplu de determinare, de optimism si incredere in mai bine. Nu pot decat sa-mi imaginez disperarea prin care au trecut, insa felul in care au stapanit situatia, felul in care au intors soarta in favoarea lor este un exemplu pentru noi toti, noi cei care avem sau vom avea copii.

Mi-a placut enorm abordarea Kristinei, felul in care a reusit sa ajute copiii veniti la Luminita. Kristine a pus bazele acestui centru pentru a-l ajuta pe Jake. Mai departe, demersul ei nu a facut decat sa ajute zeci si zeci de alti copii. A fost acea terapie alternativa prin sustinerea copiilor si descoperirea acelor lucruri care ii facea sa fie deosebiti. A fost terapia care i-a salvat.

Jake este o exceptie, desigur, insa o abordare mai flexibila a terapeutilor, a educatorilor, a profesorilor, ar ajuta cu siguranta in cazurile de autism si nu numai.

Ma intreb acum, daca ne-ar fi fost sustinute mai mult micile placeri ale copilariei, lucrurile care faceau timpul sa zboare si pe noi sa fim fascinati, unde am fi fost acum?

Va recomand aceasta carte, am spus-o la inceput si o repet acum. Este cartea care trebuie citita si recitita. Este genul acela de carte care te pune pe ganduri indiferent daca ai sau nu un prichindel prin preajma.

Scanteia, de Kristine Barnett
Editura Publica

Forget what you know: Jacob Barnett at TEDxTeen

The post Scanteia, de Kristine Barnett first appeared on Andreea Ban.

„Deasupra buricului lui Halston, o gaura neregulata fusese facuta cu ghearele in carne. Din ea se uita fata alb cu negru, manjita de sange, a unei pisici, cu ochii mari si privire intensa.”

In urma cu niste ani am citit Misterul regelui (Despre scris), carte semnata de marele Stephen King. Atunci mi-am facut o promisiune, aceea de a-i citi toate cartile. Abia anul trecut am deschis cea de-a doua carte a acestui minunat autor. Se intampla sa fie chiar a doua carte pe care a publicat-o, dupa Carrie: Salem’s Lot. Nu stiu de ce am amanat-o atata timp, poate din cauza volumului, a genului, habar nu am. Dupa ce am inchis cartea am stiut ca vor urma si altele. Nu a trecut mai mult de o saptamana si mi-a picat in mana La asfintit.

Nu am putut sa-mi refuz placerea de a citi aceasta minunatie de carte, cu atat mai mult cu cat eram in perioada de citit proza scurta.

La asfintit cuprinde treisprezece povestiri care mai de care mai captivante si, de ce nu, terifiante. Bine, eu le-as zice mai degraba inspirate si interesante, caci horror-ul mi-e prieten destul de bun. Prefer in general romanele, insa proza scurta are ceva, sunt povesti concentrate in cateva zeci de pagini care reusesc sa spuna mai mult decat te-ai putea astepta. Daca autorul are talentul de a-si plimba cititorul pe parcursul a sute de pagini, atunci cand vine cu o poveste scurta, dar scurta de tot, cu siguranta vei fi lovit in molalele capului si, dupa ce te vei ridica, vei dori inca o doza – de lectura, desigur!

Dintre povestirile prezente in aceasta antologie, prima m-a lasat cu gura cascata la propriu. In notele de la finalul cartii, autorul spune ca aceasta nu este una dintre cele mai bune. As vrea sa-l contrazic cu aceasta ocazie. Willa este una dintre cele mai bune povestiri citite pana acum. Incepe intr-un fel, pentru ca mai tarziu realitatea sa se suceasca la 180 de grade. Nu va spun mai mult, trebuie sa o cititi.

Mi-a placut foarte mult Fata de turta dulce. Este povestea unei femei care si-a pierdut copilul si care incepe sa alerge. Mai tarziu, alergatul ii va salva viata. Cum se leaga povestea, cat de terifianta reuseste autorul sa o faca, veti afla citind-o. Este geniala!

Pisica diabolica este, din nou, o poveste care mi-a taiat rasuflarea. Un ucigas platit este angajat sa omoare o pisica pentru o suma considerabila. Acesta accepta, desi i s-a spus din start ca nu este o pisica obisnuita si ca ar fi ucis deja trei oameni (as zice ca motivat). Cum reactioneaza pisica, ce pateste asasinul, veti afla citind povestea. Din nou, am ramas fara respiratie.

Nu stiu daca am reusit sa va starnesc interesul, insa eu am fost cucerita de povestirile acestea, motiv pentru care e de preferat sa nu stiti prea multe atunci cand le veti citit. Cele de mai sus alaturi de Lucrurile ramase in urma lor, N, Bicicleta stationara, Dupa-amiaza absolvirii sunt povesti care, cu sigurata, va vor pune pe ganduri.

Stephen King? Un geniu. Trebuie citit. Incepeti cu ceva lejer. La asfintit e cea mai buna optiune.

La asfintit, de Stephen King
Editura Nemira

The post La asfintit, de Stephen King first appeared on Andreea Ban.