Scanteia, de Kristine Barnett

Scanteia, Kristine Barnett“Daca aveti un copil care este diferit – si care copil nu este asa?  nu veti putea lasa aceasta carte din mana.” – Sylvia Nasar, autoarea cartii A Beautiful Mind

Eu as spune ca, indiferent daca aveti sau nu copii, nu veti putea lasa aceasta carte din mana si veti dori sa o dati mai departe.

Am inceput sa citesc Scanteia, veti rade, intr-un  moment in care un coleg a trebuit sa se ocupe de calculatorul meu. Stateam in picioare, langa el, si, pentru ca nu aveam nimic de facut, am deschis cartea. O primisem cu o zi inainte si urma sa o citesc. Timp de zece minute, cat nu am avut acces la calculator, am citit. Trebuie sa mentionez faptul ca in acele zile citeam o alta carte. Scanteia s-a lipit de mine, nu am putut-o lasa din mana pana la ultima pagina. Trebuia sa aflu povestea lui Jake – Jacob Barnett –, un adolescent cu un IQ mai mare decat al lui Einstein, care in prezent, la doar 16 ani, este privit ca fiind un candidat serios la Premiul Nobel.

Scanteia, scrisa de Kristine Barnett, este marturia unei mame, povestea pe care a trait-o si pe care a impartasit-o pentru a da speranta celor care sunt pe cale de a si-o pierde sau celor care si-au pierdut-o deja. Cartea incepe cu relatarea Kristinei. Statea in spatele clasei la un curs universitar de fizica. Fiul ei, un baietel de numai noua ani, era inconjurat de colegi si le explica o ecuatie complicata. Este baietelul care, nu cu multi ani in urma, fusese diagnosticat cu autism si despre care doctorii spusesera ca nu va vorbi si nu va citi niciodata. Jake, desi a facut primii pasi in viata insetat de informatie, s-a retras la un moment dat in lumea lui. S-a retras printre cartonase cu litere colorate, printre umbre si fire de lana.

Nu stiu daca voua vi s-a intamplat, insa eu, cand citeam cartea asta, am avut tendinta sa ma fac mica, problemele care ma sacaie zilnic s-au facut si ele mici. Am pasit in lumea Kristinei si realitatea ei m-a lovit. O realitate cu suisuri si coborasuri, cu momente fericite si momente pe care nimeni nu ar trebui sa le traiasca. Si, cu toate ca destinul fiului ei parea a fi fost scris deja cu litere cenusii, cu toate ca doctorii nu i-au putut oferi nicio speranta in privinta acestui destin, Kristine nu a vrut sa renunte. Ceva, poate intuitia, nu a lasat-o sa renunte. Desi doctorii au dat acel diagnostic fata de care altii s-ar fi resemnat, Kristine a preferat sa riste. Si-a retras copilul din programul la care era inscris pentru a-i oferi terapia pe care ea credea, stia cumva, ca va functiona pentru Jake. Momentul in care Kristine l-a dus pe Jake in afara orasului pentru a-i arata cerul instelat a fost inceputul unei minunate, extraordinare povesti.

Mai tarziu, la varsta de trei ani, Jake discuta cu un astronom despre satelitii lui Marte. Nimeni nu bagase de seama, atunci cand Jake fusese diagnosticat cu autism, ca IQ-ul lui era cu mult peste medie. Jake nu va scapa niciodata de autism, insa a primit in schimb o minte stralucitoare, o minte care ar fi putut ramane in umbra pentru totdeauna daca parintii nu ar fi crezut in el, daca nu i-ar fi dat sansa de a iesi din carapacea in care se ascunsese.

Ma intorc putin la povestea Kristinei. Obstacolele de care s-a lovit in viata nu s-au oprit la boala lui Jake. Cel de-al doilea copil, Wesley, s-a nascut cu o boala rara si a avut nevoie de ingrijire speciala. Mai tarziu, la 30 de ani, Kristine a suferit un atac cerebral si a fost diagnosticata cu lupus. In toti acesti ani fiecare lovitura aducea cu sine o alta lovitura. Este oare posibil ca o familie sa fie lovita asa, iar si iar? Pana cand? Si, da, loviturile au venit in continuare, una dupa alta ca niste pedepse. Sau poate ca au fost incercari…

Povestea familiei Barnett este un exemplu de determinare, de optimism si incredere in mai bine. Nu pot decat sa-mi imaginez disperarea prin care au trecut, insa felul in care au stapanit situatia, felul in care au intors soarta in favoarea lor este un exemplu pentru noi toti, noi cei care avem sau vom avea copii.

Mi-a placut enorm abordarea Kristinei, felul in care a reusit sa ajute copiii veniti la Luminita. Kristine a pus bazele acestui centru pentru a-l ajuta pe Jake. Mai departe, demersul ei nu a facut decat sa ajute zeci si zeci de alti copii. A fost acea terapie alternativa prin sustinerea copiilor si descoperirea acelor lucruri care ii facea sa fie deosebiti. A fost terapia care i-a salvat.

Jake este o exceptie, desigur, insa o abordare mai flexibila a terapeutilor, a educatorilor, a profesorilor, ar ajuta cu siguranta in cazurile de autism si nu numai.

Ma intreb acum, daca ne-ar fi fost sustinute mai mult micile placeri ale copilariei, lucrurile care faceau timpul sa zboare si pe noi sa fim fascinati, unde am fi fost acum?

Va recomand aceasta carte, am spus-o la inceput si o repet acum. Este cartea care trebuie citita si recitita. Este genul acela de carte care te pune pe ganduri indiferent daca ai sau nu un prichindel prin preajma.

Scanteia, de Kristine Barnett
Editura Publica

Forget what you know: Jacob Barnett at TEDxTeen

2 Comments

  • Dama de pica Posted 06/03/2014 11:58

    Wow, multumesc de recomandare, m-ai convins, am sa o citesc!

  • andres Posted 06/03/2014 12:00

    Cu drag! Te astept cu impresii. 🙂

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.