Dupa cum spuneam zilele trecute, nu m-am putut abtine. Am terminat si al 2-lea volum din serie. Povestea este absolut magnifica – ok, sunt subiectiva, nu am ce face!
Nu vreau sa intru in prea multe detalii, insa va spun ca se continua povestea Bellei, pentru ca asta este. Povestea ei, un drum initiatic catre implinirea unei dorinte, aceea de a fi cu cel pe care-l iubeste. Si in calatoria asta se loveste de multe, in primul rand pierderea lui Edward, apoi descoperirea unui prieten adevarat… il pierde si pe acesta in cele din urma… intr-un fel.
Daca prima parte (Twilight) a fost despre intalnirea cu lumea fantastica in care mitul vampirilor a prins viata, despre familia Cullen si traiul lor ciudat si mai putin monstruos decat s-ar fi asteptat, in aceasta a doua parte (New Moon), Bella face cunostina cu o alta familie, aceea a varcolacilor – dusmanii vampirilor.
Si iata cum draguta noastra se trezeste la mijloc, iubita vampirului si prietena varcolacului. Face ce face si se trezeste in mijlocul primejdiei, parca are un dar special de a provoca pericolul. Si chiar are un dar care o face speciala, care a facut-o speciala in fata lui Edward si apoi – descoperim in New Moon – in fata tuturor vampirilor.
Ramane insa doar o „human”, chiar daca ea vrea cu disperare altceva. Pana cand? Vom vedea…
Nu-mi amintesc sa ma fi prins vreo carte in halul asta pana acum. De obicei, cand e vorba de astefel de povesti, in mai multe volume, undeva se pierde din interes, parca se innoada actiunile pentru a mai scoate cateva pagini. Aici nu numai ca se leaga tot, dar la final mi-a dat si senzatia aia de „mai vreau inca o pagina, macar una”, motiv pentru care ma voi apuca de urmatoarea carte (Eclipse).
Twilight a fost inceputul. Daca te prinde, nu mai ai nicio sansa sa scapi, e – si aici il citez pe Edward- „your own brand of herione”. Am citit cateva recenzii, critici atat ale cartii cat si ale filmului. Da, filmul paleste in fata cartii, este un fel de rezumat… insa eu il vad mai mult ca un fel de sustinere. In fine, sa ne intoarcem la New Moon – cartea!
Autoarea se depaseste pe sine si probabil va continua si cu celalalte carti in acelasi mod. Si-a creat propria legenda in care se invarte si o modeleaza dupa bunul plac al propriei imaginatii. O cladeste pas cu pas. Finalul este destul de previzibil. Insa pana la urma nu destinatia e importanta, ci drumul. Spun asta pentru ca stiu deja ce va urma (mi-a zis wikipedia), insa asta nu a facut povestea mai putin interesanta. Dimpotriva, mi-a starnit curiozitatea! Cum poate transpune ideile in poveste astfel incat sa imi dea aceeasi senzatie de dependenta, sa o mentina si chiar s ao creasca… Si mi-a starnit curiozitatea nu numai asupra urmatoarei parti din poveste, ci si asupra filmului. Premiera New Moon va fi in noiembrie. Sunt tare curioasa cum vor reusi sa comprime toata povestea, presupun ca vor taia mult din carte.
New Moon (Luna Noua), de Stephanie Meyer
Editura RAO
(Twilight Saga, a 2-a carte)
* Despre Eclipse aici!
67 Comments
vreau si eu cartile, id meu [email protected]
Buna, as dori si eu cartile in format pdf te rog. Multumesc mult [email protected]
are cineva luna noua varianta in romana??
BUNA.SI EU AS DORI NEW MOON IN ROMANA, PLSSSSS
hi everyone xD!as vrea si eu cartile in format pdf(in romana d preferat dar nu ma deranjeaza dak is in engl:D)plz:X.
adresa mea d e-mail e:[email protected]
mz anticipat si yo:D
Nora, ti-am trimis in engleza… pt romana – am mai spus – le puteti contacta pe fetele de pe http://stiritwilight.blogspot.com . Succes si spor la citit!
hey buna Andreas…as dori sh eu new moon sh eclipse dak se poate sa-mi tr:D….multumesc f mult!:*:*
Salut…Am citit mesajele de pana acum si as avea o rugaminte ….bineinteles….as vrea si eu cartile in format pdf (romana, engleza… nu conteaza)….if possible. Adresa mea este [email protected]
Multumesc anticipat pentru ajutor.
Cand citesti cartile e ca si cum cineva iti pompeaza adrenalina in inima…e super tare si de abia astept sa apara si New Moon pe marile ecrane se merita…..http://www.egirl.ro/stiri/mondene/twilight
andres aj dori si eu seria intreaga in engleza pls
Cred ca te-am innebunit toti cu cererile pentru carti. Scuza-ma ca ma adaug si eu listei, dar sunt fascinata de cand am vazut filmul Amurg. Toata lumea spune ca sunt mai bune cartile, asa ca mi-as dori sa le citesc si eu, daca nu te deranjeaza prea tare sa mi le trimiti.
Multumesc mult.
ooops…scuze…adresa mea: [email protected]
vreau si eu cartile va rog 🙁
[email protected]
multumesc
ultima carte e super, nu te poti opri pana nu o termini si in acelasi timp vrei sa te opresti pt ca stii ca e ultima si dupa …….nimic
cine poate sa imi trimita si mie toata seria amurg ,pe adresa de email [email protected] multumesc anticipat
bey…vreau si eu cartile…plsplspls:X:X
Dap, ai mare dreptate. Asa se intampla mereu. Si eu am trecut prin cateva situatii asemanatoare.
Add Comment