Nu stiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine cand te tin de mana.

M-am indragostit de lumea lui Guillaume Musso inca de la prima carte pe care am citit-o si i-a purtat semnatura. Mi-am promis (dupa ce am dat ultima pagina a Fetei de hartie) ca ii voi citi toate cartile. Si ma tin de promisiune. Am terminat de cateva zile Chemarea ingerului, carte scrisa de acelasi Musso, si inca nu ma despart de ea. Mi-am cautat cuvintele (care palesc in fata povestii), am subliniat citate, am continuat sa traiesc povestea. Ma asteapta o alta carte, desigur, insa parca nu ma incumet sa ies din aceasta lume… Unele carti au puterea de a ne tine captivi in lumea lor, isi rasucesc cuvintele, vrajite parca, in jurul nostru pana ce vom fi trait povestea pana la capat. Desigur, finalul il alegem noi. Uneori ramanem suspendati intre doua carti, tocmai pentru ca nu ne incumetam sa punem punct primei povesti, sa imbratisam un final.

Chemarea ingerului este una dintre aceste povesti dupa care ai nevoie de un anumit timp pentru a trai povestea si a o finaliza, dar pe care nu vrei sa o finalizezi. E genul acela de stralucire pe care ai vrea sa o ai alaturi zile in sir. Genul de poveste care te tine prins, iti taie rasuflarea, dar pe care ai vrea sa o poti trai cat mai mult timp posibil. Da, ma cam invart in jurul cozii si ma impiedic in cuvinte. Dar este efectul cartii, parol!

Intr-o zi, in sala de asteptare a unui aeroport, un barbat si o femeie se ciocnesc, isi arunca cuvinte dezaprobatoare unul altuia si apoi isi vad de drum. Doi straini, o clipa de neatentie si doua destine schimbate. In mod normal cei doi si-ar fi vazut fiecare de drumul si viata lui, insa, ajunsi la destinatie, constata ca si-au schimbat din neatentie telefoanele si de aici incepe „magia”.

Madeline si Jonathan, aflati la mii de kilometri departare unul de celalalt – ea in Paris, el in San Francisco –, incep sa cerceteze acele obiecte minune care le-au cazut in maini, pentru ca, dupa cum bine stiti, telefonul este cumva parte din noi si uneori ascunde cele mai mari secrete… Desi initial intentioneaza sa-si inapoieze telefoanele, cei doi se afla in ipostaza curiosului care a descoperit ceva, un fir catre rezolvarea unui mister. Si, cand misterul posesorului aparatului pe care il tii in mana este strict legat de propria ta viata, atunci cu siguranta vrei sa afli mai mult, sa pui punct o data pentru totdeauna acestui secret care te urmareste, acestui mister pe care l-ai crezut ingropat.

Cand am citit prima data despre aceasta carte, am gasiti nelalocul lui cuvantul thriller. Comedie romantica da, clar, e stilul autorului. Dar thriller? Chiar si dupa primele pagini ale cartii, am avut senzatia ca undeva s-a strecurat o greseala. Si totusi, Musso a reusit sa ma surprinda din nou. A desenat o poveste absolut superba, inserand ingredientele perfecte in doze optime, asa, ca un bucatar desavarsit.

Personajele, foarte bine conturate, m-au facut sa vad prin ochii lor, astfel ca am vazut, rand pe rand, ce inseamna sa fii bucatar sef, sa te joci cu papilele gustative ale celor din jur, am aflat ce inseamna viata de politist, de om care tine in mainile sale vietile semenilor. Am aflat ce inseamna sa te bucuri de frumusetea florilor, dar si de linistea pe care aceasta meserie o da celui care o practica. O liniste parfumata.

Si personajele isi impletesc vietile si preocuparile in descoperirea celui mai mare mister, misterul propriilor vieti. Madeline si Jonathan reusesc sa vada dincolo de aparente, sa descopere lucruri pe care, pe cont propriu, nu le-ar fi descoperit. Au pornit impreuna in aventura vietii lor, in descoperirea eului si alegerea drumului care ii va face fericiti.

Mai mult decat o poveste de dragoste, Chemarea ingerului este povestea aceea care spune, in cel mai frumos mod cu putinta, ca tot ceea ce ni se intampla, se intampla cu un scop.

Dincolo de povestea si personajele ei sunt citatele pe care autorul le-a asezat la fiecare inceput de capitol. Ca si in prima carte citita, am fost placut impresionata de acestea. A reusit ca, prin cuvintele altor scriitori (mari scriitori!), sa rezume cumva ceea ce avea sa se intample in paginile urmatoare. M-au fascinat aceste potriviri! Iata cateva dintre ele:

Uneori, tot iubire e si asta: sa-i lasi sa plece pe cei pe care-i iubesti. – Joseph O’ Connor

Cand iubesti pe cineva, il iei in intregime, cu toate legaturile, cu toate obligatiile lui. Ii iei povestea, trecutul si prezentul. Iei totul sau nimic. – R.J. Ellory

Fiecare dintre noi este o luna, cu o fata ascunsa pe care nimeni nu o vede. – Mark Twain

– E cumplit sa vrei sa protejezi pe cineva si sa nu fii in stare sa o faci, observa Ingerul.
– Nu poti proteja oamenii, micutule, raspunse Wally. Tot ce poti sa faci este sa-i iubesti. – John Irving

„Si unde este thriller-ul?”, veti intreba. Il veti descoperi citind cartea. Este asezat atat de frumos printe cuvinte, printre pagini, ca veti fi luati prin surprindere. Nu va voi strica aceasta surpriza! Iar finalul, ufff, va va taia putin respiratia!

Chemarea ingerului, de Guillaume Musso
Editura All

The post Chemarea ingerului, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.

Aceasta recenzie este inscrisa in campania vALLuntar. La fiecare 15 comentarii va fi plantat un copacel, motiv pentru care va invit sa cititi mai departe si sa comentam impreuna!

„La ce servesc cartile daca nu ne readuc la viata, daca nu reusesc sa ne faca s-o sorbim cu si mai multa aviditate?”- Henry Miller

Nu stiu cum se face, dar cele mai frumoase carti pe care le-am citit sunt cele care au ca si personaje scriitori (acei oameni frumosi care construiesc lumi intregi prin magia cuvantului) si ale lor minuni, alte carti. Cartile au ele insele ceva magic. Citind in carti despre alte carti, deja magia se mareste, ajunge la cote nebanuite, ca si entuziasmul meu. De aceea nu o sa va mire cand va voi spune cat de minunata este cartea pe care tocmai am citit-o.

Am descoperit Fata de hartie a lui Guillaume Musso din intamplare. Mi-am dorit sa o citesc, insa, din diverse motive cartea a stat departe de mine. Dorinta de a o avea a crescut… Acum, cand privesc cartea, ma incearca o bucurie din aceea copilareasca. E cartea mea si nu o voi da nimanui. E cartea care mi-a soptit cuvinte, m-a imbratisat si mi-a patruns in suflet asa cum doar unele carti reusesc sa o faca, cartile pe care le voi recomanda iar si iar.

Tom Boyd, autorul besteller-ului Compania Ingerilor, este scriitorul care, la un moment dat, parea ca are totul: talent, succes, iubire. Insa, asa cum suntem obisnuiti si in viata de zi cu zi, roata se intoarce. Si uneori se intoarce atat de rau, incat pare ca finalul ne bate la usa cu rautate. Dar povestea continua.

Dupa ce traieste o perioada de vis alaturi de Aurore Valancourt, pianista considerata a fi „una dintre cele mai talentate muziciene ale generatiei sale”, Tom este ranit profund de aceasta si in loc sa-si traiasca propria poveste de iubire alaturi de ea, cade intr-o depresie adanca care ii ucide incet pofta de a mai scrie si chiar de a trai in realitate. Asa il gasim pe Tom la inceputul povestii noastre. O fiinta prinsa intr-o lume intunecata, fara dorinta de viata, fara putere de a se ridica si a merge mai departe.

Apoi, ca prin minune, apare Billie, personaj desprins din romanele sale. Fantezia incepe sa se impleteasca cu realitatea pe nesimtite pentru a ne trezi cu intrebari de genul: “Oare e posibil? Oare nu e aceasta doar imaginatia lui Tom?” Aceleasi intrebari si le pune si Tom, cu atat mai mult cu cat este inca sub influenta medicamentelor si a alcoolului. Billie, pentru a dovedi ca este cine spune ca este, unul dintre personajele secundare ale Trilogiei Ingerilor, il provoca pe Tom sa ii puna intrebari ale caror raspunsuri doar personajul le-ar fi putut sti. Astfel, fictiunea se intrepatrunde cu realitatea, Tom acceptand intr-un final ca se pot intampla si minuni. Minunea era ca Billie cazuse dintr-o fraza neterminata, a celui de-al doilea roman al trilogiei si el neterminat. Seria de o suta de mii de exemplare iesise pe piata cu un defect de tiparire si urma a fi retrasa pentru a fi distrusa. Un singur roman fusese salvat si acesta era firul subtire de care era agata viata lui Billie si, desigur, continuarea si finalizarea Trilogiei. Billie trebuia sa-l convinga, de fapt, sa-l ajute pe Tom sa finalizeze povestea inceputa de el in copilarie. Sa duca Trilogia Ingerilor la bun sfarsit. Doar asa ea se putea intoarce in fictiune.

Pe cat de bizara mi s-a parut aparitia acestui personaj din cartea lui Tom, pe atat de trasa de par mi s-a parut alergatura dupa roman prin intreaga lume. Milo si Carol si-au asumat raspunderea gasirii acelui exemplar pentru a-i salva viata lui Billie. Si acum as putea spune ca e chiar ciudat… am acceptat atat de usor aparitia unei femei de hartie (analizele ei prezentau urme de celuloza in corp, parul se albise si varsa cerneala) si am avut semne de intrebare asupra traseului cartii… Cu siguranta de vina e talentul deosebit al autorului de a se juca cu mintile cititorilor sai.

Daca la inceput credeam ca totul se intampla de fapt in imaginatia lui Tom, daca mai apoi am crezut in aparitia acelui personaj cazut dintr-o carte, finalul m-a luat cu totul prin surprindere. Stiam ca acel ultim exemplar cautat cu disperare si de fiecare data scapat printre degete urma sa ajunga singur in mana proprietarului de drept, stiam ca Billie va fi salvata, insa nu m-am asteptat nicio clipa la acea intorsatura de situatie. Guillaume Musso a reusit sa se joace cu vorbele pana la finalul cartii. A reusit cu atata subtilitate sa sadeasca in mintea cititorului anumite idei, incat pervizibilul a fost evitat cu mare maiestrie.

Mi-a placut mult introducerea cartii, articole din tabloide despre Tom Boyd si Aurore, despre evolutia relatiei si mi-au placut la nebunia citatele fiecarui capitol in parte. Nu numai ca s-au mulat perfect pe intamplarile relatate, dar unele dintre ele s-au nimerit a fi scrise special pentru mine. Si sunt doua dintre ele care mi-au mers la suflet, la propriu:

„Le poti darui multe lucruri celor pe care ii iubesti. Cuvinte, liniste, placere. Tu mi-ai dat cel mai pretios lucru dintre toate: lipsa. Imi era imposibil sa ma lipsesc de tine, chiar si cand te vedeam, imi lipseai.” – Christian Bobin

„Timpul acordat cititului este intotdeauna timp furat. Acesta este fara indoiala motivul pentru care metroul se intampla sa fie cea mai mare biblioteca a lumii.” – Francoise Sagan

Pe al doilea l-am citit, evident, in metrou. Am ramas intreaga zi cu un mare zambet pe fata. Acesta este darul cartilor, ne schimba starea de spirit, ne fac sa vedem soarele chiar si atunci cand nu este, ne ajuta sa descoperim imagini noi, dorinte noi, ganduri pe care nu le-am fi gandit altfel.

Fata de hartie este cu siguranta cea mai frumoasa carte citita in ultima perioada si are mari sanse de a se clasa pe primul loc in topul meu din acest an. E adevarat ca anul e la inceput, dar cartea e prea frumoasa si merita toate laudele. V-o recomand cu drag. Daca iubiti cartile, daca aveti nevoie sa evadati din realitate pentru cateva sute de pagini, atunci Fata de hartie e cea mai potrivita carte!

Iata si trailerul:

Fata de hartie, de Guillaume Musso
Editura All

*Recenzia face parte din campania vALLuntar  initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Va invit sa comentam impreuna aceasta carte, daca ati citit-o, daca v-am starnit interesul… La 15 comentarii cumulate va fi plantat un copacel. Va astept!

The post Fata de hartie, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.