O spun si eu… Imi place sa spun o zi buna, insa imi iese acest idiot la revedere fara sa vreau. De unde mi-a venit bazaconia asta in cap? Simplu, eram intr-o zi la posta si dupa ce am asteptat o ora sa ridic un colet mic, mic pentru ca tantilele erau ocupate cu nu stiu ce altele (nu din vina lor, ci a crizei care le-a rarit prin oficiul respectiv si nu faceau fata), m-am trezit in fata unei figuri atat de acre ca nu stiam cum sa plec mai repede. Parca eram usor invidioasa pe cei care stateau la coada la pensii, acolo era tanti aia draguta care stie sa zambeasca. Asa, revenind la tanti a mea care mai ca nu imi dadea cu mouse-ul peste fata la cum il butona, am semnat ce era de semnat, mi-am luat coletul si am spus multumesc, la revedere. In clipa urmatoare ieseam pe usa si ma intrebam de ce am zis la revedere. Cu siguranta nu imi doream sa o mai vad. Ajung destul de rar la oficiul cu pricina, deci slabe sanse sa o revad tocmai pe respectiva…

Deci, de ce la revedere? Salutul asta l-as oferi mai degraba persoanelor dragi, celor pe care imi doresc mult sa ii revad, a caror prezenta mi-e draga. L-as oferi persoanei iubite cu o mica adaugire, la revedere cat mai repede. Dar na, suntem obisnuiti sa aruncam cuvinte aiurea. Si spunem uneori la revedere unor oameni pe care nu i-am vazut si nu ii vom mai vedea vreodata… de ce? Avem vreo speranta ascunsa asupra locului, omului? Inteleg cand omul care spera ca tu sa revii sa iti spuna asa, dar tu care nu vrei? Si nu mi-ar placea sa revin in locuri precum spitale, farmacii, institutii publice… Ei ne vor, noi nu ii vrem. Imaginati-va cum ar suna acest la revedere de la cineva care lucreaza la morga sau la cimitir!

Si daca pe la revedere il folosim aiurea, ma intreb de ce nu folosim adio… Suna a final de film siropos, stiu! Dar ar suna mai corect sa spunem adio celor pe care nu vrem sa-i mai vedem, nu?

Eu va zic la revedere si promit sa incerc a nu mai scrie bazaconii! 😀

Sursa foto.

The post La Revedere!? first appeared on Andreea Ban.