Ne vedem diseara?…

Cautam iubirea. O cautam in noi, in cei de langa noi, o cautam in el sau in ea. Cerem iubire inca de cand vedem lumina pentru prima oara si pana ne stingem. Cautam iubirea din zambetul mamei si iubirea din strangerea de mana de pe urma…

Orice am avea, daca iubire nu avem – nu avem nimic. Nu putini sunt cei care au tot ce isi doresc, care au ajuns unde si-au propus si cu toate astea s-au trezit la un moment dat deosebit de singuri, cocotati pe muntele lor de aur. Cum ar fi sa le avem pe toate? Cum ar fi sa ne trezim intr-o zi avand tot ce ne-ar putea aduce zambetul pe fata? Prea frumos…

Pana atunci ne rezumam la a cauta ceva, la a astepta ceva. Si uneori ne rezumam la a fura un strop de iubire, ne amagim cu o voce dincolo de un aparat ce ne tine “conectati” la o alta realitate. Uneori, teama de dezamagire ne impinge sa facem lucruri de care nu ne credeam in stare. De ce sa cautam acea iubire mare, extraordinara care oricum se va sfarsi intr-un final? De ce sa ne aruncam cu capul inainte intr-o relatie cu un necunoscut perfect care se va transforma incet intr-un cunoscut mai mult decat imperfect?

Cu fiecare lovitura in parte ne transformam, ne aplicam cate o masca de tarie avand si zambetul incorporat. Oare noi ne mai recunoastem? De ce ne ascundem sub aceste masti? Sa fie asta scutul de care avem nevoie pentru a ne feri de dezamagiri?

Nu as crede. Este de fapt doza de tarie pentru a trece peste tot, de a ne ridica mai usor dupa fiece lovitura. Si astfel, luandu-ne doza optima mergem inainte. Ne aruncam in valtoarea iubirii, o imbratisam pentru o zi, pentru o noapte si trecem mai departe.

Si ma intorc astfel la iubirea furata. Nu este o relatie, este doar un joc… un el si o ea se simt bine. Si atat. Si e destul de simplu:

“- Buna! Ce faci?
– Bine. Nimic special…
– Vrei sa ne vedem diseara?
– Unde?
– … Stii tu…”

Si se intalnesc. Prejudecatile sunt lasate undeva afara. Sunt doar ei doi si nu fac decat sa simta, sa fie impreuna. Timpul petrecut separat si in compania altor oameni ii face mai dornici si mai pasionali. E ca si cum ar trai de fiecare data un nou inceput. De fapt cred ca asta urmaresc, sa pastreze inceputul pentru totdeauna.

Sentimente? Nu. Sunt in plus. Este doar o iubire de moment, o iubire care peste cateva ore va fi uitata, va fi lasata in urma, dar pastrata cu sfintenie. Cum ar fi sa saruti pe cineva de zeci de ori, de sute de ori si sa para a fi de fiecare data primul sarut? Minunat! Asta cauta cei doi, pasiunea inceputului… si poate ca au gasit-o cumva…

Se intampla totusi ca pasiunea sa moara sau ceva sa se destrame… Am vazut astfel de relatii, le-am auzit povestile. Si au adus tristete si zambete amare. Imi scria o prietena deunazi despre relatia ei. Imi dau seama ca iubirea a calit-o, i-a dat forta de a merge mai departe, indiferent daca va fi singura sau cu el.

“Ne vom juca de-a baba oarba, si ne vom scoate ochii pana in clipa cand vom realiza ca jocul nostru nu ne mai face placere, ca nu mai are rost, ca am inceput sa il luam in serios. Pana in clipa cand zambetele vor deveni grimase, cand rasetele vor deveni plansete. Atunci ne vom spune la revedere cu un zambet de usurare pe buze. Ne vom multumi unul celuilat pentru cat de distractiv a fost totul si vom merge mai departe…

Si apoi o vom lua de la capat. Dar nu unul cu celalalt. O vom lua de la capat fiecare cu un partener nou sau vom continua fiecare vechi povesti. Si oricum ar fi, cel care a cazut se va ridica , isi va ingriji ranile si cand soarele va rasari si pe strada lui, ii va multumi celui care l-a ranit pentru ca in esenta l-a facut mai puternic.”

Iubirea asta furata este un joc din care cel mai adesea nu pierde nimeni. Oricum ar fi, amandoi castiga ceva, castiga placere, castiga timp si castiga sarutari nenumarate, pasionale ca in prima clipa. Cand totul se termina nu s-a pierdut nimic, pentru ca in definitiv nu s-a avut nimic.

Poate ca asa este mai simplu. Sa pleci de la inceput cu premisa ca nu ai nimic, asa ca ce ai de pierdut? Un iubit? Nu ai avut, deci nu il pierzi. O relatie? Nici nu se pune problema. Timp? E doar umplut cu ore de placere…

Si ajungem sa ne pretuim timpul altfel. Ne concentram asa-zisa relatie in cateva ore, ore pe care ni le daruim ca pe un cadou pretios. Restul timpului ni-l acordam tot noua. Iubirea furata e poate o amagire. Daca ne incalzeste cand o cerem, de ce sa nu ne imbatam cu ea? Dulce amagire!

“- Ai ajuns?
– Mda, acum am intrat…
– Ne vedem mai incolo?
– Pai, e trecut de 1…
– E vreo problema?
– Nu… Unde?
– Pai, stii tu…”

Si locul devine martorul mut al unei iubiri furate, o iubire ce se naste dintr-o intrebare simpla dar plina de-nteles: “Ne vedem diseara?”

Textul a fost publicat pe 3 august 2008 aici.

The post Amintiri de… ieri(2) first appeared on Andreea Ban.