Amintiri de… ieri(2)

Jocul primit de la Lotus merge mai departe. Duminica amintirilor continua cu o noua resurscitare…

Ne vedem diseara?…

Cautam iubirea. O cautam in noi, in cei de langa noi, o cautam in el sau in ea. Cerem iubire inca de cand vedem lumina pentru prima oara si pana ne stingem. Cautam iubirea din zambetul mamei si iubirea din strangerea de mana de pe urma…

Orice am avea, daca iubire nu avem – nu avem nimic. Nu putini sunt cei care au tot ce isi doresc, care au ajuns unde si-au propus si cu toate astea s-au trezit la un moment dat deosebit de singuri, cocotati pe muntele lor de aur. Cum ar fi sa le avem pe toate? Cum ar fi sa ne trezim intr-o zi avand tot ce ne-ar putea aduce zambetul pe fata? Prea frumos…

Pana atunci ne rezumam la a cauta ceva, la a astepta ceva. Si uneori ne rezumam la a fura un strop de iubire, ne amagim cu o voce dincolo de un aparat ce ne tine “conectati” la o alta realitate. Uneori, teama de dezamagire ne impinge sa facem lucruri de care nu ne credeam in stare. De ce sa cautam acea iubire mare, extraordinara care oricum se va sfarsi intr-un final? De ce sa ne aruncam cu capul inainte intr-o relatie cu un necunoscut perfect care se va transforma incet intr-un cunoscut mai mult decat imperfect?

Cu fiecare lovitura in parte ne transformam, ne aplicam cate o masca de tarie avand si zambetul incorporat. Oare noi ne mai recunoastem? De ce ne ascundem sub aceste masti? Sa fie asta scutul de care avem nevoie pentru a ne feri de dezamagiri?

Nu as crede. Este de fapt doza de tarie pentru a trece peste tot, de a ne ridica mai usor dupa fiece lovitura. Si astfel, luandu-ne doza optima mergem inainte. Ne aruncam in valtoarea iubirii, o imbratisam pentru o zi, pentru o noapte si trecem mai departe.

Si ma intorc astfel la iubirea furata. Nu este o relatie, este doar un joc… un el si o ea se simt bine. Si atat. Si e destul de simplu:

“- Buna! Ce faci?
– Bine. Nimic special…
– Vrei sa ne vedem diseara?
– Unde?
– … Stii tu…”

Si se intalnesc. Prejudecatile sunt lasate undeva afara. Sunt doar ei doi si nu fac decat sa simta, sa fie impreuna. Timpul petrecut separat si in compania altor oameni ii face mai dornici si mai pasionali. E ca si cum ar trai de fiecare data un nou inceput. De fapt cred ca asta urmaresc, sa pastreze inceputul pentru totdeauna.

Sentimente? Nu. Sunt in plus. Este doar o iubire de moment, o iubire care peste cateva ore va fi uitata, va fi lasata in urma, dar pastrata cu sfintenie. Cum ar fi sa saruti pe cineva de zeci de ori, de sute de ori si sa para a fi de fiecare data primul sarut? Minunat! Asta cauta cei doi, pasiunea inceputului… si poate ca au gasit-o cumva…

Se intampla totusi ca pasiunea sa moara sau ceva sa se destrame… Am vazut astfel de relatii, le-am auzit povestile. Si au adus tristete si zambete amare. Imi scria o prietena deunazi despre relatia ei. Imi dau seama ca iubirea a calit-o, i-a dat forta de a merge mai departe, indiferent daca va fi singura sau cu el.

“Ne vom juca de-a baba oarba, si ne vom scoate ochii pana in clipa cand vom realiza ca jocul nostru nu ne mai face placere, ca nu mai are rost, ca am inceput sa il luam in serios. Pana in clipa cand zambetele vor deveni grimase, cand rasetele vor deveni plansete. Atunci ne vom spune la revedere cu un zambet de usurare pe buze. Ne vom multumi unul celuilat pentru cat de distractiv a fost totul si vom merge mai departe…

Si apoi o vom lua de la capat. Dar nu unul cu celalalt. O vom lua de la capat fiecare cu un partener nou sau vom continua fiecare vechi povesti. Si oricum ar fi, cel care a cazut se va ridica , isi va ingriji ranile si cand soarele va rasari si pe strada lui, ii va multumi celui care l-a ranit pentru ca in esenta l-a facut mai puternic.”

Iubirea asta furata este un joc din care cel mai adesea nu pierde nimeni. Oricum ar fi, amandoi castiga ceva, castiga placere, castiga timp si castiga sarutari nenumarate, pasionale ca in prima clipa. Cand totul se termina nu s-a pierdut nimic, pentru ca in definitiv nu s-a avut nimic.

Poate ca asa este mai simplu. Sa pleci de la inceput cu premisa ca nu ai nimic, asa ca ce ai de pierdut? Un iubit? Nu ai avut, deci nu il pierzi. O relatie? Nici nu se pune problema. Timp? E doar umplut cu ore de placere…

Si ajungem sa ne pretuim timpul altfel. Ne concentram asa-zisa relatie in cateva ore, ore pe care ni le daruim ca pe un cadou pretios. Restul timpului ni-l acordam tot noua. Iubirea furata e poate o amagire. Daca ne incalzeste cand o cerem, de ce sa nu ne imbatam cu ea? Dulce amagire!

“- Ai ajuns?
– Mda, acum am intrat…
– Ne vedem mai incolo?
– Pai, e trecut de 1…
– E vreo problema?
– Nu… Unde?
– Pai, stii tu…”

Si locul devine martorul mut al unei iubiri furate, o iubire ce se naste dintr-o intrebare simpla dar plina de-nteles: “Ne vedem diseara?”

Textul a fost publicat pe 3 august 2008 aici.

7 Comments

  • Georgyanna Posted 12/09/2011 11:16

    Foarte frumos si foarte adevarat!
    Cautam iubirea si ne e teama de ceea ce o sa gasim…Ne este teama sa iubim pentru ca uitam ca „fericirea depinde de noi”*

    „In definitiv, sîntem fiinţe omeneşti, ne naştem în­cărcaţi de vină, ne temem cînd fericirea devine ceva posibil şi murim ca să-i pedepsim pe ceilalţi fiindcă ne simţim totdeauna neputincioşi, nedreptăţiţi, ne­fericiţi.”(P.Coelho- Unsprezece minute)

    „Cine a mai pierdut o dată un lucru pe care îl socotea garantat (ceea ce mi s-a întîmplat de-atîtea ori) învaţă pînă la urmă că nimic nu-i aparţine.
    Şi dacă nimic nu-mi aparţine, nu trebuie nici să-mi pierd timpul bătîndu-mi capul cu lucruri care nu sînt ale mele; mai bine e să trăiesc ca şi cum astăzi ar fi pri­ma (sau ultima) zi din viata mea.Poate ca nimeni nu pierde pe nimeni, fiindca nimeni nu poseda pe nimeni.” (P.Coelho- Unsprezece minute)

    „Viaţa e scurtă — sau prea lungă — pentru ca eu să-mi permit luxul de-a mi-o trăi atît de rău.”(P.Coelho- Unsprezece minute)

    „Imi asum toate riscurile , pînă din­colo de limitele mele (o fiinţă uma­nă se cunoaşte doar dacă merge pînă la limitele sale), trăind experienţe pe care, într-o zi, în tăcerea inimii, în momentele copleşite de urît ale bătrîneţii, mi le-as putea aminti cu anumită doză de nostalgie — oricît ar putea părea de absurd.” (P.Coelho- Unsprezece minute)
    Fragmentele astea spun totul…
    *Aristotel

  • Desene pentru copii Posted 12/09/2011 12:22

    Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

  • lotusull Posted 12/09/2011 15:30

    Andres, oare de ce e asa ? De ce cautam cu totii iubirea ? De unde dorul asta ?

  • andres Posted 12/09/2011 22:42

    Georgy, „fericirea depinde de noi” cu siguranta! Foarte frumoase citatele tale. Multumesc! :*

  • andres Posted 12/09/2011 22:44

    Lotus, habar nu am. Dar stiu ca sunt si eu printre cautatorii aia. Poate pentru ca stim ca exista, poate pentru ca s-a povestit atat de mult despre ea incat am luat ca atare o iluzie si vrem sa o descoperim a noastra, adevarata… cumva. Unii o gasesc, altii se sting cautand-o. Oare noi in ce categorie ne vom regasi la capat de linie?

  • andres Posted 13/09/2011 22:57

    @Desene, multumesc! 🙂

  • Georgyanna Posted 16/09/2011 20:56

    Cu placere, Andres!Imi place Coelho! „Unsprezece minute” mi-a placut mult.La inceput ma indoiam ca o sa imi placa, dar am continuat sa citesc si nu imi pare rau.:) :*

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.