O zi diferită

time read

Articolul are 802 cuvinte și se citește în 3 minute.

Fiecare dintre noi avem zile mai bune sau mai puțin bune, avem luni în care totul pare a fi întors pe dos și luni în care lucrurile bune apar unul după altul. Când anul pare a fi cu totul o gaură cenușie în care ne afundăm cu fiecare zi ce trece, ajungem să ne agățăm de orice întâmplare pozitivă – orice rază de lumină, fie ea și imaginară – sperând că aceea va fi începutul perioadei în care vom fi bombardați cu vești bune. Se spune că nu ni se dă mai mult decât putem duce, dar cât putem duce? Care este punctul critic pentru fiecare dintre noi?

Nu știu cum a fost pentru voi acest an (din câte am auzit în jurul meu, nu a fost unul grozav), dar vă pot spune că la mine a părut că s-au aliniat planetele pentru a-mi da șuturi și vești proaste. Faptul că nu am picat în butoiul cu depresie se datorează oamenilor dragi din jurul meu, cărților pe care le citesc și mantrelor pe care le rostesc zi de zi. Nu vă voi povesti despre zilele mele negre, ci de una singură plină de soare.

În urmă cu o lună a fost invitată la o nuntă. Eram în concediu, departe de grijile de zi cu zi, de stress și oboseală. Am primit invitația ca pe un semn că, uite, se întâmplă și lucruri bune anul acesta. Am revenit acasă și o altă veste proastă m-a izbit cu putere. Planetele se încăpățânează să-și joace rolul până la capăt. Am confirmat prezența la nuntă sperând din toată inima că acea zi va fi una cu soare, că zâmbetele mirilor, fericirea lor, se va ridica în aer și ne va da tuturor speranță.

Cu câteva zile înainte de marele eveniment a fost goana după rochie și accesorii. Mi-am canalizat toate gândurile în această direcție în speranța că le voi putea anihila pe cele negative. Tema nunții a fost deosebită, și poate că tocmai aceasta a reușit să mă scoată din starea în care eram: Great Gatsby. Am optat pentru o rochie neagră – nu a fost în temă, dar am făcut-o să fie –, câteva șiraguri de mărgele, pene în păr și mănuși negre cu dantelă. În ziua dinaintea nunții stăteam în vârful patului cu un kil de mărgele în poală și le înșiram pe ață. Încă o dată am descoperit magia lucrului manual. În acele câteva ore am reușit să mă relaxez și să-mi recapăt încrederea că totul va fi bine, că vor apărea și veștile bune mult așteptate.

Nunta a avut loc sâmbăta trecută și a fost una dintre cele mai frumoase la care am participat. Imaginați-vă anii 20, rochii cu paiete, fulgi, ștrasuri, perle, coafuri cu bucle sau cocuri lejere, pantofi oxford, bastoane, pălării, papioane, bretele… invitații erau rupți parcă dintr-o poveste. Aceea a fost prima zi a acestui an în care am lăsat departe de mine orice gând negativ. Conacul de la Manasia, acolo a avut loc petrecerea, m-a impresionat de la intrarea în curte și până la fiecare încăpere, tablou și carte. Este cu totul o filă de istorie păstrată cu grijă de-a lungul timpului. Conacul a fost restaurat atfel încât să poată găzdui evenimente diverse, iar ideea mirilor de a face nunta aici a fost genială cu atât mai mult cu cât tema cerea un local altfel, cu un aer aristocrat.

Nu cred să fi fost o nuntă la care să fi văzut atâtea poze postate în timpul evenimentului. Dacă veți căuta pe Facebook #sergiusiirina20s, veți vedea despre ce vorbesc. A fost o nuntă de poveste, a fost ziua în care am zâmbit și speranța că vor urma zile cu vești bune a revenit.

Uneori avem nevoie de o zi, o clipă, un declanșator pentru a realiza că nu suntem pe fundul prăpastiei, nici măcar pe marginea ei. Avem nevoie de zâmbetul cuiva pentru a realiza că suntem încă în stare să zâmbim și că după o veste proastă vine mereu una bună. Atâta timp cât ne este dăruită o nouă zi, ne vom găsi și puterea de a merge mai departe, de a crede în echilibru și de a nu ne pierde speranța.

Casă de piatră, Sergiu și Irina!

Zile cu soare și vești bune să aveți, dragilor!

Foto: Cris Petcu/Photographa și Sebastian Băcioiu