I don’t want to be a good man… I want to be a great one.

Vrajitorul din Oz, acel vrajitor al copilariei noastre, s-a intors. De data aceasta insa, s-a intors fara Dorothy cea cu pantofiorii de un rosu sclipicios, fara simpaticul ei Toto, omul de tinichea, sperietoarea sau leul. Daca va ganditi sa mergeti la acest film, lasati povestea copilariei in sertarul cu amintiri. Oz: The Great and Powerful este un fel de prequel al Vrajitorului din Oz din 1939. Daca in povestea originala aflam la un moment dat ca marele vrajitor nu era decat un batranel sarlatan, balonist la balci si care isi castigase titlul de mare vrajitor prin trucuri de prestidigitatie, in actualul Oz avem parte de un vrajitor tinerel (James Franco). Vrajitor mai mult la figurat decat la propriu.

Nu voi veni cu laude si vorbe umflate pentru a va face sa vedeti filmul. Nu e cine stie ce grozavie. Dimpotriva, mi s-a parut foarte lung, uneori chiar inutil de lung. Si asta inca de la inceput.

Filmul incepe cu o scena petrecuta in lumea noastra, filmata alb-negru, scena care a reusit sa dea filmului un efect ciudat, de vechi, de… alte timpuri. Desi secventa a fost destul de lunga, a reusit sa scoata in evidenta culoarea taramului de basm in care a ajuns Oz cu al lui balon. A fost ceva de genul: „vreti culoare, apoi luati culoare!”

Oz, cam fustangiu el din fire, intalneste pe taramul colorat trei vrajitoare. Una este buna, dar de fapt e rea, una este rea, dar de fapt e buna si una e buna, dar devine rea. Din acest moment avem parte de o lupta pentru putere intre cele trei vrajitoare, frumoase toate (pana la un moment dat), iar Oscar (marele Oz) este cel care trebuie sa restabileasca linistea si ordinea in regat. E un fel de calatorie initiatica, asa ca in basmele cu Harap Alb, Greuceanu sau alti predestinati, in care descopera maretia si bunatatea, iubirea pentru ceilalti, prietenia. Ca si Dorothy odinioara, Oscar porneste pe cararea de caramizi galbene alaturi de noii sai prieteni, o maimuta inaripata si o papusa de portelan (personaje care m-au cucerit cu totul!!!), pentru a salva ce era de salvat.

Ideea filmului e draguta, dar cam atat. Aflam cine era vrajitorul inainte de a fi Marele Vrajitor din Oz, desi partea cu magicianul sarlatan si fustangiu in cautarea maretiei, nu prea m-a convins. Initial m-a atras distributia, James Franco alaturi de Mila Kunis, Rachel Weisz si Michelle Williams mi-au dat oarecare asteptari. Din pacate, asteptarile au fost cam prea mari si cu cat filmul s-a lungit, cu atat entuziasmul s-a transformat in fumul in care isi proiecta Oz fata lui „fioroasa”. Mi-ar fi placut cel putin ca finalul sa fie alb-negru, asa… un fel de intoarcere la inceputuri. Si, apropos de lungime, ce parere aveti de numele lui Oz, adica intregul nume: Oscar Zoroaster Phadrig Isaac Norman Henkel Emmannuel Ambroise Diggs. Suna intr-un fel, nu-i asa?

Ca sa nu credeti ca filmul e cu totul dezamagitor, va spun ce mi-a placut in mod deosebit, pentru ca da, au fost cateva treburi care chiar mi-au placut pe acolo. Finley (maimuta), noul prieten al lui Oz – m-a cucerit cu ochisorii lui si vorbaria simpatica. Papusa de portelan, adorabila, adorabila de tot, de la felul in care a fost realizata, pana la voce, gesturi si zgomotul pasilor ei micuti. Peisajele, florile, campul de maci, castelul de smarald… Da, filmul merita vazut. E colorat si simpatic, iar zambetul lui Franco, ei bine, este de milioane.

Mesajul filmului: crezi cu tarie in ceea ce iti doresti si se va realiza… sau poate ca era altul(?!). Astept impresiile voastre!

Oz: The Great and Powerful (2013)

The post Marele Oz si ale lui vrajitoare first appeared on Andreea Ban.

Django: I like the way you die, boy.

Django. „The D is silent.” Filmul anului? Parca nu l-as aseza atat de sus. Este insa unul dintre cele mai bune. Cele 5 nominalizari la Oscar parca nu ma lasa sa spun altceva. Parca… Lasand Oscarurile la o parte si cele o mie de wow-uri pe care le-am auzit pe la colturi cinefile, haideti sa v-o spun p-aia dreapta. Django e bun, dar nu e chiar atat de bun. Mi-a placut povestea, mi-a placut „desenul” facut de Tarantino – o poveste de dragoste asezata pe un fundal din alte vremuri, acele vremuri in care sclavia nu fusese inca abolita -, mi-a placut mesajul filmului, acela ca individul isi poate depasi conditia, trebuie doar sa vrea indeajuns (si, fie vorba intre noi, sa aiba un dram de noroc). Dar asta nu face din Django un film mega-super-bla bla bla.

Asa. Poveste frumoasa. Peisaje de vis. Sclavie. Prietenie. Un sclav ridicat din cenusa… sau, ma rog, din lanturi. Iubire pana la moarte. Sange, asa, ca sa fie. Un Tarantino in peisaj, dar nu orice fel de Tarantino, ci unul care sare in aer, ca doar ii place sa iasa din scena cu surle si trambite de-un mare fel! Film lung. Al naibii de lung. Nu plictisitor, doar lung. Ultima jumatate de ora l-am vazut uitandu-ma cu un ochi la ceas, la secundarul care abia se misca.

Ce este de fapt acest Django? O ocazie minunata de a-i arata pe americani cu degetul. Tarantino scoate din istorie o bucata rusinoasa pentru care acum, acesti descendenti ai zeilor albi de demult au toate motivele sa roseasca de rusine. Cu atat mai mult cu cat deasupra lor, a tuturor, „troneaza” un zeu de culoare. Ce bobarnac si-au luat! Vai!

Personajul nostrul, Django (Jamie Foxx), este alaturi de salvatorul si partenerul sau, doctorul Schultz (Christoph Waltz, cu o interpretare superba care ne duce cu gandul la minunatul Inglorious Basterds), vanator de recompense. Ucide albi si este platit. Ce poate fi mai frumos pentru fostul sclav? Omul si-a gasit jobul ideal. Odata iesit din lanturi, se dezlantuie. Mai este si bun tintas (l-ar face in sange pe Jack Reacher!). Dupa ce se achita de datoria fata de doctor, ar vrea sa plece in cautarea sotiei, o sclava vanduta odata cu el si careia ii pierduse urma. Dar, pentru ca filmul trebuie sa se lungeasca putin, mai sta pe langa doctor un anotimp in schimbul ajutorului acestuia, si, desigur, a unui salariu bunicel.

Astfel ca, ajunge in final pe plantatia lui Calvin Candie (Leonardo dragutul diCaprio), calare pe cal si negustor de sclavi. Da, se intampla multe in filmul asta. Din pacate avem parte de prea putin Leonardo, dar na, nu e filmul lui. Daca ii dadeau mai multe replici, probabil isi lua si el Oscarul mult ranvnit. Poate data viitoare! Si, de asemenea, avem parte de prea putin si prea bun Samuel L. Jackson.

Va recomand westernul lui Tarantino, desi nu e chiar specific lui. Ma asteptam la mai mult sange si treburi groaznice, mai ales ca la noi a fost interzis minorilor. Nu prea inteleg eu de ce, caci scene mai iesite din comun, sangeroase si violente adica, au fost doua. Mai departe impuscaturi si vopsea rosie cat cuprinde, rasete si chicoteli, replici destepte si amuzante. Da, merita vazut. Si poate, daca ma gandesc mai bine, este unul dintre cele mai bune. Cel putin pentru costumul de valet al lui Django cu „silent D”!

Django Unchained (2012)

The post Django fara lanturi si fara mila first appeared on Andreea Ban.

1. Inception (2011) – este unul dintre filmele care te prinde in actiune si nu te lasa sa respiri pana la final, care te face sa gandesti, sa calculezi, sa te intrebi. L-am mai recomandat si il recomand din nou!

2. The Blind Side (2010) – Sandra Bullock si am spus tot (pentru ca e superba)!

3. The Curious Case of Benjamin Button (2009) – este un film pentru care cuvintele nu sunt deajuns, e un film in care timpul se joaca cu personajele in cel mai dramatic mod posibil…

4. Babel (2007) – din nou Brad Pitt? 🙂

5. Crash (2006) – l-am vazut dupa ce am auzit de multe ori cuvantul „genial”. Asa este!

6. Pearl Harbour (2002) – Ben Affleck. Sa mai spun si altceva? Unul dintre filmele pe care nu l-am vazut decat foarte tarziu… ideea e ca niciodata nu e prea tarziu pentru a vedea un film bun.

7. Gladiator (2001) – este filmul in care am descoperit un actor genial. Russell Crowe. Si nu oricum, ci cam asa: „acum te uiti si tu la un film bun!”

8. The Matrix (2000) – ce as putea spune de Matrix? Cuvintele sunt de prisos pentru filmele mari!

9. Titanic (1998) – imi aduc aminte ce cozi au fost in anul ala la premiera. A stat mama cateva ore la Patria pana a prins bilete. Am fost grup mare… se vindeau bilete la negru. Nebunie! L-am revazut apoi de cel putin 3 ori…

10. Scent of a Woman (1993) – Al Pacino. Unul dintre cei de sus!

Leapsa merge mai departe la: Ioana, Laura, Andreea, Josephine, Maya, Andrei, Drq, Perspectivenoi… dar daca simte cineva nevoia sa o preia si nu e mentionat aici, va rog nu ezitati! Filmele sunt ca si cartile, trebuie recomandate!

The post 5 + 5 filme de Oscar first appeared on Andreea Ban.