The post Iata de ce n-au luat unii bacu’ first appeared on Andreea Ban.

Sunt fotograful de serviciu. Iubirile mele sunt toate fotografii frumoase, sunt imagini in care poti vedea culoarea printre tonuri de alb si negru. Poti vedea lumina fiecarui zambet si albastrul ochilor, iar sarutarile sunt toate clare, sunt ascunse de stropi de stele. Cerul e mai senin printre norii albi de vata chiar si asa, lipsit de picatura aia de cerneala. Ce mai conteaza culoarea cand sufletul umple lumea de incantare? Pot sa inchid ochii si griurile prind viata mai ceva ca visele implinite.

Sunt fotograful de serviciu. Alung uitarile dupa ce le astern pe hartie, le fac sa plece de la mine, dar pastrez o copie, una singura. Nu se stie niciodata cand am nevoie de o lectie trecuta. Regretele nu au loc pe langa mine. Uneori se inghesuie la fereastra mea… sunt amintiri din alte vieti care vin si ma sacaie, ma striga, ma trag de maneca si mi se astern in fata lesinate, doar-doar le dau atentie. Dar nu, nu e loc de regrete. Viata e prea scurta pentru a le pastra atarnate la ferestre. Vietile sunt prea putine pentru a le cara dupa noi ca pe bagaje nedorite. Dar le fac si lor o poza, una stearsa. Nu vreau sa uit de unde a pornit regretul si de ce nu isi are rostul.

Sunt fotograful de serviciu si poate vrei o poza, una singura. Ti-o voi desena in alb si negru cu cel mai fin creion. Iti desenez privirea si stralucirea ochilor pare a fi imaginea daruita de oglinda. Intind creionul pe sub ochi, usor, pentru a-ti asterne pe chip acele umbre de nesomn. Stiu ca ma astepti uneori in vis si vin. Vin mereu. Te trezesti insa brusc pentru a tine de urat zgomotului din strada. Ma strecor langa tine, insa ochii iti raman deschisi. Doar cearcanele de a doua zi vor trada dorul tau de mine…

Sunt fotograful de serviciu si ma intorc la imortalizat vise. Sa zambesti!

The post Fotograful de serviciu first appeared on Andreea Ban.

The post Iubirea mea, azi first appeared on Andreea Ban.

Ieri eram nimeni si nimic nu-mi facea zambetul sa-mi fie zambet. Era doar un desen artistic pe care-l retusam la fiecare trei minute. Era desenul unei clipe, amintirea unui suras. Ma plimbam pe strazi pustii si pustiu imi era gandul ca si bancile goale din parc. Parcul era mut, isi oprise vantul la intrare, iar pasarile adormisera pe crengi. Un sunet cautam. Dar nu, doar inima batea si incercam sa o calmez. Ii spuneam sa faca liniste sa nu trezeasca viata in lume. Doar pasii mei stricau tacerea, zgomotul de talpa lenesa frecand asfaltul se lovea de copaci si se intorceau ca un ecou la mine zgariindu-mi timpanele. O durere surda, imensa. Parcul s-a transformat in drum si drumul in cautare. Dar nu stiam.

Azi m-am oprit. O palma frumoasa si-a impletit degetele intr-ale mele. Am privit mainile unite ca pentru plimbare si sunetele vagi de ieri s-au topit intr-un vis nevisat. Un alt drum mi s-a asternut in fata, unul nou, unul ciudat. Un drum curat, fara ieri si fara maine, doar cu luna asezata pe o bolta fara stele, o luna printre nori ce-si arunca razele in ape clare. Am privit in dreapta mea si am primit un zambet. „De ce razi?” Zambet din nou. „Pentru ca poti, stiu.” Si voi intreba „de ce” la nesfarsit daca voi stii ca dupa el un alt zambet va veni. Mainile au ramas impletite in plimbare si zambetul s-a asezat frumos, desenat de tine. Cine esti oare? Cum te cheama? Eu sunt… in drum catre departe, cu fiecare pas mai aproape de acolo… cine mai stie unde…

Si somnul bate la geam, caci usa ii e inchisa. Ii spun sa intre. O melodie imi canta la nesfarsit, imi canta de o viata si o las. E parte din mine. Nu o schimb, ci o respir, o ascult, o las sa-mi fie speranta si leac pentru vise tulburi. Imi asez capul pe umarul tau si sunetul inimii mele se impleteste cu a ta ca si degetele, ca si viata, ca si privirile adormite. Alunec in visare si pornesc din nou la drum pe linii ferate. Am nevoie de echilibru si brate de naluci apar de nicaieri. Merg inainte si, din cand in cand, ma intorc si iti zambesc. Ca pentru poza.

The post Iti zambesc. Ca pentru poza… first appeared on Andreea Ban.