Am văzut la un moment dat o poză pe Facebook cu o tipă care noaptea, la culcare, îşi făcea planuri pentru a doua zi: mă trezesc devreme, fac aia şi aia şi aia. Dimineaţa era ca mine: snooze, snooze, oprit ceasul. În fiecare seară îmi fac aceleaşi planuri măreţe: mă trezesc la 6.30am, pardon, la 7.00am, mic dejun, pregătit un articol, poate calc ceva sau alte chestiuni prin casă, plec la serviciu etc. În fiecare dimineaţă trag de mine până la 8.00am pentru ca apoi să alerg prin casă ca apucata. Sau, mă rog, vorba vine cu alergatul. De fapt, mă mişc în reluare. Îmi beau cafeaua, repet mantra cu “am o zi minunată”, mă cert pentru că nu m-am gândit de cu seara cu ce să mă îmbrac, mă cert pentru că m-am culcat târziu şi-mi promit că „diseară, la 10.30pm dau stingerea”. Apoi, în drum spre serviciu, mă trezesc şi începe nebunia. Planuri, idei, treabă, idei, diseară fac aia şi aia, să nu uit să merg acolo, trec pe lista de to do aia şi ailaltă. Reuşesc să ajung în pat la 10.30pm? Evident, nu.

Dacă citeşti asta şi eşti printre cei care se trezesc la ora 6.00am zâmbind, dacă eşti printre cei cărora le ajung 5 ore de somn, să ştii că te urăsc şi te invidiez. Eşti un om norocos şi ar trebui să mulţumeşti cerului (sau cui vrei tu) că eşti aşa. Cred că oamenii care dorm mai puţin şi zâmbesc dimineaţa nu numai că sunt mai fericiţi, dar trăiesc şi mai mult.

(pauză de cafea)

Am în faţă a treia cafea (e mică!) şi am planuri multe pentru azi. Inclusiv să ajung în pat la ora magică. Ştiu că nu voi reuşi, dar nu mă las. Think Big, ăsta mi-e principiul. De obicei, reuşesc să bifez toate cele pe care mi le propun, uneori mai greu, dar reuşesc.

În drum spre serviciu, am butonat puţin telefonul, am răsfoit Facebook şi Instagram. Notificările mă aşteptau claie peste grămadă. Le-am ignorat. Zilele acestea am încercat să stau departe de “gălăgia” din online. A fost bine. Am citit o carte, am văzut un film, am dormit. M-am bucurat de agitaţia din interiorul casei, de cei dragi, de căţei, de pisici, de ciocnitul ouălelor. Da, am deschis şi laptopul o dată. O singură dată în 3 zile. A fost bine, nu s-a supărat nimeni, nu s-a oprit timpul şi nici nu a avut loc vreo catastrofă.

Ceea ce vreau să spun e că, din când în când, avem nevoie de timp pentru noi. A fi mereu în priză, conectaţi la lume, la poveştile altora, înseamnă să uităm de noi şi de ceea ce e mai important: oamenii dragi nouă. În planurile pe care ni le facem zi de zi, ar trebui să includem şi timpul pentru sufletul nostru, pentru micile bucurii care dau sens vieţii. Quality time, să îi zicem – prefer varianta asta, cea în română mă duce cu gândul la cursul de CTC din facultate (Control Tehnic de Calitate). Ar fi ideal să sărim din când în când peste acele lucruri care trebuie făcute acum. Acel acum poate aştepta. Nu e nimeni care să ne tragă de mânecă şi, cu siguranţă, nu se va sfârşi lumea dacă decidem închidem tot şi să ne culcăm mai devreme (auzi, Andreea?! – this is me talking to myself, me not crazy, trust me)

Întorcându-mă la ideea de la care am pornit, scuze că am bătut câmpii, voi cum staţi cu somnul? Să vă invidiez? Dacă există o reţetă secretă pentru trezitul devreme, vă rog să mi-o spuneţi. Apreciez orice recomandare. Mulţumesc!

Între timp, am terminat cafeaua, m-am trezit. Ceea ce vă doresc şi vouă. O zi minunată să aveţi!

Foto: Pexels.com

The post Cafeaua noastră cea de toate zilele first appeared on Andreea Ban.