I don’t want to be a good man… I want to be a great one.

Vrajitorul din Oz, acel vrajitor al copilariei noastre, s-a intors. De data aceasta insa, s-a intors fara Dorothy cea cu pantofiorii de un rosu sclipicios, fara simpaticul ei Toto, omul de tinichea, sperietoarea sau leul. Daca va ganditi sa mergeti la acest film, lasati povestea copilariei in sertarul cu amintiri. Oz: The Great and Powerful este un fel de prequel al Vrajitorului din Oz din 1939. Daca in povestea originala aflam la un moment dat ca marele vrajitor nu era decat un batranel sarlatan, balonist la balci si care isi castigase titlul de mare vrajitor prin trucuri de prestidigitatie, in actualul Oz avem parte de un vrajitor tinerel (James Franco). Vrajitor mai mult la figurat decat la propriu.

Nu voi veni cu laude si vorbe umflate pentru a va face sa vedeti filmul. Nu e cine stie ce grozavie. Dimpotriva, mi s-a parut foarte lung, uneori chiar inutil de lung. Si asta inca de la inceput.

Filmul incepe cu o scena petrecuta in lumea noastra, filmata alb-negru, scena care a reusit sa dea filmului un efect ciudat, de vechi, de… alte timpuri. Desi secventa a fost destul de lunga, a reusit sa scoata in evidenta culoarea taramului de basm in care a ajuns Oz cu al lui balon. A fost ceva de genul: „vreti culoare, apoi luati culoare!”

Oz, cam fustangiu el din fire, intalneste pe taramul colorat trei vrajitoare. Una este buna, dar de fapt e rea, una este rea, dar de fapt e buna si una e buna, dar devine rea. Din acest moment avem parte de o lupta pentru putere intre cele trei vrajitoare, frumoase toate (pana la un moment dat), iar Oscar (marele Oz) este cel care trebuie sa restabileasca linistea si ordinea in regat. E un fel de calatorie initiatica, asa ca in basmele cu Harap Alb, Greuceanu sau alti predestinati, in care descopera maretia si bunatatea, iubirea pentru ceilalti, prietenia. Ca si Dorothy odinioara, Oscar porneste pe cararea de caramizi galbene alaturi de noii sai prieteni, o maimuta inaripata si o papusa de portelan (personaje care m-au cucerit cu totul!!!), pentru a salva ce era de salvat.

Ideea filmului e draguta, dar cam atat. Aflam cine era vrajitorul inainte de a fi Marele Vrajitor din Oz, desi partea cu magicianul sarlatan si fustangiu in cautarea maretiei, nu prea m-a convins. Initial m-a atras distributia, James Franco alaturi de Mila Kunis, Rachel Weisz si Michelle Williams mi-au dat oarecare asteptari. Din pacate, asteptarile au fost cam prea mari si cu cat filmul s-a lungit, cu atat entuziasmul s-a transformat in fumul in care isi proiecta Oz fata lui „fioroasa”. Mi-ar fi placut cel putin ca finalul sa fie alb-negru, asa… un fel de intoarcere la inceputuri. Si, apropos de lungime, ce parere aveti de numele lui Oz, adica intregul nume: Oscar Zoroaster Phadrig Isaac Norman Henkel Emmannuel Ambroise Diggs. Suna intr-un fel, nu-i asa?

Ca sa nu credeti ca filmul e cu totul dezamagitor, va spun ce mi-a placut in mod deosebit, pentru ca da, au fost cateva treburi care chiar mi-au placut pe acolo. Finley (maimuta), noul prieten al lui Oz – m-a cucerit cu ochisorii lui si vorbaria simpatica. Papusa de portelan, adorabila, adorabila de tot, de la felul in care a fost realizata, pana la voce, gesturi si zgomotul pasilor ei micuti. Peisajele, florile, campul de maci, castelul de smarald… Da, filmul merita vazut. E colorat si simpatic, iar zambetul lui Franco, ei bine, este de milioane.

Mesajul filmului: crezi cu tarie in ceea ce iti doresti si se va realiza… sau poate ca era altul(?!). Astept impresiile voastre!

Oz: The Great and Powerful (2013)

The post Marele Oz si ale lui vrajitoare first appeared on Andreea Ban.

Atunci cand nu mai ai nimic de pierdut, cerul e limita.

Cam asa as rezuma The Bourne Legacy. Daca cei mai multi dintre voi sunteti de parere ca nu e Bourne fara Matt Damon, va spun de pe acum sa stati linistiti. Nu ii veti simti lipsa, caci, Aaron al nostru (Jeremy Renner – dragul de Hawkeye din Avengers) ne alearga tot filmul. Ne oboseste atat de tare, incat, la final, habar nu avem cine era James Bourne de care par toti atat de speriati.

Nu am vazut primele parti din serie si pe moment am avut tendinta de pune intrebari, ce s-a intamplat, ce a facut, de ce, cand, cu cine… Si totusi nu este o legatura atat de mare incat sa conteze acum. Jason Bourne (Matt Damon) apare pe ici pe colo fotografic, insa doar pentru a face trecerea mai usoara catre acest al patrulea film, pentru a preda stafeta lui Renner. Se dau explicatiile necesare pentru a intelege actiunea si in rest se alearga. Scena in care Aaron si Marta sunt urmariti pare interminabila. Alearga si alearga si iar alearga incat ajungi sa te intrebi de unde are atata conditie fizica doctorita noastra, soricel de laborator.

Nu v-am spus mai nimic despre film, ce face, de ce face, cum face. Ei bine, nu isi are sensul un rezumat al filmului pentru ca veti merge sa il vedeti. Filmul e ok, insa nu il ridic in slavi. Nu se intampla cine stie ce, nu sunt puncte culminante. Se porneste dintr-un punct, mai exact din apa, si se ajunge intr-un alt punct, tot in apa. E un cerc care se inchide perfect. Insa finalul a ramas cumva in aer. Fara explozii, fara sarut, fara nimic special. Doar zambet si apa… Poate ca asta a fost farmecul, ceva diferit de finalurile filmelor de actiune cu care ne-am obisnuit. Astept impresii de la voi!

The Bourne Legacy (2012)

PS. Stiati ca seria a fost inspirata de romanele lui Robert Ludlum? Ce filme inspirate de carti nu au fost incununate de succes? 🙂

The post Mostenirea lui Bourne first appeared on Andreea Ban.