Tema:

Scrieţi un text comic de o pagină pe orice temă. „Nu e nimic tragic sau comic de la cap la coadă, aceste două lucruri se influenţează reciproc.” (Răzvan Petrescu)

—————–

Le-am spus că lucrurile se vor schimba, că lumea nu va mai fi aceeaşi. Nu m-au crezut. Nişte proaste. Nu făceau decât să se plângă de bărbaţii lor şi de soarta lor ingrată. Râdeau de mine, auzi tu, am urechile mari. Ce tâmpite! Le urăsc aşa cum îl urăsc pe şeful cu ideile lui cretine. Le voi supune. Va veni şi momentul meu, va veni curând.

Ieri mă ascunsesem în dulap şi le urmăream de acolo. Pălăvrăgeau verzi şi uscate.

–          Fetelor, mă enerveză rău urecheatul ăla, zău aşa. Ce crede el că se va întâmpla? Adică ce poate să se întâmple mai grav decât faptul că bărbatul meu e acelaşi animal păros pe care l-am cunoscut?
–          Cum ce se poate întâmpla mai rău? Imaginează-ţi-l mergând cu dovleacul. M-oi fi ales eu cu pantofii de sticlă, care, apropo, mă bat îngrozitor, dar să vezi cum e să te arate lumea cu degetul pe stradă. Şi eu aş râde de cineva care ar conduce un dovleac. Halal prinţ!
–          Nu, fetelor, asta nu e nimic. Pe mine mă lasă nemernicul în fiecare seară acasă cu aia mici. Şi sunt şapte, la naiba. Sunt terminată de oboseală. Să vedeţi cum e când îi apucă pe toţi căcarea.
–          Da, e trist, zise Belle.
–          Trist? E groaznic. Şi, cireaşa de pe tort, drăguţul de el face şi gluma cu mărul. Să îl vedeţi cum râde ca prostul.
–          Ce bădăran, zise Ariel. La mine nu ştiu dacă e atât de grav, dar tot mă supără. Credeam că Eric mă iubeşte, dar de la un timp, cred că mă foloseşte pentru fetişurile lui. Ştiţi, mă pune să port mereu ciorapii aia de plasă, mai că-mi vine să mă întorc la tata şi să-i cer coada înapoi.

Aurora căsca.

–          Fetelor, zise ea, de câte ori bărbatul meu are chef de ceva sau vine ţâfnos acasă, mă ia somnul, ştiţi, brusc. Şi mă culc. Îl aud cum bodogăne prin casă, dar îi trece.
–          Şi totuşi, ce tot zice urecheatul? Ce se va întâmpla? întrebă Belle.

Deja mă enervasem. Urecheat în sus, urecheat în jos. Am sărit din dulap şi le-am spus verde în faţă.

–          Cum naiba să nu se poarte aiurea cu voi, hihi, când vă îmbrăcaţi toate, hihi, ca pe vremea bunicii? Dacă v-aţi uita puţin în jur, hihi, aţi vedea ce se poartă acum, hihi. Fetele Sailor au fuste atât de scurte, hihi, că le iubeşte toată lumea, hihi, de la aia mici la aia mari. Până şi barbaţii voştri salivează când le văd, hihi. Chiar şi fetiţele Power Puff, hihi, sunt mai fâşneţe ca voi, hihi.

După câteva secunde de linişte, se auzi vocea tremurândă a Bellei.

–          Şi ce trebuie să facem ure… Mickey? Adică, ştii, noi chiar vrem să fim perfecte pentru ei.
–          E simplu, hihi, atât de simplu, prinţesele mele. Trebuie să mă asculaţi, hihi, să fiţi foarte atente la ce vă spun, hihi.

Jumătate de oră mai târziu, fiecare dintre ele avea pe faţă câte o mască de uimire, care mai de care mai schimonosită. Aurora reuşi să articuleze câteva cuvinte:

–          Dar, dar, Sir Walt… Walt, ce va spune? Noi chiar nu…
–          Sir Walt, hihi, Sir Walt e un papiţoi. Nu v-aţi prins încă cine sunt eu de fapt? Hihi. Eu sunt păpuşarul, hihi. Walt e cu un picior în groapă, hihi. Acum nu trebuie decât să vă tăiaţi fustele, hihi, să adânciţi puţin decolteul şi să purtaţi ciorapi din ăia de plasă…

–          Heei, strigă Ariel, ce naiba…
–          Taci, fato! mă răstesc la ea. Dacă vreţi să fiţi curvele Disney, hihi, atunci să mă ascultaţi, hihi.

E adevarat că a durat un timp până s-au lăsat convise că nu mai era niciun viitor sub cârmuirea moşului, că viitorul depindea de noi, noua generaţie. Bine, noi nu suntem chiar noua generaţie, dar cu un mic update, putem conduce lumea împreună. Şi, în sfârşit, le-am convis. Acum nu mai rămâne decât să-i iau capul şefului şi lumea va fi a mea. Îi vom bate la cur pe japonezi cu anime-urile lor de doi lei. Curvele Disney vor revoluţiona lumea animată şi eu, eu voi fi regele lor. Eu, Mickey Mouse sunt deja rege.

–          Fetelor, trebuie să ne facem un nou palat, hihi. De data asta va fi roşu, hihi.

—————–
Curs: Marius Chivu.
Observații: Nu e rău.

The post Palatul roşu first appeared on Andreea Ban.

Nu am nimic cu februarie. Doar ca e prea scurt. Poate e bine. Poate nu. Stiu doar ca gandurile imi fug departe. Nu vreau iubirea in luna iubirii, o vreau in rest. O vreau frumoasa si calda ca o zi de vara. O vreau rotunda ca o luna plina si sincera ca un copil. Vreau ca iubirea sa vina la mine pentru a o trimite inapoi mai mare, mai frumoasa si tocmai buna de luat in brate. O mie de ganduri imi stau la poarta sufletului si bat si bat. Am obosit de ele. Am obosit sa le raspund sau sa nu le raspund. Vreau liniste. Vreau un somn adanc si muzica sa-si cante versurile. Vreau sa cred ca maine va fi bine, ca timpul va aseza totul asa cum trebuie, cum merit, cum imi doresc.

Trandafirul ma priveste din glastra, imi zambeste. Te salut trandafir frumos! Tu stii sa taci. Tu ma iubesti cu privirea ta grena. Si te-ai uscat de atata zambet, te-ai uscat asa, iubind, visand.

Ascult o melodie si melodia imi zambeste. Cam atat.

Above & Beyond pres. OceanLab – I Am What I Am

The post O luna de iubire. Fals(a) first appeared on Andreea Ban.

Mi-am oglindit visele in ochii tai si m-am lasat purtata de un gand. Te-am asteptat. Te astept. Te voi astepta pana ce pamantul isi va schimba miscarea si soarele va inceta sa mai existe. Te astept cum te-am asteptat candva in alta lume, in alta viata.

Ceasul isi ticaie clipele. Iti scriu acum in miez de noapte, sub clar de luna. Iti povestesc de maine, de ieri, iti povestesc si ma pierd. Cuvintele pleaca spre tine dansand. Le auzi? Iti soptesc noaptea. Noapte tarzie, noapte buna.

The post Oglinda si ceas first appeared on Andreea Ban.

Mi-am inceput anii de liceu preferand verdele. Il iubeam. Mi-ar fi placut sa-mi vopsesc si parul in verde, numai sa port cu mine culoarea peste tot. Verdele e viata. Iar rosul… uffff! A devenit cea mai frumoasa culoare de pe pamant. Rosu e soarele la apus, e cel mai frumos trandafir, e inima si iubirea. Iar combinatia de rosu cu verde e divina. Imaginati-va un cires… fructe coapte si frunze…

Si, cu toate ca am doua culori care nu-si vor pierde rangul niciodata, am perioade in care cate o culoare se ridica mai presus de toate celalalte. Astfel ca am avut momentul turcoaz, momentul portocaliu si, mai apoi, din nou turcoaz. Am avut un moment galben, unul violet si un prelungit moment fucsia. A fost si momentul albastru electric. Acum sunt undeva intre culori… intre violet si fucsia.

Sunt momente care pot dura ani. Pot face pasiune pentru o culoare si aceasta imi sare in ochi, ma cucereste, ma fascineaza. Culorile dau stari de spirit, aduc fericiri mici si intense. Nu degeaba ma incanta fraza „portocaliu in multe culori”, imi suna ca o explozie de culoare, de viata, de frumos. Imi suna a rasete vesele de copii. Daca ma veti intreba care mi-e culoarea preferata voi spune mereu „rosu si verde, dar…” si voi alatura culoarea momentului, bucuria mea.

Nu voi intelege niciodata de ce unii spun ca negru sau alb le-ar fi culori preferate… Din cate imi aduc aminte, la scoala am invatat ca alb si negru sunt nonculori. Cine ar vrea sa aiba ca si culoare preferata o nonculoare? Pot fi si ele stari de spirit… cumva. Haideti sa ne rezumam totusi la culorile curcubeului si la derivatele acestora. Sunt mai de viata!

The post Tie ce culoare iti place? first appeared on Andreea Ban.