Aceasta recenzie este inscrisa in campania vALLuntar. La fiecare 15 comentarii va fi plantat un copacel, motiv pentru care va invit sa cititi mai departe si sa comentam impreuna!

„La ce servesc cartile daca nu ne readuc la viata, daca nu reusesc sa ne faca s-o sorbim cu si mai multa aviditate?”- Henry Miller

Nu stiu cum se face, dar cele mai frumoase carti pe care le-am citit sunt cele care au ca si personaje scriitori (acei oameni frumosi care construiesc lumi intregi prin magia cuvantului) si ale lor minuni, alte carti. Cartile au ele insele ceva magic. Citind in carti despre alte carti, deja magia se mareste, ajunge la cote nebanuite, ca si entuziasmul meu. De aceea nu o sa va mire cand va voi spune cat de minunata este cartea pe care tocmai am citit-o.

Am descoperit Fata de hartie a lui Guillaume Musso din intamplare. Mi-am dorit sa o citesc, insa, din diverse motive cartea a stat departe de mine. Dorinta de a o avea a crescut… Acum, cand privesc cartea, ma incearca o bucurie din aceea copilareasca. E cartea mea si nu o voi da nimanui. E cartea care mi-a soptit cuvinte, m-a imbratisat si mi-a patruns in suflet asa cum doar unele carti reusesc sa o faca, cartile pe care le voi recomanda iar si iar.

Tom Boyd, autorul besteller-ului Compania Ingerilor, este scriitorul care, la un moment dat, parea ca are totul: talent, succes, iubire. Insa, asa cum suntem obisnuiti si in viata de zi cu zi, roata se intoarce. Si uneori se intoarce atat de rau, incat pare ca finalul ne bate la usa cu rautate. Dar povestea continua.

Dupa ce traieste o perioada de vis alaturi de Aurore Valancourt, pianista considerata a fi „una dintre cele mai talentate muziciene ale generatiei sale”, Tom este ranit profund de aceasta si in loc sa-si traiasca propria poveste de iubire alaturi de ea, cade intr-o depresie adanca care ii ucide incet pofta de a mai scrie si chiar de a trai in realitate. Asa il gasim pe Tom la inceputul povestii noastre. O fiinta prinsa intr-o lume intunecata, fara dorinta de viata, fara putere de a se ridica si a merge mai departe.

Apoi, ca prin minune, apare Billie, personaj desprins din romanele sale. Fantezia incepe sa se impleteasca cu realitatea pe nesimtite pentru a ne trezi cu intrebari de genul: “Oare e posibil? Oare nu e aceasta doar imaginatia lui Tom?” Aceleasi intrebari si le pune si Tom, cu atat mai mult cu cat este inca sub influenta medicamentelor si a alcoolului. Billie, pentru a dovedi ca este cine spune ca este, unul dintre personajele secundare ale Trilogiei Ingerilor, il provoca pe Tom sa ii puna intrebari ale caror raspunsuri doar personajul le-ar fi putut sti. Astfel, fictiunea se intrepatrunde cu realitatea, Tom acceptand intr-un final ca se pot intampla si minuni. Minunea era ca Billie cazuse dintr-o fraza neterminata, a celui de-al doilea roman al trilogiei si el neterminat. Seria de o suta de mii de exemplare iesise pe piata cu un defect de tiparire si urma a fi retrasa pentru a fi distrusa. Un singur roman fusese salvat si acesta era firul subtire de care era agata viata lui Billie si, desigur, continuarea si finalizarea Trilogiei. Billie trebuia sa-l convinga, de fapt, sa-l ajute pe Tom sa finalizeze povestea inceputa de el in copilarie. Sa duca Trilogia Ingerilor la bun sfarsit. Doar asa ea se putea intoarce in fictiune.

Pe cat de bizara mi s-a parut aparitia acestui personaj din cartea lui Tom, pe atat de trasa de par mi s-a parut alergatura dupa roman prin intreaga lume. Milo si Carol si-au asumat raspunderea gasirii acelui exemplar pentru a-i salva viata lui Billie. Si acum as putea spune ca e chiar ciudat… am acceptat atat de usor aparitia unei femei de hartie (analizele ei prezentau urme de celuloza in corp, parul se albise si varsa cerneala) si am avut semne de intrebare asupra traseului cartii… Cu siguranta de vina e talentul deosebit al autorului de a se juca cu mintile cititorilor sai.

Daca la inceput credeam ca totul se intampla de fapt in imaginatia lui Tom, daca mai apoi am crezut in aparitia acelui personaj cazut dintr-o carte, finalul m-a luat cu totul prin surprindere. Stiam ca acel ultim exemplar cautat cu disperare si de fiecare data scapat printre degete urma sa ajunga singur in mana proprietarului de drept, stiam ca Billie va fi salvata, insa nu m-am asteptat nicio clipa la acea intorsatura de situatie. Guillaume Musso a reusit sa se joace cu vorbele pana la finalul cartii. A reusit cu atata subtilitate sa sadeasca in mintea cititorului anumite idei, incat pervizibilul a fost evitat cu mare maiestrie.

Mi-a placut mult introducerea cartii, articole din tabloide despre Tom Boyd si Aurore, despre evolutia relatiei si mi-au placut la nebunia citatele fiecarui capitol in parte. Nu numai ca s-au mulat perfect pe intamplarile relatate, dar unele dintre ele s-au nimerit a fi scrise special pentru mine. Si sunt doua dintre ele care mi-au mers la suflet, la propriu:

„Le poti darui multe lucruri celor pe care ii iubesti. Cuvinte, liniste, placere. Tu mi-ai dat cel mai pretios lucru dintre toate: lipsa. Imi era imposibil sa ma lipsesc de tine, chiar si cand te vedeam, imi lipseai.” – Christian Bobin

„Timpul acordat cititului este intotdeauna timp furat. Acesta este fara indoiala motivul pentru care metroul se intampla sa fie cea mai mare biblioteca a lumii.” – Francoise Sagan

Pe al doilea l-am citit, evident, in metrou. Am ramas intreaga zi cu un mare zambet pe fata. Acesta este darul cartilor, ne schimba starea de spirit, ne fac sa vedem soarele chiar si atunci cand nu este, ne ajuta sa descoperim imagini noi, dorinte noi, ganduri pe care nu le-am fi gandit altfel.

Fata de hartie este cu siguranta cea mai frumoasa carte citita in ultima perioada si are mari sanse de a se clasa pe primul loc in topul meu din acest an. E adevarat ca anul e la inceput, dar cartea e prea frumoasa si merita toate laudele. V-o recomand cu drag. Daca iubiti cartile, daca aveti nevoie sa evadati din realitate pentru cateva sute de pagini, atunci Fata de hartie e cea mai potrivita carte!

Iata si trailerul:

Fata de hartie, de Guillaume Musso
Editura All

*Recenzia face parte din campania vALLuntar  initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Va invit sa comentam impreuna aceasta carte, daca ati citit-o, daca v-am starnit interesul… La 15 comentarii cumulate va fi plantat un copacel. Va astept!

The post Fata de hartie, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.

Intr-o zi cu soare si cu nori ma intrebam ce ar trebui sa scriu pentru a mai face un pas catre stralucire… stiti voi, stralucirea aia sora cu succesul. Stralucirea pe care unii scriitori o capata in timp si, indiferent de cuvintele pe care le astern pe hartie, primesc laude, aprecieri si omuleti care sa le mangaie orgoliul de zei ai cuvantului. Si ma intreb cate cuvinte voi mai asterne pe foaia alba de word (ca hartia si pixul au devenit de mult straine) pana voi ajunge eu centrul unui univers si stelele vor gravita in jurul meu. Ani lumina? Zile cu soare? Nu stiu…

Spunea cineva intr-un film (unui scriitor in devenire) ca daca propria persoana nu iti este muza prea buna, atunci cauta in cei din jur personajul in jurul caruia sa construiesti povestea. Asa am facut mereu, am privit in jur si am combinat bucati de oameni astfel incat sa redau senzatii. Uneori las impresia ca eu as fi personajul principal, insa nu eu, ci noi suntem centrul povestilor mele. Oricat de diferiti am fi, la un nivel ne asemanam cu totii. Avem vise, avem dorinte, avem tristeti si ganduri cenusii. Avem caderi in gol dar si realizari marete. Iubim. Nu as putea alege o singura persoana in jurul careia sa cresc, sa-mi ridic propriul palat. Ar fi nedrept sa ridic un singur eu pe un piedestal cand sunt atatea eu-ri care-si merita sansa, isi merita portia de stralucire…

Si cum sa ma strecor intr-o lume atat de inghesuita? Intr-o lume in care uneori parca suntem inabusiti de atatea cuvinte? Mi-ar placea sa ma ascund pe o plaja pustie, sub o umbreluta de paie si sa trimit cuvinte in lume si lumea sa-mi raspunda cu glas de vant. Sa fiu centrul universului creat de mine… nu cred ca ar fi o lume mai iubita decat a mea… Si daca stau sa ma gandesc ca cineva a citit pana aici gandul meu, imi dau seama ca primul pas a fost facut. In universul asta fara margini iau nastere in fiecare zi universuri mici si luminoase. Poate ca al meu e deja aici, creste incet, incet. Raspunsul intrebarilor mele vine si el in soapta: cu rabdare.

Trandafirul meu respira alb si verde si uscat. Isi doarme somnul cel de dupa stralucire cu un zambet incremenit intiparit pe fiecare petala.

The post Parfum de trandafir uscat first appeared on Andreea Ban.

Acesta este un mod foarte bun de a ma atrage un film… Ok, nu partea cu esec si ratat, ci partea cu scriitor. Imi plac filmele cu scriitori, carti, scrieri, cuvinte. Bun. Filmul a trecut pe lista „de vazut”. Trailerul m-a pus pe ganduri. Parea a fi ceva big. Cum sa iti folosesti creierul in proportie de 100% si care ar fi rezultatele? Foarte interesant.

Limitless (2011)

Am vazut filmul! Raspunsul la intrebarea de mai sus, care ar fi rezultatele, tine doar de imaginatie. As folosi cuvantul Limitless. Dar hei! Asta e filmul! Nu as zice ca e o capodopera, dar are ceva. Porneste de jos si ajunge sus. E ca ciocarlia aia care se invarte in spirala ei catre infinit. Ma asteptam sa pice, ciocarlia, personajul, situatia. Dar a picat neasteptat de bine. Nu vreau sa va dezvalui finalul, dar faza e ca nu finalul e important, ci ideea, actiunea, deciziile lui Eddie dar si transformarea lui. Pare a fi o lectie de viata si fiecare intelege ce vrea…

Pe parcursul filmului am avut cateva presupuneri asupra finalului – pentru ca na, asa suntem noi, avem impresia mereu ca filmele sunt la fel, ori cu happy end, ori drama din aia in care mor toti si suspinam adanc spunand in soapta „nu a meritat/a meritat”. Presupunerile mele au fost eronate. Finalul si-a iesit din tipare.

Pe scurt, filmul nu e nimic din ce ma asteptam sa fie si merita vazut!

PS. Cheia tuturor problemelor e cunoasterea. Sa mai citim o carte! 😀

The post Dincolo de limite… first appeared on Andreea Ban.

Californication (2007)

The post Life is a fuckin’ movie first appeared on Andreea Ban.