Viata ca o joaca

Ne jucam! Doamne ce ne mai place sa ne jucam!

Avem impresia ca “joaca” este activitatea caracteristica alora mici, insa ne inselam atat de tare… Pornim pe drumul vietii jucandu-ne. Nici nu stim sa mergem si ne jucam… cu parul mamei, cu degetul tatalui, cu orice obiect care straluceste, canta, zdrangane, cu pisica sau catelul, cu mancarea. Ne jucam si radem, ne jucam si plangem, ne jucam pana adormim si ne trezim pentru a ne juca din nou.

Si apoi vine dimineata. O dimineata in care lucrurile nu mai par atat de roz ca ieri. Cerul e cenusiu. Miroase a ploaie. Cobor din pat fara nicun chef. Imi beau cafeaua privind in gol pe geam. Mintea imi e plina de aparente griji. “Oare ma descurc azi la lucrarea de la fizica? Oare va urla iar dirigul la mine ca nu am facut tema la mate? Daca imi da un 2?” Si plec spre scoala. Inainte de ora de fizica aflam ca profa are o problema si nu vine. Lucrarea a picat. Voi plange? Nuuu! Voi sari in sus de bucurie. Vremea de afara nu va ma fi atat de cenusie. Vom iesi cu totii afara in ploaie si vom dansa ca apucatii. Ora de mate ne va prinde cu apa siroindu-ne prin par si doiul de la mate va fi ca un premiu pentru cel mai frumos joc al zilei. Dansul in ploaie.

Ma trezesc apoi intr-o dimineata insorita cu o tuse ingrozitoare. Poate ca nu ar fi trebuit sa stau ieri in ploaie. Parca nu mai am metabolismul ala din liceu. Ma dau jos din pat cu greu. Incep sa stranut, ochii imi lacrimeaza. Sunt o epava! Si nu am nicio tragere de inima sa merg la munca. Numai cand ma gandesc la proiectul pe care trebuie sa-l prezint in sedinta de azi ma ia cu frisoane… de fapt chiar am frisoane. Sunt bolnava. Imi beau cafeaua admirand peisajul de afara. Te invita la plimbare, la visare… Si apoi tuse. Stranut. Tuse. Nu pot iesi din casa. Nu azi… Nu sunt in stare. Imi sun seful si reusesc sa-i explic printre accese de tuse ca nu am cum sa ajung azi. Rade. Imi spune sa ma calmez, nu e nicio urgenta. Sa ma fac bine. Inchid telefonul. De uimire nu mai sunt in stare nici sa tusesc. Imi sun prietena. In doua ore e la mine cu ceaiuri si alte nebunii pentru raceala. Ne uitam pe pozele din liceu si radem de noi care suntem. Finalul zilei imi readuce zambetul. Ziua a fost un alt joc, al amintirii zilelor minunate, al palavragelii cu cea mai buna prietena.

Ma trezesc in toiul noptii. Copilul scanceste in patut. Il iau in brate si il sarut incet pe obrajori. Ma priveste cu ochii lui mari si luciosi de atata plans si incepe sa rada. Ii cant usor la ureche si incepe sa rada ridicand spre mine manutele grasune. Nimeni nu m-a auzit vreodata cantand… copilul meu e fericit cand ma aude si se joaca cu vocea mea pana adoarme. Eu ma joc cu amintirea fiecarei clipe petrecuta cu el. Daca as putea sa renunt la somn as fi cea mai fericita!

Ma trezesc in gradina. Umbra copacului imi spune ca am atipit de ceva timp. Franturi de amintiri imi vin in minte galopand, dar se intrerup din cand in cand. Vad cartea cazuta pe jos si ochii unui copil blondut privindu-ma mirati. Cine o fi? Ce vrea? “Bunico, zice el, ai dormit bine?” Bunico? E nepotul meu? Aaaa, daaaa! Cum sa uit de nepotul meu. “Hai sa ne jucam bunico! Eu te desenez si tu imi citesti. Bine? ” Zambesc apoi. Totul e clar acum. Ma joc cu nepotelul meu. Ma joc de cand m-am nascut si ma voi juca in continuare. O mana tremuranda imi atinge umarul si stiu ca mai am cativa ani de joaca, cativa ani foarte fericiti. Sper doar sa reusesc sa-mi amintesc fiecare clipa. Fiecare moment. “Stai linistita iubito, fac poze. Nu vei uita!”

Textul a fost publicat pe 17 mai 2009 aici. Parca a fost ieri…

The post Amintiri de… ieri (1) first appeared on Andreea Ban.

Drumul se intinde la nesfarsit. Naluci ametitoare trec pe langa tine. Iti arunca in ochi lumini ce te orbesc, te fac sa mijesti ochii si sa te intrebi de unde au venit, unde se duc. O pisica iti trece grabita prin fata si piciorul se propteste brusc in frana. Te rotesti in cercuri disperate pe soseaua umeda. Te opresti in pustiul orasului si ramai cu ochii atintiti in gol. Noapte, drum, luna, semafor, acceleratie, copac, faruri, ceata, ganduri lipsa, pisica, gol. Aceleasi cuvinte ti se perinda prin fata ochilor si raman cuvinte intr-o poveste nespusa, neintamplata.

Am trecut de amintirea zilei de ieri in cenusiul zilei de azi. Ceata s-a stins. Soarele la fel. Am ramas eu si pasul meu grabit in cautarea raspunsului la eterna intrebare „De ce?”. Si am incercat sa vad cerul, am incercat sa aud orasul. Doar „de ce-ul” imi rasuna ca un ecou in minte. Gandurile veneau in dezordine si plecau la fel de amestecate. Acelasi drum, aceleasi fete fara nume, fara zambet si eu trecand prin ele ca prin vis. Un rau fierbinte mi-a innecat privirea si am dat vina pe vant, dar stiam ca mint. Vantul ma iubea, imi usca lacrimile in goana lui calda si rece.

Ai pornit apoi incet, golul te-a inghitit insa drumul era unul… l-ai urmat cu inima stransa. Pisica te privea de departe, neagra si rece ca iarna. Era moarta si vie. Era in umbra. Ai incercat sa privesti inapoi, dar teama te-a oprit. Alt semafor, alta stanga, semafor, apoi dreapta… Inca putin si esti acasa. Inca putin. Dar o vezi pe ea. Golul tau dispare. Incetinesti. Inima incepe sa iti bata din nou. Dar nu de teama, ci pentru ca un gand te fulgera. Un gand ce iti era inghetat pana atunci. Te opresti in dreptul ei si o privesti in ochi. Te pierzi in rauri de smarald ce curg fara oprire. Ochii tai o-ntreaba, ochii ei plang si apoi rad si plang din nou. Ai vrea sa o strangi in brate dar ti-e teama ca noaptea o va inghiti…

M-am oprit si am privit in geamul unei masini. M-am vazut cu ochii scaldati in lacrimi si rimelul intins pe obraji. Si nu m-am speriat. Lumina ochilor mei si privirea aceea m-au facut sa iubesc persoana pe care o vedeam… parca eram eu si ea. Eu care plangeam si ea care radea, dar plangea si ea. Am respirat adanc si  i-am intors spatele. Am lasat-o pe ea cu lacrimile si am plecat cu zambetul.

Ai privit-o cum isi sterge lacrimile si ochii incep sa ii straluceasca nebunesc. Te-a lasat acolo si a plecat mai departe. Oare unde s-a dus? Oare ce face acum? De ce plangea? Unde-i erau gandurile? Si unde sunt gandurile tale? Unde esti tu acum? Unde e visul si unde e realitatea?

Cine esti tu si cine sunt eu?

The post Cine esti tu si cine sunt eu? first appeared on Andreea Ban.