Cine esti tu si cine sunt eu?

E noapte. Atat de noapte, atat de intuneric ca simturile iti ingheata. Nu-ti mai auzi gandurile si inima tace si ea. Luna iti trimite mesaje de undeva de sus si incerci sa pricepi. In zadar. Cobori pante abrupte, faci la stanga apoi la dreapta. Te opresti la semafor cand de fapt ai vrea sa mergi inainte, sa alergi. Rosul te opreste si te intarata in acelasi timp. Ai vrea sa ploua, ai vrea sa auzi zgomotul picaturilor grele cazand pe parbriz. Dar cerul tace. Iti trimite doar o ceata ca un vis de demult uitat.

Drumul se intinde la nesfarsit. Naluci ametitoare trec pe langa tine. Iti arunca in ochi lumini ce te orbesc, te fac sa mijesti ochii si sa te intrebi de unde au venit, unde se duc. O pisica iti trece grabita prin fata si piciorul se propteste brusc in frana. Te rotesti in cercuri disperate pe soseaua umeda. Te opresti in pustiul orasului si ramai cu ochii atintiti in gol. Noapte, drum, luna, semafor, acceleratie, copac, faruri, ceata, ganduri lipsa, pisica, gol. Aceleasi cuvinte ti se perinda prin fata ochilor si raman cuvinte intr-o poveste nespusa, neintamplata.

Am trecut de amintirea zilei de ieri in cenusiul zilei de azi. Ceata s-a stins. Soarele la fel. Am ramas eu si pasul meu grabit in cautarea raspunsului la eterna intrebare „De ce?”. Si am incercat sa vad cerul, am incercat sa aud orasul. Doar „de ce-ul” imi rasuna ca un ecou in minte. Gandurile veneau in dezordine si plecau la fel de amestecate. Acelasi drum, aceleasi fete fara nume, fara zambet si eu trecand prin ele ca prin vis. Un rau fierbinte mi-a innecat privirea si am dat vina pe vant, dar stiam ca mint. Vantul ma iubea, imi usca lacrimile in goana lui calda si rece.

Ai pornit apoi incet, golul te-a inghitit insa drumul era unul… l-ai urmat cu inima stransa. Pisica te privea de departe, neagra si rece ca iarna. Era moarta si vie. Era in umbra. Ai incercat sa privesti inapoi, dar teama te-a oprit. Alt semafor, alta stanga, semafor, apoi dreapta… Inca putin si esti acasa. Inca putin. Dar o vezi pe ea. Golul tau dispare. Incetinesti. Inima incepe sa iti bata din nou. Dar nu de teama, ci pentru ca un gand te fulgera. Un gand ce iti era inghetat pana atunci. Te opresti in dreptul ei si o privesti in ochi. Te pierzi in rauri de smarald ce curg fara oprire. Ochii tai o-ntreaba, ochii ei plang si apoi rad si plang din nou. Ai vrea sa o strangi in brate dar ti-e teama ca noaptea o va inghiti…

M-am oprit si am privit in geamul unei masini. M-am vazut cu ochii scaldati in lacrimi si rimelul intins pe obraji. Si nu m-am speriat. Lumina ochilor mei si privirea aceea m-au facut sa iubesc persoana pe care o vedeam… parca eram eu si ea. Eu care plangeam si ea care radea, dar plangea si ea. Am respirat adanc si  i-am intors spatele. Am lasat-o pe ea cu lacrimile si am plecat cu zambetul.

Ai privit-o cum isi sterge lacrimile si ochii incep sa ii straluceasca nebunesc. Te-a lasat acolo si a plecat mai departe. Oare unde s-a dus? Oare ce face acum? De ce plangea? Unde-i erau gandurile? Si unde sunt gandurile tale? Unde esti tu acum? Unde e visul si unde e realitatea?

Cine esti tu si cine sunt eu?

2 Comments

  • Raluk Posted 10/11/2009 11:56

    Mai poet-o, mai… 🙂 :;

  • andres Posted 10/11/2009 20:42

    ;;)

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.