Mai apoi au urmat una cate una orele diminetii. Agitatie mare. Nu o inteleg. De ce se agita lumea la prima ora in prima zi din saptamana? De ce atunci si nu mai incolo? Tare mi-as dori ca diminetile de luni sa fie ca cele de duminica, lejere, calme, fara crize de nervi sau isterie. Dar nu! Haideti sa intram in priza pentru cateva ore, sa ne agitam sistemul nervos, ca doar a lenevit destul peste week-end, nu?

Ok, nebunia diminetii… si cum dimineata nu poate aduce dupa ea decat aceleasi senzatii, dupa-amiaza vine cu alta presiune. Posed un calm imens, il duc la extrem uneori enervandu-i pe cei din jur. Dar calmul mi-e ca apele linistite, ascunde furtuni si nu se stie niciodata cand va rabufni. Am fost azi la un pas. „Nu e treaba mea, nu ma ocup eu” sunt cuvinte care ma irita. Le-ati auzit poate. E drept, fiecare moare singur, dar cand esti rugat sa ajuti un coleg, un prieten, pe cineva, poate ar trebui sa lasi deoparte statul de pomana si sa dai o mana de ajutor. Pana ca „fiecare sa moara singur” ne putem ajuta unii pe altii, asa ca fapt divers.

Si incerc mereu sa-mi pastrez calmul si zambetul, sa tratez chestiunile de netratat cu zambet. De unde am atata putere, nu stiu… Unii merita sa li se arunce in fata cuvinte cu greutate gen nesimtire, indiferenta, dar oare ar avea rost? Pentru cine o facem de fapt? Merita acel cineva? Zambetul meu care se chinuie sa se arate imi spune ca nu are rost. Cuvintele grele aduc alte cuvinte grele. Imi ramane doar sa sper ca rabdarea si calmul vor fi mai puternice.

De ce scriu ce scriu? Pentru ca imi caut zambetul printre cuvinte, imi caut calmul si soarele. Ma retrag spre lumi de vise, spre stele mici dar multe. Poate ca noaptea imi va aduce o dimineata mai cu zambet decat azi… poate… Ziua buna se vede de dimineata si incerc sa o construiesc de astazi. Cine stie?!

The post Ziua buna se vede de dimineata! first appeared on Andreea Ban.