Citeam o carte. De pe birou, din vârful teancului de cărți în așteptare, Pacienta tăcută mă privea insistent. Bine, am zis, citesc o pagină. Acea pagină s-a transformat într-un capitol, apoi am ajuns la suta de pagini și, desigur, nu am putut să o las până la final. Trebuia să aflu misterul acelei tăceri.

Ceea ce vreau să vă spun din start, fără a vă oferi vreun spoiler, e că răspunsul se află chiar în titlu. Nu știu dacă a fost cu intenție, dar cele două cuvinte de pe copertă dețin cheia puzzle-ului desenat de Alex Michaelides. Și nu am ajuns să mă prind decât târziu, atunci când și personajul din carte a descoperit răspunsul la propriile întrebări.

“Și ea de ce-a rămas acuma fără glas?”
Euripide, Alcesta

De ce nu vorbește Alicia? Aceasta este întrebarea în jurul căreia este creionată întreaga poveste. Dacă vă întrebați cum își va spune Alicia povestea, tăcută fiind, veți afla răspunsul chiar din primele pagini ale cărții, în Prolog. Apoi, în primele cuvinte ale primului capitol, apare intriga: Alicia avea doar treizeci și trei de ani când și-a omorât soțul. În capitolul următor vom afla detalii despre mitul Alcestei și legătura acesteia cu Alicia. Alcesta, ca și Alicia, a ales să păstreze tăcerea după un eveniment tragic prin care a trecut. Alcesta este cea care o inspiră pe Alicia și este cea care leagă cumva evenimentele din carte. Cu fiecare pagină citită, mi-am dorit să aflu mai mult, să fiu alături de psihoterapeutul care o trata pe Alicia, Theo Faber, să înțeleg, să descopăr, să dezleg misterul tabloului pe care Alicia îl pictase dupa ce marea tragedie avusese loc. Alicia, pictorița renumită, femeia cu o viață aparent perfectă, și-a împușcat soțul de cinci ori în față. Nu, nu este un spoiler, este chiar descrierea cărții pe care o puteți citi pe coperta patru. Nu acțiunea în sine este importantă, ci motivul. De ce s-a întâmplat acest lucru? Care este motivul care ar fi putut duce la această tragedie și de ce, din acel moment, Alicia a ales să tacă?

Pe parcursul lecturii mi-am imaginat o mulțime de scenarii posibile, de parcă mă aflam într-un escape room din care era vital să evadez. Spitalul în care este internată Alicia numai escape room nu poate fi numit, dar așa l-am perceput. Dacă am găsit cheia? Vă mărturisesc că da, dar spre final. Să zicem că am reușit să evadez, dar autorul m-a ținut captivă până aproape de ultimele pagini. Când am reușit să dezleg misterul, eram deja aproape de final, iar deasupra mea părea că cineva râde. M-am prins, i-am spus. Nu suficient de repede, mi-a răspuns și a râs. Era autorul. Parcă îl și văd notând într-un carnet: Cititor cucerit. A ajuns la ultima pagină, ochii i s-au mărit, apoi s-a întors și a recitit paragrafe din carte. Mă declar mulțumit.

Eu mă declar mulțumită că am călcat pragul unui (psiho)terapetut și am trăit o altfel de poveste. Mai mult decât povestea Aliciei, am avut parte de câteva ședințe de terapie care m-au scuturat un pic. Nu că mi-aș dori vreo clipă să ajung să stau pe canapeaua cu pricina, dar e imposibil ca, citind această carte, să nu îți pui întrebări despre tine, despre propriile alegeri, despre ce ar fi dacă ar fi.

Thrillerul anului 2019? Nu aș vrea să mă pronunț în privința asta, nu am ajuns nici măcar la mijlocul anului, dar cartea are potențial. Dacă citești cu atenție titlul, îl citești până vezi fiecare cuvânt în fața ochilor, până ce fiecare silabă se leagă cu cealaltă și în minte îți sună mai mult decât tăcerea, atunci sigur vei fi atras spre legenda Alcestei, despre care eu acum am auzit pentru prima dată.

Mulțumesc, Editura Litera, pentru că mi-ai dat ocazia de a citi această carte în avanpremieră (prin Serial Readers, desigur), și îi mulțumesc autorului pentru că mi-a făcut cunoscută nu numai povestea Aliciei, dar și pe cea a Alcestei.

Recomand cartea cu mare drag! O recomand celor care sunt atrași de mistere, de thrillere, o recomand amatorilor de escape-uri, celor care cred că știu răspunsul de la primele pagini ale unei cărți. Pacienta tăcută are toate ingredientele unui thriller de expcepție.

Detalii despre carte găsești aici. Dacă vrei să o cumperi, o găsești
pe Elefant, aici, pe Libris, aici, și pe Cartepedia, aici.

The post Pacienta tăcută, de Alex Michaelides first appeared on Andreea Ban.

Și, vai, cum m-a zguduit cartea asta. După primul capitol am simțit nevoia să aud vocea surorii mele. Mi-e dor de ea mereu, dar intrând în povestea celor două surori, Sarah și Emily, am simțit dorul și mai acut. Apoi, cu fiecare pagină, realitatea mea s-a desprins de realitatea lor și tristețea a luat locul dorului. Nu m-am mai regăsit în povestea fetelor, ci am privit cum alegerile fiecăreia le-a dus în direcții total diferite și cum forța destinului (o exprimare cam pompoasă, știu) le va aduce împreună printr-o întâmplare nu tocmai plăcută.

Deși destinul lor tragic este expus chiar din prima frază a cărții, tocmai acea frază mi-a stârnit curiozitatea și am trecut cartea pe lista de lecturi în primă instanță. Dacă atunci când am citit primele rânduri priveam cu speranță către deznodământ, acum citesc acea frază și mi se încețoșează vederea. Îmi trec prin față imaginile desenate de autor, case, oameni, discuții, scene descrise atât de bine, încât am senzația că le-am văzut, că am fost acolo, alături de personaje. Prima frază a căpătat un cu totul alt sens în momentul în care am închis cartea.

Nici una dintre surorile Grimes nu avea să fie fericită în viață și, privind înapoi, li s-a părut întotdeauna că necazurile lor au început odată cu divorțul părinților lor.

Da, aș putea rezuma cartea prin această frază. Ni se arată, din start, destinația. Dar oare este destinația importantă sau important este drumul parcurs? Răspunsul este limpede: drumul. Cum au ajuns fetele în acele situații, ce alegeri au făcut? Dacă ar fi ales altfel, viețile lor ar fi fost cu mult mai diferite? Apoi, inevitabil, apar întrebările personale: ce aș fi făcut eu în locul lui Emily? Ce aș fi făcut în locul lui Sarah? În multe dintre situații nu am găsit răspunsuri. Autorul a dat viață unor personaje care par a fi rupte din realitate, cu care te-ai putea certa în viața reală, pe care ai vrea să le convingi că nu e bine să accepte una sau alta. Marea problemă (și frustrare) în ceea ce privește cărțile de acest gen e că nu ai cum să intervii. Ești martor, privești neputincios cum oamenii aceia greșesc când ar putea să nu o facă. Și, uneori, îți vine în minte o situație similară în care tu ai încercat să convingi pe cineva, sau cineva a încercat să te convingă pe tine, că acea alegere e pur și simplu greșită. Dar vorbele s-au pierdut în vânt și cineva a suferit.

Spuneam la primele pagini ale cărții, cu mare entuziasm, că este o carte de oferit cadou surorilor. M-am răzgândit. E carte de făcut cadou oricui crede că viața e dificilă, oricui vrea să descopere o scriitură bună, oricui are impresia că el are dreptate. Fiecare dintre noi avem dreptate, fiecare dintre noi știm mai bine. Din păcate, alegerile noastre de acum ne vor face să ne bucurăm sau, dimpotrivă, să ne dăm cu capul de pereți mai târziu. Și în privința asta nu ne poate ajuta nimeni. Viitorul e o enigmă. Nu ne rămâne decât să sperăm că va fi unul cu zâmbete și… cu toți dinții (detaliile în carte). Una dintre surori a avut noroc. Să fie cea care a avut o familie? Sau cea care a ales să trăiască liber?

Despre titlu nu am spus nimic și nu vă spun prea multe. Este un moment din carte, este o fotografie. Este, aș spune eu, esența cărții. O dorință împlinită, un vis la care cineva a aspirat și care s-a stins în timp. S-a uscat și a dispărut.

Dacă ați citit cartea, vă aștept cu impresii. Dacă nu ați citit-o, v-o recomand cu mare drag. Se citește ușor, se trăiește intens și se recomandă prietenilor cititori.

Cartea este disponibilă pe , și pe >>

Parada de Paște, de Richard Yates
Editura Litera

The post Parada de Paște, de Richard Yates first appeared on Andreea Ban.