Ma bucur tare mult cand aud de cate o ecranizare a cartilor indragite sau chiar a desenelor animate. Parca ni se ofera o noua sansa de a ne intoarce la momentele acela frumoase, fara griji, fara responsabilitati. Putem fi din nou copii.

Din pacate, nu de putine ori ecranizarile ne-au lovit in moalele capului si in loc de stele verzi au aparut intrebari de genul: de ce naiba s-au obosit sa faca un asemenea film?

Este si cazul The Lone Ranger – Calaretul singuratic, un film atat de plat, incat cu greu mi-am gasit cuvintele, si, dupa cum ati vazut mai sus, am inceput prin a bate campii.

Unii vor sari de fund in sus, ca vai, cum sa fie film prost, ca joaca Johnny Depp si Helena Bonham Carter si… cum il cheama pe baiatul ala care nu vrea sa moara? A da, Armie Hammer. Cu siguranta nu va atinge limita superioara a prostiei, tocmai pentru ca joaca in el cine joaca. Dar daca facem un exercitiu simplu, scoatem din ecuatia noastra un x = Johnny, ramanem cu zero. Ups! Nu e Johnny, nu e film. Deci filmul este prost.

Povestea? Un grup de rangeri texani sunt prinsi intr-o ambuscada si ucisi unul cate unul. Cel mai mic si mai slab dintre ei, noul venit in oras, scapa prin nu stiu ce minune. De fapt, calul spirit il alege pe el si Tonto il taraste din groapa spre salvarea situatiei. Daca stau sa ma gandesc la poveste, imi apar doar imaginile in care il avem pe minunatul Johnny Depp – Tonto, indianul dus cu pluta care-si hraneste pasarea de pe cap. Din nou, daca il scoatem pe acesta din peisaj, ramanem fara film.

Citeam undeva ca Johnny a fost asezat in film ca o carja pentru actorul principal si ca am avea de-a face cu o clona de Piratii din Caraibe. Pai cam asa e, de ce sa se oboseasca sa faca ceva original si iesit din comun, cand poate fi folosita reteta care functioneaza: Johnny Depp impachetat bine si trimis la cucerit lumea. Pe mine m-a cucerit de foarte mult timp. Filmul de fata, insa, m-a lasat rece. De fapt, nu, am simtit o caldura placuta, mai aveam putin sa adorm. Si am adormit. 🙂

Voi l-ati vazut? Nu va spun sa-l vedeti, e cam pierdere de timp (trailerul e mai bun). Va intreb doar ce parere aveti voi, cei care ati avut rabdare sa-l vedeti…

The Lone Ranger (2013)

The post The Lone Ranger, filmul fara sens first appeared on Andreea Ban.

Every family has its demons.

Dupa toate filmele cu vampiri si aratari ale noptii, Dark Shadows a venit ca o imbratisare lina. Imbratisare nocturna si usor amuzanta. Desi am auzit lucruri nu tocmai pozitive despre film, am vrut sa il vad din doua motive: Johnny Depp si Tim Burton. Sau poate dintr-un singur motiv: Tim Burton. Si asta pentru ca atunci cand spunem Burton, spunem Johnny Depp, imaginatie, film bun, minunat, de vazut…

De data aceasta insa, nu avem parte de cine stie ce productie. E o parodie usurica a filmelor cu vampiri, cu demoni, creaturi ale noptii. Mi se pare mai mult o lectie de viata… stiti, treaba cu familia, cum ca e foarte importanta, ca fiecare familie isi are uscaciunile (sau demonii) ei, ca familie trebuie sa fie unite la bine si la greu. Mai ales la greu in cazul de fata.

Dincolo de morala e povestea in sine. Da, avem o poveste cu un Johnny Depp lover boy care se indragosteste de o alta fata decat cea care pusese ochii pe el. Si fata care pusese ochii pe el se intampla sa fie vrajitoare. Din mare gelozie, invidie si toate cele il pedepseste pe eroul nostru aruncandu-i un blestem frumusel, acela de a fi vampir. Aaa, si ii omoara frumusica. Dar asta nu e tot. Vrajitoarea cea rea (dar buna rau) nu se lasa pana nu il vede ingropat la doi metri sub pamant. Apoi isi vede de viata ei luuuungaaaa!

Peste vreo doua sute de ani, vampirul nostru, Barnabas Collins pe numele sau de domn al conacului, revine din somnul cel prelung fix in sanul familiei. In mod normal, oamenii ar fi reactionat, s-ar fi uitat aiurea la figura lui albastruie, la negrul strident de la ochi, la unghiile… Dar ce e normal la un film semnat Tim Burton? Si-a creat propriul normal candva demult si de atunci o tine asa cu cate o pastila. Actualul film e slab. Scenariul e slab, actiunea cam lipseste, suspans nu avem, comic… Hei Johnny, ce ai patit? In acelasi timp, filmul are cumva puterea de a te tine prins acolo. Parca domnul vampir, Barnabas, isi ridica gherutele spre cel care il priveste si ii spune in soapta: „stai, stai pana la final”. Si tu, cel care privesti (in cazul asta, eu), ramai acolo pentru a vedea cum va fi absolvit de marele blestem… daca va fi.

Dark Shadows nu este nici pe departe un film bun. Are insa ingredientele necesare care sa te vrajeasca pentru 113 minute intregi. Are coloana sonora, costume colorate, final de vrajitoare cel putin interesant. Si, cu ocazia asta, declar pe proprie raspundere ca niciodata nu a fost un vampir mai simpatic. Il iubim pe Johnny cu toate chipurile lui!

PS. Filmul are la baza serialul TV omonim care numara nu mai mult de 1225 de episoade. Nu am fost convinsa sa caut detalii despre el. Voua cum vi s-a parut?

Dark Shadows (2012)

The post Johnny Depp si umbrele intunecate first appeared on Andreea Ban.