time read
Pe vremuri, cand ne uitam la desene animate, eram fascinati. Imi aduc aminte si acum de Calaretul singuratic si al lui cal alb, Silver. Cati dintre noi nu am nechezat in copilarie un „Diii, Silveeeer!” din tot sufletul?! Eu nu. Dar chiar mi-au placut desenele alea.
Ma bucur tare mult cand aud de cate o ecranizare a cartilor indragite sau chiar a desenelor animate. Parca ni se ofera o noua sansa de a ne intoarce la momentele acela frumoase, fara griji, fara responsabilitati. Putem fi din nou copii.
Din pacate, nu de putine ori ecranizarile ne-au lovit in moalele capului si in loc de stele verzi au aparut intrebari de genul: de ce naiba s-au obosit sa faca un asemenea film?
Este si cazul The Lone Ranger – Calaretul singuratic, un film atat de plat, incat cu greu mi-am gasit cuvintele, si, dupa cum ati vazut mai sus, am inceput prin a bate campii.
Unii vor sari de fund in sus, ca vai, cum sa fie film prost, ca joaca Johnny Depp si Helena Bonham Carter si… cum il cheama pe baiatul ala care nu vrea sa moara? A da, Armie Hammer. Cu siguranta nu va atinge limita superioara a prostiei, tocmai pentru ca joaca in el cine joaca. Dar daca facem un exercitiu simplu, scoatem din ecuatia noastra un x = Johnny, ramanem cu zero. Ups! Nu e Johnny, nu e film. Deci filmul este prost.
Povestea? Un grup de rangeri texani sunt prinsi intr-o ambuscada si ucisi unul cate unul. Cel mai mic si mai slab dintre ei, noul venit in oras, scapa prin nu stiu ce minune. De fapt, calul spirit il alege pe el si Tonto il taraste din groapa spre salvarea situatiei. Daca stau sa ma gandesc la poveste, imi apar doar imaginile in care il avem pe minunatul Johnny Depp – Tonto, indianul dus cu pluta care-si hraneste pasarea de pe cap. Din nou, daca il scoatem pe acesta din peisaj, ramanem fara film.
Citeam undeva ca Johnny a fost asezat in film ca o carja pentru actorul principal si ca am avea de-a face cu o clona de Piratii din Caraibe. Pai cam asa e, de ce sa se oboseasca sa faca ceva original si iesit din comun, cand poate fi folosita reteta care functioneaza: Johnny Depp impachetat bine si trimis la cucerit lumea. Pe mine m-a cucerit de foarte mult timp. Filmul de fata, insa, m-a lasat rece. De fapt, nu, am simtit o caldura placuta, mai aveam putin sa adorm. Si am adormit. 🙂
Voi l-ati vazut? Nu va spun sa-l vedeti, e cam pierdere de timp (trailerul e mai bun). Va intreb doar ce parere aveti voi, cei care ati avut rabdare sa-l vedeti…
The Lone Ranger (2013)
3 Comments
Eu l-am vazut la cinema. Nu mi-a facut o impresie chiar asa proasta… Johnny Depp e chiar amuzant. Si Johnny Depp e una din cele mai vechi simpatii ale mele, imi place din principiu cam tot ce e cu el. 😛
A avut multe secvente trase de par.. Adica… c’moon!! Mergeau aia pe trenul in miscare exact ca pe bulevard :)))… Si cu cal si fara.. Plus secventele de decuplare a locomotivei din mers :))). Ma si imaginam cum m-as fi descurcat eu in situatia aia… in zadar! :))
Dar a fost antrenant, vazut pe ecran mare, e senzatia aia ca ai fi acolo, prin copacii aia si ai zbura odata cu personajele.
A avut si cateva faze comice. Si a fost buna si compania in care l-am vazut. :P.
Dar inteleg de ce i s-au dat bile negre.
Pai vezi, Johnny Depp. Gandeste-te la film fara el. Zero! 😀
Vazut la cinema, in grup, si cel mai prost film din lumea poate fi amuzant. De fapt, tocmai alea proaste sunt amuzante, ca indrazneste lumea sa faca misto. 😉
We love Johnny!
Add Comment