Tema: 

Scrieţi o poveste de maxim o pagină în care naratorul este mort. Încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări: Cui i se adresează personajul? Ce motive are?

—————–

L-am privit cum se îndreaptă spre gaura aia de canal şi nu am zis nimic. Aşteptam ca un copil momentul acela. Aproape că m-am tăvălit pe jos de râs când l-am văzut aruncat de pe bicicletă şi rotogolindu-se. Dar merita, o merita din plin. Cerurile s-au deschis atunci şi tipul cu instrucţiunile a început să se răstească la mine. Aceeaşi poveste de care m-am săturat. Că trebuie să avem grijă de protejaţii noştri, că trebuie să-i îndrumăm pe calea cea bună, că asta e singurul mod în care putem ajunge dincolo.

Drept să spun, nu prea mă mai atrage acel dincolo. Pare a fi un loc plin de reguli stupide şi sunt sătul de reguli. Să fim serioşi acum, după ce ai trăit o viaţă plină de “aşa e bine şi aşa nu e bine, asta nu ai voie, nu e frumos”, parcă ai vrea să scapi, să fii liber. Şi cum naiba să respecţi regulile, când tocmai regulile te îmbie la a nu le respecta?

Nu moare omul bine, că uite, se trezeşte înger păzitor. Toate bune până aici. Când afli însă că eşti îngerul pazitor al celui mai mare duşman al tău, simţi, nu-i aşa, că eşti în al nouălea cer. Dar entuziasmul ţi se taie rapid când vine tipul ala cu tăbliţa lui şi spune că trebuie să ai grijă de om, că trebuie să-l ajuţi să fie mai bun, să-l aperi de rele, altfel nu vei ajunge dincolo. Mă uitam ca prostul la el. Îngerul lui păzitor? Ce fel de glumă cretină e asta? Omul ăla mi-a distrus viaţa sau, mă rog, şi-a bătut joc de mine şi eu trebuie să-l păzesc de rele? Uite grozăvie.

Promit să nu mai fac. Am mai promis asta şi după ce l-am făcut să înjure în mijlocul întâlnirii aceleia importante sau după ce l-am făcut să calce într-un noroc mare şi mirositor – vai ce-am mai râs atunci, a reuşit să dea afară toţi oamenii din restaurant, iar fata aia era aşa draguţă, aproape ca lăcrima când s-a ridicat şi ea de la masă şi a plecat. Când şi-a dat seama că mizeria de pe talpa lui era de vină, a privit partea plină a paharului şi a mers să ia un bilet la Loto. Atunci l-am ajutat să câştige. 10 lei. Pentru expresia de pe faţa lui de atunci aş fi în stare să renunţ la orice ar fi dincolo.

E grozav să fii mort. Serios. Te plimbi pe străzi, mergi la teatru, la film, poţi intra în casele oamenilor, în dormitoarele doamnelor. Eşti martor la tot ce se întâmplă în lume. Nu pot eu să zbor, dar a trecut prea puţin timp. Dacă tipul cu instrucţiunile poate, cred că voi reuşi şi eu. Nu mă pot apropia de casa mea, ceea ce e nasol rău. Mi-ar fi plăcut să-mi văd soţia şi fiicele. L-am văzut pe Rex totuşi, câinii simt. Stăteam atunci, în primele zile, şi mă uitam la casă. Încercasem să trec bariera aia şi priveam neputincios spre uşa de la intrare. Speram să văd pe cineva ieşind, însă a venit doar câinele. M-a privit şi a lătrat vesel. Se tot agita să merg cu el. Am încercat să-l mângâi, dar mâna mi-a trecut prin el. Cred că s-a speriat, că a fugit schelălăind. Acum mă priveşte de la distanţă, dar se bucură mereu.

Mă apropii de Petre şi îi şoptesc că e bine, că acum trebuie să meargă acasă. Omul meu se ridică. Cu greu mă abţin să nu îl atrag spre o altă gaură. Se îndreaptă împleticindu-se spre bicicletă. O ridică şi izbucneşte în plâns când vedea roata din faţă în formă de opt. E primul bărbat pe care-l văd plângând. Este o imagine la care nu mă aşteptam. Preferam ca el să se enerveze, să înjure, dar aşa? Să se dea bătut din cauza bicicletei?

”Din cauza ta”, îmi spune tipul cu instrucţiunile. “Acum te ţii de promisiune? Vrei să treci dincolo?”
”Cred că da, dar aş mai sta puţin p-aici. Petre are nevoie de puţină îndrumare şi cred că mai am câţiva duşmani”, zic eu privind bărbatul care cândva mă adusese pe marginea prăpastiei şi care acum şchiopăta târând după el bicicleta cu roata făcută opt.

—————–
Curs: Marius Chivu
Observații: Ar fi trebuit să dezvolt partea cu „E grozav să fii mort.”

The post Îngerul păzitor first appeared on Andreea Ban.

Aceasta recenzie este inscrisa in campania vALLuntar. La fiecare 15 comentarii va fi plantat un copacel, motiv pentru care va invit sa cititi mai departe si sa comentam impreuna!

„La ce servesc cartile daca nu ne readuc la viata, daca nu reusesc sa ne faca s-o sorbim cu si mai multa aviditate?”- Henry Miller

Nu stiu cum se face, dar cele mai frumoase carti pe care le-am citit sunt cele care au ca si personaje scriitori (acei oameni frumosi care construiesc lumi intregi prin magia cuvantului) si ale lor minuni, alte carti. Cartile au ele insele ceva magic. Citind in carti despre alte carti, deja magia se mareste, ajunge la cote nebanuite, ca si entuziasmul meu. De aceea nu o sa va mire cand va voi spune cat de minunata este cartea pe care tocmai am citit-o.

Am descoperit Fata de hartie a lui Guillaume Musso din intamplare. Mi-am dorit sa o citesc, insa, din diverse motive cartea a stat departe de mine. Dorinta de a o avea a crescut… Acum, cand privesc cartea, ma incearca o bucurie din aceea copilareasca. E cartea mea si nu o voi da nimanui. E cartea care mi-a soptit cuvinte, m-a imbratisat si mi-a patruns in suflet asa cum doar unele carti reusesc sa o faca, cartile pe care le voi recomanda iar si iar.

Tom Boyd, autorul besteller-ului Compania Ingerilor, este scriitorul care, la un moment dat, parea ca are totul: talent, succes, iubire. Insa, asa cum suntem obisnuiti si in viata de zi cu zi, roata se intoarce. Si uneori se intoarce atat de rau, incat pare ca finalul ne bate la usa cu rautate. Dar povestea continua.

Dupa ce traieste o perioada de vis alaturi de Aurore Valancourt, pianista considerata a fi „una dintre cele mai talentate muziciene ale generatiei sale”, Tom este ranit profund de aceasta si in loc sa-si traiasca propria poveste de iubire alaturi de ea, cade intr-o depresie adanca care ii ucide incet pofta de a mai scrie si chiar de a trai in realitate. Asa il gasim pe Tom la inceputul povestii noastre. O fiinta prinsa intr-o lume intunecata, fara dorinta de viata, fara putere de a se ridica si a merge mai departe.

Apoi, ca prin minune, apare Billie, personaj desprins din romanele sale. Fantezia incepe sa se impleteasca cu realitatea pe nesimtite pentru a ne trezi cu intrebari de genul: “Oare e posibil? Oare nu e aceasta doar imaginatia lui Tom?” Aceleasi intrebari si le pune si Tom, cu atat mai mult cu cat este inca sub influenta medicamentelor si a alcoolului. Billie, pentru a dovedi ca este cine spune ca este, unul dintre personajele secundare ale Trilogiei Ingerilor, il provoca pe Tom sa ii puna intrebari ale caror raspunsuri doar personajul le-ar fi putut sti. Astfel, fictiunea se intrepatrunde cu realitatea, Tom acceptand intr-un final ca se pot intampla si minuni. Minunea era ca Billie cazuse dintr-o fraza neterminata, a celui de-al doilea roman al trilogiei si el neterminat. Seria de o suta de mii de exemplare iesise pe piata cu un defect de tiparire si urma a fi retrasa pentru a fi distrusa. Un singur roman fusese salvat si acesta era firul subtire de care era agata viata lui Billie si, desigur, continuarea si finalizarea Trilogiei. Billie trebuia sa-l convinga, de fapt, sa-l ajute pe Tom sa finalizeze povestea inceputa de el in copilarie. Sa duca Trilogia Ingerilor la bun sfarsit. Doar asa ea se putea intoarce in fictiune.

Pe cat de bizara mi s-a parut aparitia acestui personaj din cartea lui Tom, pe atat de trasa de par mi s-a parut alergatura dupa roman prin intreaga lume. Milo si Carol si-au asumat raspunderea gasirii acelui exemplar pentru a-i salva viata lui Billie. Si acum as putea spune ca e chiar ciudat… am acceptat atat de usor aparitia unei femei de hartie (analizele ei prezentau urme de celuloza in corp, parul se albise si varsa cerneala) si am avut semne de intrebare asupra traseului cartii… Cu siguranta de vina e talentul deosebit al autorului de a se juca cu mintile cititorilor sai.

Daca la inceput credeam ca totul se intampla de fapt in imaginatia lui Tom, daca mai apoi am crezut in aparitia acelui personaj cazut dintr-o carte, finalul m-a luat cu totul prin surprindere. Stiam ca acel ultim exemplar cautat cu disperare si de fiecare data scapat printre degete urma sa ajunga singur in mana proprietarului de drept, stiam ca Billie va fi salvata, insa nu m-am asteptat nicio clipa la acea intorsatura de situatie. Guillaume Musso a reusit sa se joace cu vorbele pana la finalul cartii. A reusit cu atata subtilitate sa sadeasca in mintea cititorului anumite idei, incat pervizibilul a fost evitat cu mare maiestrie.

Mi-a placut mult introducerea cartii, articole din tabloide despre Tom Boyd si Aurore, despre evolutia relatiei si mi-au placut la nebunia citatele fiecarui capitol in parte. Nu numai ca s-au mulat perfect pe intamplarile relatate, dar unele dintre ele s-au nimerit a fi scrise special pentru mine. Si sunt doua dintre ele care mi-au mers la suflet, la propriu:

„Le poti darui multe lucruri celor pe care ii iubesti. Cuvinte, liniste, placere. Tu mi-ai dat cel mai pretios lucru dintre toate: lipsa. Imi era imposibil sa ma lipsesc de tine, chiar si cand te vedeam, imi lipseai.” – Christian Bobin

„Timpul acordat cititului este intotdeauna timp furat. Acesta este fara indoiala motivul pentru care metroul se intampla sa fie cea mai mare biblioteca a lumii.” – Francoise Sagan

Pe al doilea l-am citit, evident, in metrou. Am ramas intreaga zi cu un mare zambet pe fata. Acesta este darul cartilor, ne schimba starea de spirit, ne fac sa vedem soarele chiar si atunci cand nu este, ne ajuta sa descoperim imagini noi, dorinte noi, ganduri pe care nu le-am fi gandit altfel.

Fata de hartie este cu siguranta cea mai frumoasa carte citita in ultima perioada si are mari sanse de a se clasa pe primul loc in topul meu din acest an. E adevarat ca anul e la inceput, dar cartea e prea frumoasa si merita toate laudele. V-o recomand cu drag. Daca iubiti cartile, daca aveti nevoie sa evadati din realitate pentru cateva sute de pagini, atunci Fata de hartie e cea mai potrivita carte!

Iata si trailerul:

Fata de hartie, de Guillaume Musso
Editura All

*Recenzia face parte din campania vALLuntar  initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Va invit sa comentam impreuna aceasta carte, daca ati citit-o, daca v-am starnit interesul… La 15 comentarii cumulate va fi plantat un copacel. Va astept!

The post Fata de hartie, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.