Ştiţi cum mi-a fost ziua de 13? Mi-nu-na-tă!

A plouat, da. Dar, pentru prima dată în viaţă, am primit ploaia ca pe un cadou. Spun asta pentru că an de an, de când mă ştiu, de ziua mea plouă. Nu îmi aduc aminte fiecare aniversare (s-au strâns câteva!), dar cele pe care mi le amintesc au ataşată o ploicică. La 18 ani, la 20, la 25, la 30… cineva acolo sus a zis că uite, e ziua ei, să-i trimit o ploaie, nu care cumva să se bucure. Cel puţin aşa gândeam. Mama îmi spunea de fiecare dată povestea naşterii mele: o zi de joi, căldură mare, apoi, odată cu ploaia am venit eu pe lume. Oricât ar fi încercat mama să mă convingă că ploaia e frumoasă, dezamăgirea rămânea. De ce să plouă tocmai azi? De ce am ghinionul ăsta?

Anul acesta a fost altfel. Anul acesta m-am bucurat de fiecare zi cu ploaie începând de pe 1 Mai. De ziua colegei mele de la Serial Readers, pe 8 mai, i-am spus că ploaia e belşug. Eu, cea care înainte stăteam cu ochii pe cer rugându-mă ca norii să se ducă departe, mi-am dorit să plouă şi de ziua mea. Şi a plouat.

Sâmbătă am avut parte şi de ploaie, şi de soare. Am avut alături oameni dragi, iar gândurile voastre bune, prieteni virtuali, mi-au dat aripi. A fost, poate, una dintre cele mai frumoase aniversări de până acum. Asta în ciuda faptului că în ultima perioadă am avut senzaţia că sunt alergată, că lista de to do-uri creşte şi creşte, iar eu nu voi mai avea timp pentru mine decât atunci când voi pica lată. Cu cât se apropia ziua de 13, cu atât îmi doream să fie mai departe.

Să fi fost criza lui 35? Se poate. Dacă la schimbarea prefixului am fost zen, anul acesta am simţit o presiune nu tocmai plăcută – recunosc, a fost artificială. De vreo săptămână am început să citesc o carte care, cumva, m-a ţinut pe linia de plutire. Mi-am regăsit zen-ul. Bucură-te de azi, citeam, bucură-te de fiecare clipă. Împacă-te cu tine, dăruieşte ceea ce vrei să primeşti, iubeşte-te şi iubeşte. Ştiu treburile astea, vei spune. Da, le ştiu şiu eu, dar atunci când eşti cu capul într-un borcan şi ai senzaţia că norii ăia se adună şi se tot adună, o tornadă este inevitabilă. Sau un cutremur, sau un atac de panică, sau o criză. Spune-i cum doreşti. În acel moment e nevoie de cineva care să ne deschidă ochii şi să ne arate că dracul nu e atât de negru, că viaţa merge înainte şi, cumva, ne vom reveni. Acel cineva poate fi un prieten, poate fi un personaj dintr-o carte, dintr-un film… sau un prieten prin intermediul unei cărţi. (Mulţumesc, Anca!)

Anul trecut, de ziua mea, l-am condus pe tataie pe ultimul drum. A fost o zi ciudată (asta ca să nu îi zic înfiorătoare). Mesajele de la mulţi ani curgeau, eu plângeam. Curcubeul pe care l-am văzut în acea zi mi-a rămas întipărit în minte (cel din poza de mai sus) și nu trebuie decât să aud cuvântul curcubeu pentru ca mintea să-mi zboare la acea zi. Nu credeam că mă voi mai putea bucura de ziua mea vreodată. Nu, nu mi-am revenit încă, am momente în care mă uit la pozele cu tataie şi am senzaţia că e încă acolo, pe bancă la ţară. Am senzaţia că mă priveşte de după un nor de fum de ţigară şi aşteaptă să îi spun ce am mai făcut. Dar nu mai e şi nu va mai fi niciodată. Sâmbătă dimineaţă, de ziua mea, am zâmbit cerului pentru norii adunaţi, am deschis larg fereastra pentru a simţi parfumul ploii. Tataie e acolo sus şi e bine, mi-am spus. Nu trebuie să trăim în trecut, viaţa merge înainte… cuvinte din cartea de care vă spuneam îmi treceau prin faţa ochilor. Va fi o zi minunată mi-am zis, aşa cum mi-au fost ultimele zile și pe care nu am știut să le apreciez la justa lor valoare (eram cu capul în borcan).

Nu numai ziua de 13, ci întreaga lună Mai este motiv de sărbătoare. Luna aceasta proiectul meu de suflet, Serial Readers, împlineşte 8 ani. 8 ani superbi! Nu ştiu când au trecut, dar am atâtea amintiri frumoase, am întâlnit atâţia oameni minunaţi datorită Serial Readers, că nu-mi încap în papuci de fericire. Joi, pe 11 mai, am avut ocazia să cunosc o scriitoare a cărei carte m-a răvăşit. O scriitoare care mi-a intrat în suflet cu o frază, titlul cărţii: Oameni fericiţi citesc şi beau cafea. Întâlnirea cu ea, ocazia de a-i mulţumi pentru emoţiile simţite prin această carte, a fost pentru mine unul dintre cele mai frumoase cadouri (pe care nici nu visam că îl voi primi vreodată).

Dorinţele se împlinesc, am mai spus asta. Dar ele se împlinesc doar dacă credem în ele şi în puterea noastră de a le face să se împlinească. Despre asta e şi cartea de care vă spuneam mai sus, din care e citatul cu care mi-am început confesiunea.

Aici aş vrea să fac o mică paranteză. Un exerciţiu pe care l-am făcut în urma citirii unei alte cărţi. Am scris despre ea aici. Într-o zi, acum câteva luni, am văzut într-o vitrină un inel. Era un inel superb, cu un fluture cu cristale albe pe aripi (am o slăbiciune pentru fluturi, se ştie). Am revenit în magazin prin martie, dar inelul nu mai era. Am probat altul, dar fluturele era micuţ, nu era ce îmi doream eu. Nu, nu am primit de ziua mea inelul pe care mi-l doream. Am primul unul şi mai frumos. Şi am râs. Am râs pentru că exerciţiul pe care l-am făcut plecând de la ce am citit într-o carte a funcţionat. Şi am râs pentru că în cartea pe care o citesc acum autoarea, Annemarie Postma, spune că nu primim fix ceea ce ne dorim, ci ceea ce e potrivit pentru noi. Inelul meu are fluturi albaştri. Este o dorinţă împlinită la fel cum e şi blogul acesta, locul în care vă împărtăşesc din bucuriile mele de aproape zece ani, sau cartea mea, Încă o dorinţă. Atât vă spun: Să credeţi în dorinţele voastre!

***

Am împlinit 35 de ani. Niciodată nu m-am simţit mai bine în pielea mea, mai frumoasă, mai iubită şi mai îndrăgostită ca acum. M-am născut într-o zi de 13 şi norocul e de partea mea. Mulţumesc cerului pentru tot ce am primit, pentru tot ce am învăţat, pentru oamenii pe care am avut ocazia să-i cunosc, cu care am schimbat fie şi două vorbe. 35 is the new 18, mi-a spus o prietenă. Aşa este! Vârsta pe care o am acum, vârsta pe care o ai acum, este cea mai frumoasă. Să ne bucurăm de ACUM chiar acum. Fie că ai împlinit şi tu 35, fie că ai orice altă vârstă, bucură-te de ea. Este minunată!

The post 35 este noul 18 sau cum mi s-a mai împlinit o dorinţă first appeared on Andreea Ban.

Spunea cineva că toată lumea pe Facebook se arată fericită și că acea fericire falsă îi deprimă mai rău pe cei deprimați. De ce ne-am arăta deprimarea într-un mediu în care sunt puțini cei pe care îi știm personal? Sunt deprimată și eu, să știți. Am deprimările mele mici și mari, uneori mari și negre. Dacă în acele momente aș vedea și mai mulți oameni deprimați, unde aș ajunge? Faptul că prietenii mei virtuali își atârnă pe pereți imagini în care zâmbesc de iese și soarele din nori sau postează pisici, copilași gălăgioși, dansatori talentați sau bancuri după bancuri mă ține cumva pe linia de plutire.

Astăzi, 1 mai, zi cu soare și grătare, zi de ieșit la iarbă verde – așa a fost pentru cei mai mulți – m-a încercat o deprimare soră cu cel mai umflat de ploaie nor.

Gropile mă iubesc. V-am mai spus asta? Ei bine, da, mă adoră. Cum apare o groapă în fața mea începe să se amuze și cască gura mare pentru a-mi prinde piciorul. Anul acesta m-au prins trei gropi sau, mă rog, denivelări în asfalt. Ultima groapă veselă m-a prins aseară. Am călcat strâmb și mi-am sucit laba piciorului (am zis labă? pfoaaa! cum să-i zic?). Un băiat m-a prins în cădere. A ieșit cu râsete și nu mai zic de durerile de după. Mai apoi, tot aseară, mă minunam de pereții mâzgăliți de prin oraș. Mă opream din șontâcăiala mea și mai capturam o imagine pentru a o reda lumii virtuale mai târziu.

Azi am stat mai toată ziua în pat, cu piciorul bandajat. Parcă nu a mai durut ca data trecută sau poate știam la ce să mă aștept. Ideea e ca, deși am aruncat pe pereți niște imagini în care îmi exprimam iubirea pentru cărți, am populat paginile pe care le administrez cu postări pline de zâmbet și optimism, durerea am ținut-o pentru mine. Da, la momentul în care voi publica articolul durerea va fi (sper!) amintire. Piciorul se va relaxa și voi putea călca pe toată talpa. De ce să-mi pun tristețile pe pereți?

Ceea ce se vede este ceea ce vrem să se vadă. Eu îmi doresc ca cei din jurul meu să vadă fericire, o fericire care se ia. Se găsește în cărți, în muzica pe care o ascultăm, în filmele pe care alegem să le vedem, în flori, în verdele din jurul nostru, altături de cei dragi sau de prietenii noștri blănoși. Fericirea este lângă noi și a o arăta și altora nu ne face decât să fim mai atenți la micile bucurii pe care, de cele mai multe ori, le ignorăm.

Nu suntem ceea ce se vede pe Facebook, suntem mai mult de atât. Suntem povești complicate cu fericiri și depresii, suntem balauri cu șapte capete sau mașini furioase (ați văzut Fast and furious 7, da?!), suntem minuni pe două picioare și ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă. În restul momentelor, cele fără zâmbete, să citim, să dormim, să ne încărcăm bateriile. Oricât ne-am dori, nu suntem perpetuum mobile. Ar fi plicitisior, oricum.

Zile cu zâmbete să aveți. Și cu soare!

The post Suntem povești first appeared on Andreea Ban.

Mi-e dor de vară. Mi-e dor de soarele ei și de albastrul plin de nori pufoși. Mi-e dor de vară pentru că ea, vara îmi aduce marea cu toate scoicile ei. Toate gândurile mi se îndreaptă către vară și încearcă, prin povești inventate, să facă timpul să treacă mai repede. Nu vor reuși. Gândurile agitate nu fac decât să coloreze zilele și să crească entuziasmul, să agite spiritul.

Îmi spunea cineva zilele trecute că îi par a trăi într-o lume diferită, plină de strălucire, că vede asta în zâmbetul meu. Acum nu știu dacă o spunea pentru că îi par cu capul în nori sau pentru că mi-s specială. Îmi place să mă înconjor de povești și prin povești mă refer la toate mărunțișurile care îmi dau starea de bine. La serviciu am biroul plin de cărți, de scoici, fluturi, pixuri colorate și obiecte primite în dar. Au venit cu zâmbet și zâmbetele sunt cele pe care le păstrez. Dacă te uiți pe biroul meu, de cele mai multe ori, pare haos. De fapt, este o poveste. Oamenii dragi mie sunt acolo sub diferite forme.

Acasă, ei bine, este o cu totul altă poveste. Am vara în cameră. Peretele verde mă ajută să mă trezesc cu zâmbet. Cărțile, frumoasele de ele, sunt viețile pe care le trăiesc una după alta. Cele citite sunt amintiri, cele necitite sunt uși care așteaptă să fie deschise. Fotografiile, animăluțele fengshui, cutiile cu pantofi, păpușile, desenele, semnele de carte, colecția de rujuri, cerceii, pungile colorate, biroul tăiat în formă de arc de cerc după un desen făcut de mine… Toate acestea formează lumea mea aurită (sau aiurită). Și în lumea asta e vară.

Trăiesc prea mult în imaginație, îmi spunea altcineva. Aș spune că mă ajut de imaginație pentru a scăpa de sufocarea zilelor gri. Și nu mă refer neapărat la vreme. Mă bucur de imagini, de gălăgie sau de liniște. Mă bucur de nopțile cu ceață sau de zilele cu soare. Și, deși parcug zi de zi același drum spre serviciu, nu este niciodată la fel. Alți oameni, alte discuții, altă muzică și alte pagini în carte.

Sunt o visătoare, mi s-a spus și asta. Da, sunt. Visez cu ochii deschiși, visez povești și mi se întâmplă să clipesc și poveștile sunt aievea. Acum visez că este vară, că scutur nisipul de pe carte și o deschid inspirând aerul sărat. Mâine voi deschide ochii și marea va fi acolo, în fața mea. Voi închide cartea, voi întinde mâna spre el și-l voi atinge pe umăr. Este vară, dear, îi voi spune. Și marea își va arunca valurile dantelate spre mine. Îi voi zâmbi.

Să visați frumos! Fie că este zi sau noapte.

Tinush – Sommerregen

The post În lumea mea e vară first appeared on Andreea Ban.

În urmă cu puțin timp, draga și scumpa mea prietenă, Gia, a lansat un proiect frumos tare: www.theurbandiva.com, locul în care voi, femei frumoase, dive urbane, vă veți regăsi zâmbetul și inspirația.

The goal of “theUrbanDiva” blog is to become a source of inspiration for you, to help you make the best choices when it comes to fashion, style, your home, body and mind.

Atunci când am fost invitată să scriu aici, răspunsul meu a venit cu un mare zâmbet: desigur! O divă citește, ea are nevoie să se piardă în alte și alte lumi pentru a-și găsi inspirația, echilibrul. Pe The Urban Diva veți regăsi și recomandari de cărți, acele cărți care mi-au sucit puțin orizonturile, care m-au făcut să zâmbesc și, de ce nu, să vărs câte o lacrimă (sau mai multe). Veți citi și povești mai mult sau mai puțin urbane, despre lucruri care, la un moment dat, m-au făcut să privesc altfel lumea din jur. A fi Divă nu înseamnă doar strălucire, zâmbet, coperte lucioase de reviste și tocuri înalte, a fi Divă înseamnă a te simți bine în propria piele, a vedea soarele dincolo de nori, a aprecia clipa. A fi Divă înseamnă a avea încredere în tine și în puterea ta de a mișca munții. Un articol pe această temă am scris aici: I’m a Diva.

Mai multe articole am scris aici: Andres >>

Vă invit să descoperiți articolele mele și ale colegelor mele, Dive. Sunt povești despre modă, stil, cărți, accesorii, dar și despre prietenie, iubire și micile bucurii – marile bucurii ale vieții pe care, de multe ori, le trecem cu vederea. Vă aștept pe The Urban Diva!

The post I’m a Diva – Read My Stories first appeared on Andreea Ban.

Mă uit acum la imagini și vad doar cartea, cartea aceea cu povestea ei albastră, nisipul cu scoicile, marea cu valurile și teneșii mei colorați. Atât a rămas din acea zi minunată. Atât a rămas din lumea care mi se așezase în față și care m-a învârtit într-o horă plină de culoare. Dar eu știu că a fost mai mult. Întotdeauna e mai mult. În spatele imaginilor sunt povești.

Și iată povestea cea mai frumoasă:

Mă plimb pe malul mării și valurile își întind brațele dantelate către mine. Le zâmbesc și mă retrag din calea lor. Pescărușii zboară în cercuri și țipă ca apucații. În față e un cuplu. Cei doi par a se cunoaște de-o viață. Anii se citesc în privirile lor, în zâmbetele lor calde. Ani frumoși, ani în care s-au împletit anotimpuri și i-au făcut să pară unul. Un clic și poza este gata. I-am luat în lumea mea. 

Ce faci? mă întreabă C. Îi arunc o privire și apoi îi arăt poza. Râde. Îmi știe nebunia. Aș fi în stare să fac poze întregii lumi. Îl iau de gât și ridic aparatul spre soare. Clic. Suntem noi doi și marea. Cea mai frumoasă poveste din lume. Marea își aruncă brațele spre noi de parcă ar mai cere o poză și încă una. Mergem mai departe. Ne împletim și noi visele și anii, ne desenăm amintiri și ne scriem povestea. Marea, cu ochii ei precum cerul, ne privește din partea stângă. În dreapta, soarele apune. Zâmbim. Îmi ia mâna și mă trage spre el. Poate că cineva, în spate, ne surprinde povestea cu un clic.

O poveste care poate fi a mea, a ta, a oricui. Suntem imagini, suntem povești. Marea ne îmbrățișează de fiecare dată de parcă ne-ar vedea pentru prima oară. Marea ne cheamă…

*Cartea din imagine: Povești despre nebunia obișnuită, Charles Bukowski

The post Ochi precum cerul first appeared on Andreea Ban.

Deschid cartea si ma pierd in alta lume, fug de lumea mea, fug de durerea de cap, de amintiri, de dorinte. Alerg printre cuvinte, sunt in alt oras, sunt altcineva. Dar lumea ei e dura, suferinta ei ma arunca din carte inapoi in lumea mea. Durerea asta de cap… As vrea sa dorm pana la sfarsitul lumii lunii. Degetele au tastat grabite „sfarsitul lumii”, un gand rebel le-a provocat si am ras, l-am dojenit si l-am alungat. Poate ca ar trebui sa-l las, sa-si picteze cuvintele aici pe alb. Imi spunea cineva ca am mai multe filme vazute decat ganduri – 311 filme (postari aici pe blog), comparativ cu cele 299 de ganduri. Am ras. Incerc, probabil, sa-mi anesteziez gandurile, sa le fac sa se plimbe in alte lumi, sa se relaxeze. Le pacalesc aruncandu-le in carti, in filme, in vietile altora, personaje imaginare, personaje imaginate de gandurile alora.

Inca e sambata. Dimineata mi se stinge, cafeaua s-a racit. E neagra, e amaruie. Ma pregatesc pentru a strange in brate raze de lumina. O seara alaturi de iubirile mele, oglinzi din alta viata pentru toate vietile. De s-ar duce durerea asta de cap… O melodie aluneca usor spre mine, cuvinte, intrebari, secrete. Avem atatea secrete stranse in noi… le tinem ascunse bine, incercam sa le uitam. Avem atatea dorinte pe care incetam sa le mai rostim. „As vrea…” am spus la inceput de an, „as vrea…” spun si acum cu vocea tremuranda. Si stelele ma asculta in fiecare noapte, luna ma priveste palida din culcusul ei. Isi stralucesc impresii: „sa-i indeplinim dorinta, sa nu… poate maine…” Uneori uitam sa mai rostim si astrii uita si ei. Dorintele noastre se pierd, noi trecem mai departe strangand frustrari. De am imbratisa fiecare dorinta pana la implinirea ei, de am reusi sa o rostim zi de zi pana ce ne va lumina cu frumusetea ei…

Ascut o melodie, e pe minunatul repeat. Suna ca o bataie de inima, ca o chemare, este o intrebare pentru tine, intrebari pentru mine…

Arctic Monkeys – Do I Wanna Know?

The post Sa dorm pana la sfarsitul lumii first appeared on Andreea Ban.

In acesti 4 ani am adunat in jurul nostru oameni frumosi, am citit carti superbe, am scris despre carti si ne-am facut liste de carti de citit care nu se vor termina niciodata… De-a lungul timpului a tot aparut intrebarea: dar in offline va intalniti? Pana de curand am spus (de fiecare data cu oftat) ca nu.

Acum va anunt cu mare entuziasm ca ne vom intalni si in offline! Echipa Serial Readers a crescut cu un nou membru (dupa 4 ani suntem 4 – e ceva, nu? :)) si va pasi incet, dar sigur, catre offline. Cu ajutorul vostru, desigur! Iata ca, in mai putin de o luna, vom avea primul eveniment Serial Readers!

In vara asta, fiecare cititor isi cauta un colt racoros in care sa-si aseze cartea preferata si sa porneasca intr-o aventura care sa-i topeasca inima.

Fie ca alegem o carte erotica, torida, perfecta pentru a ne incalzi si cele mai intime colturi ale trupului, fie o carte care ne duce pe un taram magic unde totul este posibil sau chiar una care a fost atat de controversata la timpul ei incat este imposibil sa nu o punem pe lista in aceasta vara, te invitam sa le discutam pe toate impreuna si sa impartasim idei, impresii si, de ce nu, propriile povesti pentru o vara fierbinte, sambata, 6 iulie, ora 15:00, la Readers Café.

Noi te vom primi intr-o atmosfera racoritoare, iti vom darui carti pentru colectia ta de vara si vom crea cadrul perfect pentru a ne cunoaste mai bine.

Primul eveniment Serial Readers va fi luna viitoare, pe 6 iulie. Locatia? Readers Cafe – locul ideal pentru serial readerii care suntem! Ne sustin prietenii nostri de la Filme-carti.ro si Editura ALLFA – Strada Fictiunii.

Va invit cu drag sa fiti alaturi de mine, de noi, sa povestim despre cartile pe care le iubim. Mai multe detalii pe pagina evenimentului aici: https://www.facebook.com/events/484202888322804/

Sper ca acesta sa fie primul eveniment dintr-un sir de multe, multe!

Andres

The post Va invit la Povesti pentru o vara fierbinte! first appeared on Andreea Ban.

Draga Print din povesti,
Ai niste explicatii de dat!
Cu sinceritate, Cenusareasa, Alba ca Zapada, Rapunzel si Frumoasa din padurea adormita…

Draga Romeo,
Moartea mea nu e singurul lucru la care m-am prefacut…
Cu sinceritate, Julieta

Dragi fani Twilight,
Va rog sa realizati ca, deoarece vampirii sunt morti si nu au sange care sa curga prin vene, ei niciodata nu vor putea sa aiba o erectie.
Bucurati-va sa va imaginati doar.
Cu sinceritate, Logica

Draga Noe,
Am fi putut sa juram ca ai zis ca arca pleaca pana la ora 5:00.
Cu sinceritate, Unicornii

Dragi Iceberguri,
Imi pare rau sa aud de incalzirea globala. Karma e o nenorocita.
Cu sinceritate, Titanicul

Draga America,
Voi ati lansat-o pe Miley Cyrus. Bieber este pedeapsa voastra.
Cu sinceritate, Canada

(Miley e o tipa d vro 18 ani, cantareata, actrita, dupa care sunt innebunite toate fetitele cool din ziua d azi si Bieber e tot un pusti d vro 15 ani….acelasi lucru)

Draga Iubitule,
Pot sa-ti fac iubita sa tipe mai tare decat o poti face tu.
Cu sinceritate, Paianjenii

Draga Voldemort,
Au dato-n bara si cu nasul tau?
Cu sinceritate, Michael Jackson

(Voldermort asta e o hidosenie, gen extraterestru care in loc d nas are niste deschizaturi k pestii)

Draga Yahoo,
N-am auzit niciodata sa se spuna, „Nu stiu, hai sa cautam pe Yahoo” . Ziceam si io…
Cu sinceritate, Google

Draga 2010,
Asadar am auzit ca cel mai bun cantaret de rap este alb si presedintele e negru? Ce dracu s-a intamplat?!
Cu sinceritate, 1985

Draga Justin Bieber,
Ariel chiar ar vrea sa isi aibe vocea inapoi.
Cu sinceritate, Regele Triton

(Avand 15 ani, Bieber asta are voce d fata :)) )

Draga Rose,
Era destul loc in barca aia de salvare pentru amandoi.
Cu sinceritate, Jack

(Rose si Jack sunt personajele principale din Titanic)

Draga Taylor Swift,
Daca te intereseaza cumva, Romeo si Julieta se sinucid amandoi in final.
Cu sinceritate, Shakespeare

(Taylor Swift e o tipa care canta o mel „love story” in care la final romeo o cere pe julieta d nevasta si raman vii oamenii…)

Dragi fani ai fotbalului
B B B B B B Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z
Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z Z!
Cu sinceritate, Vuvuzelele

Draga Cub Rubic,
Te-am facut!
Cu sinceritate, Nedistingatorul de culori

Draga Mos-Craciun,
Te rog spune-mi cum ai reusit sa te opresti la 3 Ho-uri.
Cu sinceritate, Tiger Woods

Dragi baieti purtatori de blugi mulati,
Nu puteam sa respiram!
Cu sinceritate, Bilutzele voastre

Draga Martin Luther King Jr.,
Am un vis intr-un vis, intr-un vis, intr-un alt vis… Ce ma fac?
Cu sinceritate, Leonardo DiCaprio

(Martin asta a tinut un discurs „i have a dream”-am un vis….si cu Leonardo face referire la filmu ala „Inception” -unde el e rolu principal, in care aia intrau in vis si din visu ala in alt vis…vro 4 nivele intrasera si se complicase treaba…)

Draga Fox News,
Pana acum, nicio stire despre vulpi.
Cu sinceritate, Neimpresionat

(fox=vulpe)

Dragi profesori de educatie sexuala,
Abstinenta e doar 99.99% eficienta.
Cu sinceritate, The Virgin Mary

Draga Edward,
Chiar sper ca intr-o zi sa pot intra in inima ta.
Cu sinceritate, un par

(ca cik vampirii mor daca le infigi ceva in inima)(Edward fiind ala din Twilight 🙂 )

The post Scrisori funny (cu printese, vampiri, Bieber, Google…) first appeared on Andreea Ban.