Am notat cuvintele de mai sus pe caietul pe care mi-am scris poveștile săptămâna trecută. Aveam marea în față și valurile mi se agitau la picioare. M-ar fi luat cu ele. Și nu este o metaforă, erau atât de agitate că m-au pus la pământ nisip de câteva ori. Dar m-au inspirat.

Anul acesta a fost primul în care mi-am petrecut vacanța în Vamă. De fapt, am fost pentru prima dată în Vama Veche. Unii s-au mirat, vamaioții convinși, alții au strâmbat din nas. Dacă mi-ar fi spus cineva la începutul anului că voi petrece zece zile acolo, i-aș fi râs în față. Cum adică, eu? Vamă? Nu, domnule!

Cum am ajuns? Simplu. Revista de Povestiri a organizat un atelier de scriere creativă acolo, la malul mării. Cum aș fi putut să ratez ocazia? Mare, scris, citit. A fost ceea ce aveam nevoie pentru a mă deconecta, pentru a-mi colora gândurile în albastru și raze de soare.

Vama. Este locul despre care cântă Chirilă și ne place. Este locul în care am văzut oameni fericiți, da, chiar mi-am notat gândul acesta într-una dintre zile. În Vamă oamenii sunt fericiți, relaxați, sunt lipsiți de inhibiții și, zic eu, de gânduri gri. Odată ce intri în sat lumea, aerul, culorile se schimbă. E altă viață. Este o lume cum nu găsești în alte părți.

În Vamă sunt cărți. Plaja de carte, căsuța Nemira, căsuța Librarul sunt câteva locuri de unde poți cumpăra sau împrumuta cărți, asta dacă nu ai fost suficient de inspirat încât să-ți iei biblioteca cu tine. Da, știu, e greu să alegi o singură carte de vacanță! În Vamă sunt cele mai bune clătite și scoicile au perle. Bine, de fapt o singură scoică s-a dovedit a fi cu perle, dar au fost cinci. Ana cu părul roșu, cea care le-a descoperit, a devenit Ana magică. Tot în Vamă timpul stă. Zilele sunt lungi și nopțile calde. Cu cât trec zilele, cu atât te simți mai bine, de parcă are loc acea comuniune a ta cu natura, a ta cu oamenii și lenea zilelor, încerci să desenezi poveștile celor care bântuie pe străzi pentru ca apoi să uiți, să cauți compania mării și a nisipului.

Cioara perversă, La Pirați, La Canapele, nenea cu Nopți în Vamă, focurile de la Expirat, Stuful și oamenii beți gata să se rostogolească în nisip, nudiștii, Cherhanaua și minunile ei, umbrelele din stuf, Acolo, zânele cu flori în păr, cărțile și cititorii de peste tot. Aceastea toate sunt Vama Veche. Tu cel care ai fost în Vamă, ești de acord, nu-i așa? Pentru voi, restul, vă invit să o descoperiți. Veți fi surprinși! (sau poate nu)

Și în această săptămână am cunoscut oameni minunați, scriitorii de mâine. M-am regăsit într-un grup de oameni, pe cât de diferiți, pe atât de frumoși, calzi și talentați. Revista de Povestiri atrage oameni deosebiți și este, poate, cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în ultimul an. Am mai spus-o și o tot repet pentru că, uneori, nu-mi vine a crede că mi se întâmplă…

Închei povestea prin a mulțumi Maestrului Marius Chivu pentru teme, pentru discuții, dar și pentru lecturile frumoase, povestiri din cartea pe care o va lansa luna viitoare, Sfârșit de sezon. Și le mulțumesc colegilor pentru bagajul de zâmbete și soare cu care m-am întors, dar și cuvintele pline de-nțeles: scoici negre clămpănitoare, meduze stelare, bucată de hârtie, eu nu mai merg niciodată cu adulți la mare, te fac din psihic, lăsați fiorii, pizza porno, capul de cerb, Sile. Da, cuvintele acestea sunt o poveste, povestea acestei veri, povestea noastră, a celor care ne place să desenam alte lumi din cuvinte.

*Voi reveni cu poveștile scrise.

Imagini aici >>

Sunlounger – Another Day on the Terrance

The post I’m a dreamer – cu gândul la Vama Veche first appeared on Andreea Ban.

Creative Writing Sundays

Tema: „Science-fictionul este un exercițiu care pleacă de la întrebarea CE-AR FI DACĂ? și speculează linia de dezvoltare a unuia dintre răspunsurile posibile. Tema povestirii va fi Science-fiction fără nave cosmice și roboți. Mai exact, aștept o povestire (maximum 20000 de semne cu spații) care speculează o ipoteză din domeniul în care lucrează autorul. 

–––
Astăzi, la Creative Writing Sundays, scriitorul Michael Haulică ne-a vorbit despre poveștile SF, despre felul în care se scrie un text și pașii care trebuie urmați pentru ca textele să fie publicate. Aș putea spune că a fost una dintre cele mai utile întâlniri de până acum.

Să revin la „happy creative sunday”…  Tema trimisă pentru întâlnirea de astăzi s-a clasat printre cele 5 semifinaliste. Pentru că are niște șanse – destul de mari – să fie publicată într-o revistă SF, nu o voi publica pe blog (cum v-am obișnuit). Pot spune doar că este o poveste cu un vulcan și cu oameni albaștri (nu ștrumfi!). Revin cu detalii sau, în cel mai rău caz, cu povestea aici.

Bucuria mi-e cu atât mai mare cu cât în cazul acestei teme am fost în pană de inspirație și abia am reușit să trimit povestea. Rezultatul a fost neașteptat.

PS. Cu această ocazie l-am descoperit pe Asimov cu al lui „Eu, Robotul” și pe Michael Haulică, un om absolut minunat care a pus SF-ul într-o cu totul altă lumină. Mulți oameni frumoși la CWS. Am zis!

The post Happy creative sunday! first appeared on Andreea Ban.

Da, acum urmeaza sa ma scuz fata de cei care m-au vizitat si au gasit cate un film din cand in cand si nimic mai mult. Mi-am dorit enorm sa invat cum pot sa scriu mai bine, sa-mi descopar stilul, sa ma cizelez. Astfel, am inceput sa caut un curs de scriere, un curs care sa imi ofere acel ceva de care aveam nevoie. Am gasit cateva ateliere, insa unul singur a reusit sa ma mobilizeze. Atelierul de scriere creativa organizat de Revista de Povestiri.

In urma unei selectii pe baza unei povestiri – textul trimis va este cunoscut, il puteti (re)citi integral aici (pentru selectie a trebuit sa-l scurtez) –, am fost admisa. Nu am la mine cuvintele pentru a va impartasi bucuria care m-a incercat atunci, la final de septembrie. Acela a fost momentul in care am pornit intr-o calatorie fabuloasa, printre carti, povesti, filme. O calatorie alaturi de niste oameni minunati.

Astfel, la inceputul lunii octombrie am inceput cursul de scriere creativa cu cei doi tutori, Florin Iaru si Marius Chivu. Urma sa vorbim despre „structura unui text literar, despre personaj, conflict, dialog, descriere, timpuri verbale, ce precede scrisul, cum tinem cont de cititor, cum gasim un final puternic” si multe altele.

Daca ati sti cu ce emotii am pornit la drum, uff! Motive? Au fost destule. Nu e chiar placut sa te gandesti ca acela este momentul in care cineva iti poate spune verde in fata ca nu stii sa scrii, ca nu ai talent, ca mai bine faci orice altceva. Ei bine, de-a lungul acestor doua luni am trecut prin toate starile posibile. Nu o data m-am intrebat ce caut acolo, ce a fost in capul meu, pentru ca apoi sa prind incredere in cuvintele mele, in povestile mele.

Au fost doua luni intense, doua luni (si veti rade!) in care a trebuit sa citesc, sa vad filme si sa scriu pe diverse teme. Minunat, exact ce-mi doream, mi-am spus in primele zile. Apoi, saptamanile treceau, temele veneam si realizam ca nu e atat de simplu. Scrisul nu e lucru usor, domnule. Chiar nu e. E al naibii de greu, cu atat mai mult cand ai un deadline, cand stii ca urmeaza mustruluiala, sprancene ridicate si un „ai nota 4, stai jos”.

Am invatat in aceasta perioada nu numai sa scriu, dar si cum sa citesc o carte. Am invatat sa nu mai bat campii (sper!), am invatat ca scriitorul nu trebuie sa spuna totul. Pe deasupra, am o lista imensa lunga de carti de citit.

Dincolo de bagajul de cunostinte cum care m-am ales in urma cursului, trebuie sa mentionez si bonusul, oamenii minunati pe care i-am cunoscut si care acum imi lipsesc: atat tutorii, care ne-au fost mai mult prieteni decat profesori, dar si colegii, oameni frumosi, talentati, oameni de care vom auzi cu siguranta in viitor. Ziua de ieri, prima fara curs, fara colegi, fara povestile noastre, a fost trista, dar trista rau.

Ziceam ca nu mai bat campii… Slabe sanse acum, am de recuperat. Mai departe, voi publica, pe rand, textele pe care le-am scris pentru curs. Voi incerca sa le fac cate un update sau, cel putin, sa scriu care au fost greselile – observatiile tutorilor. Unele au fost „desfiintate”, asa ca nu voi avea cum sa le mai pansez.

Inainte de a va lasa sa cititi primul text, va recomand, voua, celor care tatonati terenul scriitoricesc, sa urmati un curs de scriere creativa. Cautati-va tutorii potriviti, oamenii care sa va indrume, asa puteti trece de la imi place sau nu imi place, la observatii pertinente, obiective. Mie, acest curs, mi-a dat incredere, mi-a oferit o perspectiva si dorinta mea de a scrie este cu atat mai mare. Nu mi-a schimbat viata, nici nu aveam asteptari atat de mari, dar mi-a dat bucurie, o bucurie pe care doresc sa o impartasesc cu voi de acum inainte.

Bun. Gata cu dulcegeriile. Iata primul text. (veti observa ca textele mi-s cu diacritice, pentru lipsa lor, va rog sa ma scuzati)

Tema: De ce scriu?
Curs: Marius Chivu
Observatii: nu a fost cazul.

„Eram în clasa a 10-a când m-am confruntat pentru prima dată cu foaia albă. Leoaică tânără, iubirea. Am avut un test fulger. Profesoara era supărată. Ce aș fi putut scrie despre poezia lui Stănescu? Cine sunt eu să-i interpretez cuvintele, metaforele? Și totuși am scris. A fost prima dată când nu mi-am trecut ochii peste un comentariu, când nu am furat cuvintele profesoarei. Mi s-a spus să scriu și altceva, ceva al meu.

Când scriu e liniște, zgomotul e liniște. Am încercat să-l desenez, însă, după un timp, foaia a devenit neagră. Cuvintele dau sens zgomotului. Cuvintele pot desena în cel puțin două feluri, al celui care scrie și al celui care citește. Desen sau scris? Răspunsul e simplu.

Scriu pentru că am nevoie sa evadez. Scriu pentru că am o mie de întrebări nerostite. Foaia albă știe să asculte. Scriu pentru că am gânduri, un milion de gânduri al caror dans haotic îmi dă dureri de cap. Se liniștesc atunci când se așază în cuvinte.

Atunci când scriu nu am emoții. Așez cuvintele pe hârtie, le las să curgă, să se transforme. Sunt eu, dar pot fi oricine.”

The post De ce scriu? first appeared on Andreea Ban.