Nu stiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine cand te tin de mana.

M-am indragostit de lumea lui Guillaume Musso inca de la prima carte pe care am citit-o si i-a purtat semnatura. Mi-am promis (dupa ce am dat ultima pagina a Fetei de hartie) ca ii voi citi toate cartile. Si ma tin de promisiune. Am terminat de cateva zile Chemarea ingerului, carte scrisa de acelasi Musso, si inca nu ma despart de ea. Mi-am cautat cuvintele (care palesc in fata povestii), am subliniat citate, am continuat sa traiesc povestea. Ma asteapta o alta carte, desigur, insa parca nu ma incumet sa ies din aceasta lume… Unele carti au puterea de a ne tine captivi in lumea lor, isi rasucesc cuvintele, vrajite parca, in jurul nostru pana ce vom fi trait povestea pana la capat. Desigur, finalul il alegem noi. Uneori ramanem suspendati intre doua carti, tocmai pentru ca nu ne incumetam sa punem punct primei povesti, sa imbratisam un final.

Chemarea ingerului este una dintre aceste povesti dupa care ai nevoie de un anumit timp pentru a trai povestea si a o finaliza, dar pe care nu vrei sa o finalizezi. E genul acela de stralucire pe care ai vrea sa o ai alaturi zile in sir. Genul de poveste care te tine prins, iti taie rasuflarea, dar pe care ai vrea sa o poti trai cat mai mult timp posibil. Da, ma cam invart in jurul cozii si ma impiedic in cuvinte. Dar este efectul cartii, parol!

Intr-o zi, in sala de asteptare a unui aeroport, un barbat si o femeie se ciocnesc, isi arunca cuvinte dezaprobatoare unul altuia si apoi isi vad de drum. Doi straini, o clipa de neatentie si doua destine schimbate. In mod normal cei doi si-ar fi vazut fiecare de drumul si viata lui, insa, ajunsi la destinatie, constata ca si-au schimbat din neatentie telefoanele si de aici incepe „magia”.

Madeline si Jonathan, aflati la mii de kilometri departare unul de celalalt – ea in Paris, el in San Francisco –, incep sa cerceteze acele obiecte minune care le-au cazut in maini, pentru ca, dupa cum bine stiti, telefonul este cumva parte din noi si uneori ascunde cele mai mari secrete… Desi initial intentioneaza sa-si inapoieze telefoanele, cei doi se afla in ipostaza curiosului care a descoperit ceva, un fir catre rezolvarea unui mister. Si, cand misterul posesorului aparatului pe care il tii in mana este strict legat de propria ta viata, atunci cu siguranta vrei sa afli mai mult, sa pui punct o data pentru totdeauna acestui secret care te urmareste, acestui mister pe care l-ai crezut ingropat.

Cand am citit prima data despre aceasta carte, am gasiti nelalocul lui cuvantul thriller. Comedie romantica da, clar, e stilul autorului. Dar thriller? Chiar si dupa primele pagini ale cartii, am avut senzatia ca undeva s-a strecurat o greseala. Si totusi, Musso a reusit sa ma surprinda din nou. A desenat o poveste absolut superba, inserand ingredientele perfecte in doze optime, asa, ca un bucatar desavarsit.

Personajele, foarte bine conturate, m-au facut sa vad prin ochii lor, astfel ca am vazut, rand pe rand, ce inseamna sa fii bucatar sef, sa te joci cu papilele gustative ale celor din jur, am aflat ce inseamna viata de politist, de om care tine in mainile sale vietile semenilor. Am aflat ce inseamna sa te bucuri de frumusetea florilor, dar si de linistea pe care aceasta meserie o da celui care o practica. O liniste parfumata.

Si personajele isi impletesc vietile si preocuparile in descoperirea celui mai mare mister, misterul propriilor vieti. Madeline si Jonathan reusesc sa vada dincolo de aparente, sa descopere lucruri pe care, pe cont propriu, nu le-ar fi descoperit. Au pornit impreuna in aventura vietii lor, in descoperirea eului si alegerea drumului care ii va face fericiti.

Mai mult decat o poveste de dragoste, Chemarea ingerului este povestea aceea care spune, in cel mai frumos mod cu putinta, ca tot ceea ce ni se intampla, se intampla cu un scop.

Dincolo de povestea si personajele ei sunt citatele pe care autorul le-a asezat la fiecare inceput de capitol. Ca si in prima carte citita, am fost placut impresionata de acestea. A reusit ca, prin cuvintele altor scriitori (mari scriitori!), sa rezume cumva ceea ce avea sa se intample in paginile urmatoare. M-au fascinat aceste potriviri! Iata cateva dintre ele:

Uneori, tot iubire e si asta: sa-i lasi sa plece pe cei pe care-i iubesti. – Joseph O’ Connor

Cand iubesti pe cineva, il iei in intregime, cu toate legaturile, cu toate obligatiile lui. Ii iei povestea, trecutul si prezentul. Iei totul sau nimic. – R.J. Ellory

Fiecare dintre noi este o luna, cu o fata ascunsa pe care nimeni nu o vede. – Mark Twain

– E cumplit sa vrei sa protejezi pe cineva si sa nu fii in stare sa o faci, observa Ingerul.
– Nu poti proteja oamenii, micutule, raspunse Wally. Tot ce poti sa faci este sa-i iubesti. – John Irving

„Si unde este thriller-ul?”, veti intreba. Il veti descoperi citind cartea. Este asezat atat de frumos printe cuvinte, printre pagini, ca veti fi luati prin surprindere. Nu va voi strica aceasta surpriza! Iar finalul, ufff, va va taia putin respiratia!

Chemarea ingerului, de Guillaume Musso
Editura All

The post Chemarea ingerului, de Guillaume Musso first appeared on Andreea Ban.

Sunt cuvinte care m-au pus pe ganduri, cuvinte dintr-o carte frumoasa, o carte cu mare si plaja, cu oameni frumosi, oameni de ieri si oameni de azi. Cum de a ajuns timpul sa ne schimbe asa? Cum de marile iubiri de ieri, marile nazuinte ale trecutului s-au stins in timp devenind astazi sperante desarte. Nu mai este ea, iubirea, pe gustul tuturor? Nu mai este dorita cu aceeasi intensitate? Poate ca traim intr-o era a superficialitatii, a fericirilor materiale, a bucuriilor de moment. Poate ca nu se mai poarta iubirea… Dar ce stiu eu, vesnica indragostita?! Imi place sa cred ca iubirea invarte lumi si face soarele sa lumineze in noapte. Imi place sa cred ca iubirea se poate ridica mai presus de toate si ca oamenii isi doresc si ei iubirea… dar nu au gasit acea jumatate care sa-i ajute sa straluceasca.

The post Femeile isi doresc totul first appeared on Andreea Ban.

Gelozia, se intelege, este un sentiment de o mare josnicie, care combina nesiguranta afectiva cu gustul apropierii; ea se termina adeseori prin canibalism, preferand sa-si devoreze simbolic partenerul decat sa-l vada ca-i scapa. Chiar daca ar putea sa-l bage la inchisoara, gelozia tot ar fi nelinistita, gandindu-se la visele aceluia, la somnul lui. Gelozia devine pentru unii un mod de viata ce combina banuiala cu investigatia, singurele ce sunt in stare sa relanseze motorul amoros. Gelosul impulsiv creeaza delictul inainte ca el sa aiba loc, si adeseori adevaratul delict ii usureaza durerea in loc s-o mareasca: aproape ca si-ar dori aceasta inselatorie pe care pretinde ca o uraste de moarte. Ne bucuram ca orice gelos provoaca pana la urma acel lucru de care el se teme. (Pascal Bruckner, Paradoxul iubirii)

Departe de mine gelozia. Nu imi aduc aminte sa mi se fi intamplat, sa fii simtit astfel de gelozie. Pare a fi o boala, una hranita de propriile noastre ganduri. Nu o vreau. De fapt, e cineva care o vrea? Care o doreste cuibarita acolo in suflet ca o hoata? Sa ridice mana sus sau sa se vindece de ea!

The post Canibalism, final de gelozie first appeared on Andreea Ban.

Fetele cuminti pasesc semete in lumina zilei,

Am continuat lectura seriei Lux a Annei Godbersen cu cel de-al doilea volum, Suspiciuni. Din nou, am fost cucerita de coperta, minunata coperta.  Am “pasit” in lumea Manhattan-ului de alta data avand in minte rochia de un rosu aprins a Dianei si figura ei angelica incadrata de parul ca taciunele… Bine, nu e chiar imaginea pe care am descoperit-o in paginile cartii, insa mi s-a parut foarte potrivita nu atat pentru Diana ca si personaj, ci pentru Diana ca si simbol al acelui secol.

Povestea noastra merge mai departe cu tragedia familiei Holland. Moartea neasteptata a lui Elizabeth, rasfatata si preferata inaltei societati din Manhattan, zguduie linistea tuturor, planuri marete se transforma in fum, noi intrigi se tes din umbra, prieteniile se strica. Viata merge insa inainte si noi aliante apar pe neasteptate. Acum este momentul Dianei de a pasi in fata, de trai viata surorii ei si realizeaza ca nu e deloc usor sa fii in vizorul tuturor, sa fi subiectul barfelor si unica sansa a familiei de a se salva de la ruina. Va trebui astfel sa isi sacrifice iubirea, o iubire pe care Elizabeth a incercat sa o protejeze prin disparitia ei subita.

Suspiciuni este cartea iuziilor desarte, fiecare dintre personaje pare lovit de soarta. Isi pierd averile, iubirile, sperantele si la final fiecare dintre ei par a primi exact opusul a ceea ce si-au dorit. Si nu este oare asa si in viata de zi cu zi? Nu avem cu totii acel moment de dezamagire totala? Cartea este o mica lectie de viata desenata in culori de matase in sali marete de bal.

Finalul cartii iti taie aripile, te face sa te simti neputincios in fata destinului care uneori e atat de crud. Apoi realizezi ca sperantele se duc catre ultima carte a seriei. Oare ce le va rezerva viitorul surorilor Holland? Va invinge sentimentul acela frumos pe care amandoua l-au imbratisat si l-au pus mai presus de orice?  Voi afla si eu cat de curand!

Suspiciuni, de Anna Godbersen
Editura Nemira

The post Suspiciuni, de Anna Godbersen first appeared on Andreea Ban.

“O lady trebuie sa isi pastreze calmul intotdeauna. Chiar pe vreme de furtuna, ea trebuie sa para bucuroasa si uscata. Daca isi pierde calmul, ea va pierde la scurt timp si respectul egalilor ei si al servitorilor.”

A trecut mai bine de un secol si totusi un lucru a ramas neschimbat. Felul in care iubirea ne schimba, felul in care sentimentul asta cald si frumos ne lumineaza viata si ne da curajul de a face lucruri la care nu am fi visat.

Lux este cartea care ma striga de pe raft, cartea a carei coperta m-a cucerit de la prima vedere. In momentul in care mi-a picat in maini volumul al doilea al seriei, a trebuit sa o aduc acasa, sa o asez si pe ea frumos in biblioteca pana avea sa ii vina randul.

Am citit aceasta carte superba in cateva zile. Nu am putut sa o las din mana, desi nu pot spune ca ar fi vreo capodopera. E o poveste dintre acelea care te prind si nu te mai lasa pana nu afli ce se intampla la final… bine, finalul va fi in volumul al treilea, deci mai am de asteptat cateva zile. Anna Godbersen, autoarea seriei Lux, ne poarta intr-o alta lume, in Manhattanul secolului al XIXlea si ne deseneaza viata elitei sociale din acea vreme.

Elizabeth si Diana Holland, Penelope Hayes, Lina, Will, Henry Schoonmaker sunt tinerii in jurul carora se cladeste o poveste plina de culoare. Nu lipsesc intrigile, tradarile, invidia si toate acestea sunt ambalate frumos in matasea iluziilor, a dorintei de ascensiune sau a iubirii sincere pe care unii o nutresc pentru cei la care nu pot avea acces.

Spuneam ca aceasta carte nu este o capodopera, e chiar slaba din punct de vedere literar. Autoarea nu reuseste sa deseneze “clar” personajele si chiar scenele, parca te trage de mana de fiecare data cand te opresti sa admiri o rochie, o incapere si te poarta catre alt personaj, alt cadru. Ofera insa suficiente detalii incat sa te tina prins, sa nu poti lasa cartea din mana. Si dincolo de culorile momentului, de rochiile somptuoase, de grandoarea petrecerilor sunt dorintele si aspiratiile celor tineri, este iubirea la care viseaza cu totii, chiar si cei cu sufletele incorsetate de prejudecatile momentului. “Cele mai frumoase sunt iubirile imposibile” spune la un moment dat Diana Holland. Este poate cea mai cutremuratoare replica din carte, este adevarul de care s-au lovit ei, atunci, la final de secol, si de care se loveste fiecare generatie pana in zilele noastre. Cum reusim oare sa fim atrasi de ceea ce nu putem avea? Iubirea vine cand ne asteptam mai putin, e adevarat, dar de ce asa? De ce trebuie sa fie complicata pentru a fi frumoasa, pentru a fi aproape de perfectiune.

In prima carte a seriei Lux pasim intr-o lume fascinanta si plina de mister. Ne sunt prezentate personajele, ne alegem preferatii pentru ca mai tarziu sa fim invitati intr-o cu totul alta lume. Dar despre a doua carte va povestesc cu alta ocazie.

Va recomand Lux pentru ca e o oaza de relaxare, te poarta in alte timpuri. Odata ce vei da ultima pagina a cartii, vei dori mai mult. Fie sa treci la urmatoarea carte, fie sa te intorci in timp pentru a dansa in acele minunate sali de bal…

Lux, de Anna Godbersen
Editura Nemira

The post Lux, de Anna Godbersen first appeared on Andreea Ban.

O invitatie. Asa isi incepe povestea Grace Bradley, cu o invitatie in trecut, in casa care a dat sens vietii ei pentru multi ani. Locul in care a crescut si s-a maturizat.

Casa de la Riverton scrisa de Kate Morton este povestea familiei Hartford, o familie de nobili englezi, si, mai mult de atat, e povestea surorilor Hannah si Emmeline, ultimele vlastare ale acestei familii pe care doar Grace o cunoaste cu adevarat. Secrete bine ascunse de-a lungul timpului au ramas vii in amintirea lui Grace si vine un moment in care trebuie sa le retraiasca pentru a fi impacata cu sine. Vine un moment in care trebuie sa dezvaluie misterul mortii poetului Robbie Hunter pe care lumea il stia a se fi sinucis.

Este una dintre cartile care m-au cucerit pagina cu pagina, este cartea pe care mi-am dorit sa nu o termin, mi-am dorit ca finalul sa fie cat mai departe pentru a trai cat mai mult alaturi de personaje.

Amintirile lui Grace incep sa iasa la lumina in momentul in care primeste o scrisoare de la o tanara care facea un film despre trecut, despre istoria familiei care a trait la Riverton. Aceasta ii cerea sa vada decorurile, ii cerea sa-si aminteasca lucruri si locuri de demult. La inceput nu a luat-o in seama, insa amintirile incep sa o rascoleasca, o urmaresc, nu ii dau pace si cand primeste cea de-a doua scrisoare de la Ursula, aceasta Ursula Ryan care doreste sa aduca la viata misterele trecutului, Grace stie ca va accepta sa revada Rivertonul de altadata.

Grace, desi a fost pentru multi ani doar o servitoare in marea casa de la Riverton si mai apoi camerista lui Hannah, este cea care a trait nu doar o viata, ci mai multe. Viata ei, a fetelor Hartford si mai ales a surorii celei mari, Hannah, dar si a casei in sine… daca se poate asa ceva.

Casa de la Riverton este o poveste de dragoste, dar nu una cu final fericit. Nu. Este povestea de dragoste care se construieste pas cu pas. Grace a iubit, Hannah a iubit si ea, Emmeline a crezut ca iubeste. Si aceste iubiri se construiesc in timp pentru ca apoi sa cada, sa se sparga in mii de bucati. Cuvinte nerostite la momentul potrivit ajung sa distruga vieti, adevaruri ascunse in trecut, ucid fara mila si suferinta pe care o provoaca este fara margini.

Casa de la Riverton nu este nimic din ce imi imaginam ca va fi. Nu am citit mare lucru despre ea inainte de a o deschide. Recomandarile mi-au fost de ajuns. M-am lasat purtata de vocea lui Grace in alte timpuri si am trait alaturi de ea o viata asa cum nu imi imaginam. Este prima carte al carei final ma lasa fara respiratie – o scrisoare. E scrisoarea care putea fi salvarea unei iubiri, salvarea unor vieti. Si aceasta scrisoare m-a intors in alta parte a povestii, la o intrebare care nu si-a primit raspuns, care ar fi putut face ca finalul sa fie cu totul altul. Grace a tinut secretul pana dincolo de moarte si asta pentru ca stia ce inseamna o promisiune, dupa cum bine a spus si Hannah in acea ultima scrisoare: “Stiu cat de bine poti sa tii un secret.”

Putine sunt cartile care te rascolesc pana la lacrimi, care iti dau senzatia aceea de neputinta, dorinta de a putea sopti personajelor pentru ca ele sa fie salvate. Aceasta este una dintre acele carti care te prind in mrejele lor, care te vrajesc, care striga sus si tare ca toate se intampla cu un scop, ca fiecare cuvant pe care il rostim, fiecare gest pe care il facem va duce la un altul si la altul si finalul va depinde foarte mult de ceea ce facem acum.

Va recomand aceasta minunata carte. Este genul de carte pe care iti vei dori sa o recitesti mai tarziu si cu siguranta iti va da aceleasi senzatii, aceeasi dorinta de a putea sopti personajelor secretul, acel secret care le va schimba vietile. Nu vei putea… Dar vei zambi pentru ca a reusit sa te impresioneze ca nicio alta carte.

Casa de la Riverton, de Kate Morton
Editura Humanitas

The post Casa de la Riverton, de Kate Morton first appeared on Andreea Ban.

Am citit Jurnalul Annei Frank cu rasuflarea taiata. Stiam catre ce final se indreapta povestea si totusi am sperat… nici nu stiu la ce.

Inca de la primele randuri ale cartii am simtit ca patrund in intimitatea cuiva, printre ganduri pe care nu ar trebui sa le cunosc, pe care nimeni nu ar fi trebuit sa le citeasca si cu atat mai mult, sa le comenteze. Cum poti comenta oare viata cuiva? Cum poti tu, un oarecare, sa te apuci sa scrii despre lumea interioara, despre sufletul altui om? Au fost pasaje din jurnal care ar fi trebuit sa ramana ale ei, ale Annei si nimeni, niciodata, sa nu aiba acces la ele. Dar oare mai conta acest lucru dupa ce toti cei prezenti in carte s-au stins, au plecat din lumea asta? La final de carte insa am ajuns sa cred ca Anne ar fi fost fericita sa stie ca a ajuns scriitoarea care isi dorea sa devina.

Jurnalul Annei Frank este o bijuterie de carte tocmai prin ceea ce este… un jurnal. Cele mai profunde ganduri, cele mai aprinse dorinte si zbuciumarile sufletului sunt descrise prin cuvinte atat de simple. Stiu ce inseamna sa tii un jurnal, este acel ceva care iti apartine si pe care nu vrei sa il imparti cu nimeni, este locul in care spui lucrurilor pe nume si lasi toate mastile deoparte. Jurnalul este prietenul care nu judeca, care ti-e alaturi mereu si care nu va ridica niciodata spranceana atunci cand ii vei povesti vreo boacana sau dorinta ascunsa. Gandul ca cineva sa-ti priveasca in suflet atat de adanc nu e chiar placut pentru ca ne place sa avem controlul, sa lasam poarta sufletului deschisa doar anumitor persoane…

Si cum ar fi ca milioane de persoane din toata lumea sa-ti citeasca sufletul? „Daca ai murit ce mai conteaza?” veti intreba. Poate ca nu… poate ca da. Ce stiu eu?! Jurnalul Annei Frank este o capodopera tocmai prin veridicitatea intamplarilor. Un copil de 12 ani incepe sa-si puna gandurile pe hartie si continua timp de 2 ani. Vom fi martorii unei maturizari timpurii, maturizare ce are loc intr-un spatiu inchis, o Anexa in care se refugiaza familia ei pentru a scapa de ororile razboiului. Este o marturie cutremuratoare a vietii din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Stim cu totii ororile prin care au trecut evreii, am vazut filme, am citit despre soarta lor si sfarsitul din lagare. Dar cum ar fi oare sa privesti in interiorul unei familii, sa fii alaturi de ei pe ultimul drum? Si este cu atat mai socant cu cat o copila iti spune povestea.

Anne Frank, la cei 12 ani ai sai, porneste pe un drum fara intoarcere. Devine scriitoare si, mai mult de atat, oglinda acelor vremuri. Cu toate astea, cartea nu e nici pe de parte o cartea neagra a razboiului sau a atrocitatilor prin care au trecut evreii, ci ne invita in sanul familiei. Trecem astfel intr-un microcosmos in care individul este personaj principal si nu oamenii in general. Suntem martorii disperarii, temerilor, a deziluziilor, dar si a sperantei. Dupa doi ani in care au stat in captivitate, acei oameni isi gasesc puterea sa spere ca tot raul va trece, ca vor putea fi din nou liberi, ca vor putea vedea cerul.

„Cata vreme exista toate astea, mi-am zis, iar eu pot avea parte de ele, de razele astea de soare, de cerul asta fara niciun nor, n-am de ce sa fiu trista.”

Si putem privi aceasta carte ca fiind un mesaj pentru noi cei coplesiti de probleme, noi cei care avem senzatia ca viata ne este potrivnica. Daca Anne, la varsta ei frageda, a reusit sa gaseasca calea catre lumina pana la ultima suflare, noi de ce sa ne lasam doborati de maruntisuri cand inca mai putem imbratisa soarele si verdele, cand inca putem iubi pana la cer si inapoi?

Va recomand Jurnalul Annei Frank nu numai pentru faptul ca este un simbol al timpului respectiv, ci si pentru stilul simplu si cald in care a fost scris. Va recomand nu o carte, ci o poveste despre iubire, despre speranta. Si nu uitati, nimic „nu conteaza daca stii ca pentru tot restul vietii ai pe cineva langa tine care te intelege si pe care nu trebuie sa-l imparti cu nimeni!”

Jurnalul Annei Frank

Editura Humanitas

The post Jurnalul Annei Frank first appeared on Andreea Ban.

(Richard Bach – Messiah’s Handbook)

The post Live the unexpected first appeared on Andreea Ban.

Uite un mic adevar: Vei muri.

Simplu, fara semnul exclamarii, fara inflorituri. Un adevar, nu incomod, ci unul simplu. E la fel de simplu ca negrul pe alb si ca norul pe cer. Acum suntem, maine nu mai suntem. Si cine spune acest lucru? Insasi Moartea. Ea spune povestea. Ea ne dezvaluie o lume pe care o stim, de care am auzit, dar o spune astfel incat devenim noi insine partasi la suferinta, la durere, la ceea ce a insemnat razboiul.

Hotul de carti este povestea care te prinde inca de la primele pagini. Te introduce in lumea vazuta de Moarte, in lumea vazuta prin ochi de copil. Atunci cand o bomboana impartita la doi „inseamna viata buna” parca altfel privesti lucrurile. Si poate ca ridici ochii si multumesti cerului ca traiesti azi si nu ieri, nu atunci.

Am citit aceasta carte cu rasuflarea taiata, am citit-o si mi-am imbratisat biblioteca cu drag. Prin ochii hotului de carti, am vazut ce inseamna puterea cuvantului, iubirea pentru carte. Si pasiunea ei, a Liesei Meminger, a aparut dintr-o intamplare tragica. Aflata langa mormantul fratetui ei gaseste in zapada o carte, prima carte pe care a tinut-o in mana, Manualul Groparului. Aceasta este clipa care ii schimba viata. Nu stia sa citeasca, dar din acel moment s-a aprins iubirea pentru carti. Manualul Groparului a fost prima carte furata si pe care, mai tarziu, a citit-o impreuna cu tatal ei vitreg. Mai apoi invata sa citeasca cu ajutorul acestuia trecand peste frustrarea lipsei de educatie si va fura carti. Va fura cuvinte. Atunci cand cineva se arunca in foc pentru o carte, atunci cand in loc de mancare fura o carte, atunci cand citeste din cartile furate pentru a linisti un suflet sau a darui speranta, atunci cu siguranta e vorba de pasiune. Este vorba de puterea cuvintelor de a crea lumi si de comoara descoperita de cel care le imbratiseaza.

Autorul reuseste sa faca din moarte un personaj pe care nu il poti invinui de nimic. Ba chiar, in unele momente pare a fi salvator. Si poate ca asta e motivul pentru care atunci cand oameni pe care ai ajuns sa-i iubesti pe parcursul lecturii, dispar brusc, esti oarecum impacat. Te bantuie intrebarea „dar de ce asa?”, insa stii ca acum ei sunt pe maini bune. Si poate ca nu vreti sa stiti ca peronajele vor muri, unele, multe… poate imi veti spune ca nu e frumos sa dezvalui bucati din carte, intamplari, finalul… dar, daca veti citi cartea, veti descoperi ca insusi autorul prin cuvintele Mortii va dezvaluie finalul povestii. Nu ascunde nimic, dar il asterne pe hartie intr-un fel aparte. Atunci cand Moartea vorbeste noi ascultam, atunci cand Moartea spune ca „Nu sunt violenta. Nu sunt razbunatoare. Sunt doar un rezultat”, atunci nu poti decat sa o crezi si sa citesti mai departe.

„Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata.” Va imaginati razboiul, multa suferinta, oameni care mor. Sute, mii, sute de mii. Se sting in haul timpului. Si Moartea ii poarta pe bratele-i neobosite. Dar nu acesta este subiectul care va va marca citind Hotul de carti. Am mai auzit despre al doilea razboi mondial, am invatat despre el, am citit despre Hitler si atrocitatile pe care le-a comis. Aceasta este doar structura pe care se construieste povestea noastra. Suntem plasati pe o strada, Himmler = Rai, si in acest Rai se petrece tot… un Rai care vine intr-un puternic contrast cu senzatia pe care ti-o da atmosfera, situatia, razboiul, moartea. Descoperind povestea hotului de carti veti ajunge sa iubiti mai mult cartile, puterea lor salvatoarea. Veti privi cu alti ochi cartile pe care le aveti si le veti aprecia, le veti iubi mai mult.

Hotul de carti este cartea despre iubire, despre prietenie, despre viata si dorinta de a trai. Ne arata ce inseamna sa fii om, sa fii puternic, sa mergi inainte orice s-ar intampla.

Si mi-a placut ultima observatie a naratoarei: „Sunt bantuita de oameni.” O concluzie la fel de simpla ca si prima afirmatie.

Hotul de carti, de Markus Zusak
Editura Rao

The post Hotul de carti, de Markus Zusak first appeared on Andreea Ban.

Slowly then, eyelids open like curtains lifting stage-center. And sure enough, there’s your world, just the way you built it.

(Richard Bach – Messiah’s Handbook)

The post Just close your eyes first appeared on Andreea Ban.